URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: urui vb. IV] – Din magh. örölni.

URUÍ2 vb. IV v. urlui.

URLUÍ, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina mare unele boabe de cereale pentru a face urluială. [Var.: uruí vb. IV] – Din magh. örölni.

URUÍ2 vb. IV v. urlui.

URLUÍ1, urluiesc, vb. IV. Tranz. A măcina porumbul, orzul, ovăzul etc. zdrobindu-le pentru a face urluială. – Variantă: uruí vb. IV.

URLUÍ2, urluiesc, vb. IV. Refl. (Regional, despre clădiri, terenuri) A se prăbuși, a se surpa; a urla2. S-a urluit podul.

URUÍ2 vb. IV v. urlui1.

urluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 să urluiáscă

urluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urluiésc, imperf. 3 sg. urluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. urluiáscă

urluí (-uésc, -ít), vb. – A măcina mare, a sfărîma. – Var. hurlui. Mag. örölni (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). – Der. urluială (var. hurluială), s. f. (porumb sau cereale măcinate grosier, pentru vite).

A URLUÍ ~iésc tranz. (cereale) A măcina pentru urluială; a preface în urluială. /<ung. örölni

urluì v. a măcina gros. [Ung. ÖRLÖNI, a măcina].

urluĭésc v. tr. (ung. örleni, a măcina). Macin gros, prefac în sfărmăturĭ: a urlui orzu. – Și uruĭesc. Și hurl-?

uruĭésc, V. urluĭesc.