URLÁ, úrlu,
vb. I.
Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (
1) specifice. ♦
Intranz. și
tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦
Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita.
2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la
pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. –
Lat. ululare. URLÁȚI s. m. pl. (
Reg.; în
expr.) A se duce pe urlați = a fugi repede de undeva (urlând). – Din
urla. URLÁ, úrlu,
vb. I.
Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (
1) specifice. ♦
Intranz. și
tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și neplăcut pentru auz). ♦
Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita.
2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la
pers. 3) A produce zgomote specifice, puternice; a vâjâi, a vui. –
Lat. ululare. URLÁȚI s. m. pl. (
Reg.; în
expr.) A se duce pe urlați = a fugi repede de undeva (urlând). – Din
urla. URLÁ1, úrlu,
vb. I.
Intranz. 1. (Despre animale, mai ales despre lupi și cîini) A scoate strigăte sau urlete prelungi. Întîi are să viscolească; pe urmă au să prindă a urla lupii în fundul rîpelor. SADOVEANU, B. 23. Aș voi să-ți slujesc atîta pînă ți-or urla lupii pe cuptor. SBIERA, P. 238. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă. ISPIRESCU, L. 7. ◊ (Despre personaje înfricoșătoare din basme și din mitologia populară) Urla prin aerul cernit mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7. Cînd demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună. BOLINTINEANU, O. 70. Și-n tăcerea adîncită Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. A. 40.
2. (Despre oameni) A striga, a țipa, a se văita în gura mare; a plînge foarte tare; a cînta foarte tare (și urît). Înălță mîinile și începu să urle cu deznădejde. DUMITRIU, N. 214. Țăranii urlau ca înnebuniți. SAHIA, N. 69. De cîte ori vine vorba de răposatul... [Anca] îmi urlă toată ziua. CARAGIALE, O. I 244. ◊
Tranz. Urla în casă și în curte arii din opere. PAS, Z. I 179. Toată lumea urlă mereu: înainte! CAMIL PETRESCU, U. N. 279. Urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi. REBREANU, R. II 205.
3. (Despre diferite surse de zgomot, în special despre elemente ale naturii) A produce zgomote foarte puternice; a vîjîi, a vui. I-auzi... cum urlă vîntul afară. SADOVEANU, O. VII 335. Cînd veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au romînii cu miile. COȘBUC, P. II 78. Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16. ◊ (
Fig., despre locul unde se produc zgomotele) Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. Codrul urlă, clocotește, Tunetul în cer vuiește. ALECSANDRI, P. I 29. Valea largă că-mi urla Stîncile se despica. ȘEZ. IV 131. ◊
Expr. (Rar)
A-i urla (cuiva)
capul (sau
urechile) = a-i vîjîi (cuiva) capul sau urechile. A doua zi capul grozav îi urla. PANN, P. V. I 118.
A-i urla (cuiva)
ceva prin cap = a-i trece (cuiva) ceva prin minte, a-i trăsni, a-i năzări. Ești un cheag zbîrcit, mai ca și mine, și iată ce-ți urlă prin cap. CREANGĂ, P. 127.
URLÁ2, úrlu,
vb. I.
Intranz. (Regional)
1. A coborî un teren foarte înclinat. Urlă din munte la vale.
2. A da năvală, a năvăli peste cineva; a se năpusti. Fiara din munți s-au sculat Și pe tine au urlat. POP.
3. (Despre clădiri, construcții) A se dărîma, a se surpa, a se apleca într-o parte; a se urlui.
URLÁȚI s. m. pl. (Numai în
expr.)
A se duce pe urlați = a o rupe la fugă; a fugi. Scăpînd cu mare greu din mînile lor... a lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați după ceilalți. CREANGĂ, P. 60.
urlá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. úrlu, 2
sg. úrli, 3 úrlă
urláți (
reg., în
expr. a se duce pe ~)
s. m. pl. urlá vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 sg. și pl. úrlă URLÁ vb. 1. (Transilv.) a băuna. (Câinii, lupii ~.) 2. v. striga. 3. a răcni, a striga, a țipa, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 4. v. vocifera. 5. v. răsti. urlá (-lu, -át), vb. –
1. A scoate urlete specifice, a mugi, a rage, a zbiera. –
2. (Banat) A tuna. –
3. (Bihor) A coborî. –
Mr. aurlu,
megl.,
istr. urlu.
Lat. ulŭlāre, probabil printr-o fază *urŭlāre (Diez, I, 436; Pușcariu 1813; REW 9039),
cf. it. urlare,
fr. hurler,
cat. udolar,
port. urra. Candrea tratează sensul 3 ca pe un cuvînt diferit și REW 6107 îl reduce la un
lat. *orŭlāre; e vorba, fără îndoială, de un singur cuvînt, cu același sens dublu ca tuna, țipa, tuli,
v. aici.
Der. urlător,
adj. (care urlă; curent de apă); urlătoare,
s. f. (cascadă); urlet,
s. n. (strigăt puternic și prelung, zbieret); urlătură,
s. f. (strigăt, țipăt). Legătura lui urlător, cu un
lat. *ululator (REW 9040) nu este necesară.
A URLÁ úrlu intranz. 1) (mai ales despre lupi, câini, șacali) A scoate sunete puternice prelungi; a scoate urlete. 2) (despre persoane) A emite strigăte violente și prelungi; a zbiera. 3) A cânta tare cu voce neplăcută (și falsă). 4) (despre vânt, vifor) A produce un zgomot șuierător și prelung; a vui; a vâjâi. /< lat. ululare URLÁȚI m. la pl.: A se duce (sau a umbla) pe ~ a umbla fără rost; a pleca undeva fără a-și pune un anumit scop. /v. a urla Urlați pl. orășel în jud. Prahova: 4500 loc.
úrlu, a
-á v. intr. (lat. pop. úrulo, -áre, disimilat din cl. ululare; it. urlare, sard. urulare, fr. hurler, cat. udolar, pg. urror. D. rom. vine ugr. urliázo, sîrb. urlati și urlikati). Scot urlete. Fig. Iron. Strig contra cuĭva, cînt prea tare: nu urla la urechea mea! A urla de durere, a striga desperat de durere.
URLA vb. 1. (Transilv.) a băuna. (Cîinii, lupii ~.) 2. a striga, a țipa, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît il ținea gura.) 3. a răcni, a striga, a țipa, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 4. a răcni, a striga, a țipa, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 5. a răcni, a se răsti, a striga, a țipa, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a se marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) a urla ca din gură de șarpe expr. a urla foarte tare.