urlătoare definitie

2 intrări

15 definiții pentru urlătoare

ÚRLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.
URLĂTOÁRE, urlători, s. f. Pîrău care curge cu vuiet din înălțimea unui munte pe o pantă foarte abruptă (formînd o cascadă); cascadă.
URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj. Care urlă, vuiește, produce zgomote puternice.
urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri
urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri
urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre
URLĂTOÁRE s. v. cascadă, cataractă, cădere de apă.
URLĂTOÁRE ~óri f. 1) Curs vijelios de apă, care curge cu zgomot printr-o albie abruptă, de pe coasta unui munte. 2) pop. Loc pe cursul unei ape curgătoare unde apa curge vertical de la înălțime (producând un zgomot puternic); cădere de apă; cascadă; cataractă. /a urla + suf. ~ător
URLĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care urlă; care produce urlete. /a urla + suf. ~ător
urlător a. care urlă. ║ m. un fel de maimuță din pădurile Americei cu urletul spăimântător.
urlătór, -oáre adj. Care urlă. S. m. Un fel de maĭmuță din America. S. f., pl. orĭ. Loc unde urlă lupiĭ. Cascadă zgomotoasă.
urlătoare s. v. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ.
urlătór s. m. (muz.) Solist de muzică ușoară care cântă foarte tare ◊ „E evident că D. A. și V.P. sunt doi exaltați ritmici, sau, cum se spune – între ghilimele – «urlători».Luc. 29 VII 67 p. 8 (din urla + -ător, după it. urlatore; DEX – alt sens)

urlătoare dex

Intrare: urlător
urlător adjectiv
Intrare: urlătoare
urlătoare substantiv feminin