urinare definitie

40 definiții pentru urinare

GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.
URINÁR, -Ă, urinari, -e, adj. Care aparține organelor de secretare a urinei, privitor la aceste organe; care are funcția de a forma, de a filtra, de a transporta și de a evacua din organism urina. – Din fr. urinaire.
URINÁRE, urinări, s. f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei. – V. urina.
GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară. – Din fr. uriner.
URINÁR, -Ă, urinari, -e, adj. Care aparține organelor de secretare a urinei, privitor la aceste organe; care are funcția de a forma, de a filtra, de a transporta și de a evacua din organism urina. – Din fr. urinaire.
URINÁRE, urinări, s. f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei. – V. urina.
URINÁ, urinez, vb. I. Intranz. A elimina urina din vezica urinară.
URINÁR, -Ă, urinari, -e, adj. Care se referă la organele de secretare a urinii, care servește la filtrarea sau la evacuarea urinei; excretor. Căile urinare.
URINÁRE s. f. Acțiunea de a urina.
geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre
uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză
urinár adj. m., pl. urinári; f. urináră, pl. urináre
urináre s. f., g.-d. art. urinắrii; pl. urinắri
geníto-urinár adj. → urinar
uriná vb., ind. prez. 1 sg. urinéz, 3 sg. și pl. urineáză
urinár adj. m., pl. urinári; f. sg. urináră, pl. urináre
urináre s. f., g.-d. art. urinării; pl. urinări
GENITO-URINÁR adj. v. urogenital.
INCONTINENȚĂ URINÁRĂ s. (MED.) enurezis.
URINÁ vb. (FIZIOL.) 1. a ieși, (pop.) a se pișa. 2. a se uda. (Copilul s-a ~ pe el.)
URINÁR s. v. ploscă.
URINÁRE s. (FIZIOL.) urinat, (livr.) micțiune, (pop.) pișare, pișat, pișătură.
GENITO-URINÁR, -Ă adj. Care este în legătură cu organele genitale și urinare; urogenital. [< fr. génito-urinaire].
URINÁ vb. I. intr. A elimina urina din vezica urinară. [Cf. fr. uriner, lat. urinare].
URINÁR, -Ă adj. (Despre organe, vase etc.) Care secretă sau evacuează urina; excretor. [< fr. urinaire].
URINÁRE s.f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei; micțiune. [< urina].
GENITO-URINÁR, -Ă adj. referitor la organele genitale și urinare; urogenital. (< fr. génito-urinaire)
URINÁ vb. intr. a elimina urina din vezica urinară. (< fr. uriner)
URINÁR, -Ă adj. (despre organe, vase etc.) care secretă sau elimină urina. (< fr. urinaire)
A URINÁ ~éz intranz. A elimina urină din vezica urinară; a se uda. /<fr. uriner
URINÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de secreția și evacuarea urinei din organism. /<fr. urinaire
urinà v. a scoate urina.
*urinéz v. intr. (lat. urinare și -arĭ). Eliminez urina. V. piș.
INCONTINENȚĂ URINA s. (MED.) enurezis.
URINA vb. (FIZIOL.) 1. a ieși, (pop.) a se pișa. 2. a se uda. (Copilul s-a ~ pe el.)
URINAR s. ploscă, (analogic) rață. (~ în care urinează bolnavii imobilizați la pat.)
URINARE s. (FIZIOL.) urinat, (livr.) micțiune, (pop.) pișare, pișat, pișătură.
A URINA a da calu’ la apă, a-și da drumul pe el, a da mâna cu primarul, a se duce să dea un telefon / să ude trandafirii, a duce anaconda la apă, a face pipi / treabă mică, a lăsa udul, a se mura, a se pișa, a se pișorci, a se pișuli, a schimba uleiul, a se slobozi, a se ușura.

urinare dex

Intrare: urina
urina conjugarea a II-a grupa I verb intranzitiv
Intrare: urinare
urinare substantiv feminin
Intrare: urinar
urinar adjectiv
Intrare: genito-urinar
genito-urinar adjectiv