Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru uricar

URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.
URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.[1]
URICÁR, uricari, s. m. (Învechit) Scriitor de urice, redactor al actelor în cancelariile domnești; logofăt, pisar. Uricarul... își subsemna numele undeva în coadă. HASDEU, I. V. 31.
uricár1 (persoană) s. m., pl. uricári
uricár2 (carte) s. n., pl. uricáre
uricár (persoană) s. m., pl. uricári
uricár (carte) s. n., pl. uricáre
URICÁR s. v. diac.
URICÁR2 ~i m. (în Moldova și în Muntenia medievală) Slujbaș în cancelaria domnească care avea însărcinarea de a scrie urice; diac; gramatic. /uric + suf. ~ar
URICÁR1 ~e n. Culegere de documente vechi, de urice. /uric + suf. ~ar
Axente (Uricarul) m. scriitor domnesc de hrisoave și autorul unei Cronici despre a doua venire a lui Nicolae Mavrocordat (1711-1716).
uricar m. scriitor de urice, logofăt.
uricariu m. colecțiune de urice.
uricár m. (d. uric). Vechĭ. Scriitor de urice, diac, logofăt; Axinte uricaru (pe la 1700). S. n., pl. e. Colecțiune de urice: uricaru luĭ Codrescu († 1894). V. boĭer.
URICAR s. (IST.) diac, grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor. (~ în cancelariile din țările române.)
AXINTE URICARIUL (c. 1670-c. 1732, n. sat Scînteia, jud. Iași), copist moldovean cu acte (urice) și de cronici. I se atribuie o cronică oficială despre a doua domnie a lui Nicolea Mavrocordat în Moldova (1711-1716).

Uricar dex online | sinonim

Uricar definitie

Intrare: uricar (persoană)
uricar 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul
Intrare: uricar (carte)
uricar 2 s.n. substantiv neutru