uric definitie

23 definiții pentru uric

ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.
URÍC2, urice, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
ÚRIC1 adj. (În sintagma) Acid uric = acid organic natural care se găsește în sânge și în urină, rezultat din arderea proteinelor în procesul metabolic. – Din fr. urique.
URÍC2, urice, s. n. 1. (În evul mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiu ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.
ÚRIC2 adj. m. (În expr.) Acid uric = acid organic care se găsește în sînge și în urină, rezultînd din arderea proteinelor. Acidul uric provine de asemenea din descompunerea substanțelor albuminoide. ANATOMIA 170.
URÍC1, urice, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. Posesiune de veci, dobîndită prin donație sau prin cumpărare, și care se poate transmite prin moștenire. Pre noi ne-a adus aici slăvitul Ștefan bătrînul și ne-a așezat la apa Siretului, dîndu-ne ocină și uric. SADOVEANU, N. P. 150. 2. Act de proprietate, p. ext. orice document; hrisov, zapis. Fără căpitenii, satul poate fi călcat, dovezile și uricele pot arde o dată cu toate gospodăriile răzășimii. SADOVEANU, O. VII 163. Vezi diplomele mele, urice, spițe lungi. NEGRUZZI, S. II 185. Hrisoavele sau uricele... sînt izvorul cel mai însemnat al istoriei romînilor. BĂLCESCU, O. I 60.
!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice
uríc2 s. n., pl. uríce
úric adj. m.
uríc s. n., pl. uríce
ÚRIC s. v. act, document, dovadă, hârtie, hrisov, izvor, înscris, piesă.
ÚRIC adj.m. Acid uric = acid organic care se găsește în urină și în sânge, fiind rezultat din arderea proteinelor. [< fr. urique].
ÚRIC adj. acid ~ = acid organic în urină și în sânge, din arderea proteinelor. (< fr. urique)
úric (-ce), s. n.1. Moștenire, fermă, proprietate rurală transmisă prin succesiune. – 2. Înscris de confirmare a unei moșteniri. – 3. Document, hrisov. – Mag. örök (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). Der. din sl. urokŭ „sentință” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 441) nu este posibilă. Apare în documentele slavorom. din 1392. – Der. uricar, s. m. (logofăt, pisar).
URÍC ~ce n. 1) (în Moldova medievală) Proprietate funciară feudală, care se transmitea prin moștenire. 2) Carte domnească de proprietate ereditară; carte de danie. /<ung. örök
uric n. 1. donațiune de moșie făcută de Domn particularilor sau mănăstirilor; 2. actul unei asemenea donațiuni; 3. hrisov, document vechiu. [Ung. ÖRÖK, perpetuitate].
2) *úric, -ă adj. (d. urină). Chim. Acid uric, acid azotat eliminat de organizm și care se află în urina omuluĭ și constitue masa întreagă a excrementelor șerpilor și păsărilor.
1) úric n., pl. e (ung. örök, perpetuŭ, ereditar, moștenire, d. vsl. u-rokŭ, sentență, pensiune, stipendiŭ; ceh. úrok, contract, pensiune, urék, moșie. V. so-roc). Vechĭ. Moștenire (Ps. S.). Moșie de vecĭ. Hrisov, document, act. Azĭ. Trans. Ban. De uric, perpetuŭ, de vecĭ, pe tot-de-a-ună (dăruit, moștenit). V. hrisov, ohabnic.
uric s. v. ACT. DOCUMENT. DOVADĂ. HÎRTIE. HRISOV. IZVOR. ÎNSCRIS. PIESĂ.
GAVRIIL (GAVRIL) URIC (sfârșitul sec. 14-începutul sec. 15), călugăr, miniaturist și caligraf român. A lucrat în timpul domniei lui Alexandru cel Bun la mănăstirea Neamț. Creatorul unui mod original de interpretare a formelor bizantine, care a influențat miniatura și pictura murală moldovenească de mai târziu. Principale lucrare: „Tetraevanghelul” din 1429 (se găsește la Biblioteca Bodleiana, Oxford).
URIC subst. 1 – Mihail, mold., 1433 (Glos); -ul, Gav. mon. 1492 (ib.). 2. Uricel, M. (Isp l1). 3. Uric/ani, -eni, -ari ss.
Gavril Uric (sec. 14-15), caligraf și miniaturist, format în mediul cărturăresc al m-rii Neamț. Este considerat întemeietorul școlii moldovenești de miniatură și este autorul unui „Tetraevanghel” din 1429, executat la comanda doamnei Marina, soția lui Alexandru cel Bun. Capodopera sa se află azi în Biblioteca Bodleiană a Universității din Oxford.
Uric v. Gavril Uric.

uric dex

Intrare: uric (adj.)
uric 2 adj. adjectiv
Intrare: uric (subst.)
uric 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: Uric
Uric