urgisit definitie

2 intrări

21 definiții pentru urgisit

URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (Înv.; adesea substantival) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. A năpăstui, a condamna, a oropsi; a desconsidera. Femeia îl rîzgîiase o vreme și-l urgisea acum. PAS, L. I 46. Urgisit de toți să fii, Tu de-a pururea iubește. VLAHUȚĂ, O. A. 27. De-oi ști chiar că-i urgisi pe bătrînul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-ți spune adevărul. ALECSANDRI, T. 1489. 2. Refl. (Învechit) A se supăra, a se înfuria. O să se urgisească tatăl său pă mine. GORJAN, H. I 137.
URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. Năpăstuit, persecutat. Se credea pe drept, condamnată, urgisită pentru toată viața. BART, E. 258. Urgisita și zbuciumata lui soție scoase acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur. CREANGĂ, P. 99. ◊ (Substantivat) Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit. MACEDONSKI, O. I 72. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, năpustit, desconsiderat. [Sărăcia] găsise un tron vechi, urgisit într-un colț. ISPIRESCU, L. 205. Luînd istoria romînilor de Petru Maior, ajutat de abecedarul urgisit, în puține ceasuri am învățat a ceti. NEGRUZZI, S. I 11. 2. Nesuferit, rău, afurisit. Noi, pe mări robite Urgisiților Ahei, Noi ne ducem risipite Prin pămînturi fără zei! COȘBUC, P. II 11. Urîtul cel urgisit, care usucă și topește, mereu și necurmat în inima copilei se prefira. ODOBESCU, S. III 204. ♦ (Mai ales în basme) Blestemat; necurat. Feciorul de împărat făcu ochii roată d-asupra văii urgisite. ODOBESCU, S. III 187. Păstorul plin de groază rămînea încremenit; Nu putea ști cine rîde, căci el nu vedea nimică Din acele drăcii multe, ci fugea cu mare frică De acel loc urgisit. NEGRUZZI, S. II 87. ◊ (Substantivat) Urgisita de zmeoaică unde venea, măre, venea, turbată de mînie. ISPIRESCU, L. 318.
urgisí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 să urgiseáscă
urgisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. urgiseáscă
URGISÍ vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.
URGISÍ vb. v. alunga, dușmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrăjmăși.
URGISÍT adj., s. 1. adj. v. persecutat. 2. adj., s. v. oprimat.
URGISÍT adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.
A URGISÍ ~ésc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /<ngr. órghizomai
A SE URGISÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /<ngr. órghizomai
URGISÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A URGISI și A SE URGISI. 2) Care nu poate fi suportat. 3) (despre obiecte) Care este lăsat la voia întâmplării; aruncat. /v. a (se) urgisi
urgisì v. 1. a urî tare, a detesta; 2. a lăsa în părăsire: a urgisit copilul într’o pădure; 3. pop. a exila: l’a urgisit departe în lume. [Gr. bizantin ORGHIZOMAI (prin mijlocirea aoristului)].
urgisésc v. tr. (d. urgie, după ngr. orgizo, aor. órgisa, înfuriĭ). Daŭ urgiiĭ, oropsesc, nu maĭ ĭubesc, nu vreaŭ să maĭ văd. Dizgrațiez, depărtez, exilez: Aŭgust l-a urgisit pe Ovidiŭ la Tomi. L. V. Înfuriĭ, fac să se înfurie (Bibl. 1688). V. refl. Mă înfuriĭ. V. intr. A urgisi peste cineva. – L. V. și (în)urghisesc (după ngr.), exilez.
urgisi vb. v. ALUNGA. DUȘMĂNI. EXILA. GONI. IZGONI. ÎNFURIA. MÎNIA. OSTRACIZA. PROSCRIE. SURGHIUNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.
URGISI vb. 1. a năpăstui, a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (De ce îl ~ fără temei?) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele).
urgisit adj., s. v. AFURISIT. BLESTEMAT. CÎINOS. HAIN. ÎNDRĂCIT. RĂU. TICĂLOS.
URGISIT adj., s. 1. adj. năpăstuit, nedreptățit, oropsit, persecutat, (pop.) obidit. (Om ~.) 2. adj., s. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, (pop.) obidit, (înv.) obijduit, (fig.) apăsat, despuiat. (Masele ~ s-au ridicat la luptă.)

urgisit dex

Intrare: urgisi
urgisi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: urgisit
urgisit adjectiv