Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru urgisire

URGIS├Ź, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari nepl─âceri, nedrept─â╚Ťi, persecu╚Ťii. 2. Refl. (├Änv.) A se m├ónia, a se ├«nfuria. ÔÇô Din ngr. orgh├şzome (dup─â urgie).
URGIS├ŹRE, urgisiri, s. f. (├Änv. ╚Öi pop.) Ac╚Ťiunea de a (se) urgisi ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. urgisi.
URGIS├Ź, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari nepl─âceri, nedrept─â╚Ťi, persecu╚Ťii. 2. Refl. (├Änv.) A se m├ónia, a se ├«nfuria. ÔÇô Din ngr. orgh├şzome (dup─â urgie).
URGIS├ŹRE, urgisiri, s. f. (├Änv. ╚Öi pop.) Ac╚Ťiunea de a (se) urgisi ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. urgisi.
URGIS├Ź, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. A n─âp─âstui, a condamna, a oropsi; a desconsidera. Femeia ├«l r├«zg├«iase o vreme ╚Öi-l urgisea acum. PAS, L. I 46. Urgisit de to╚Ťi s─â fii, Tu de-a pururea iube╚Öte. VLAHU╚Ü─é, O. A. 27. De-oi ╚Öti chiar c─â-i urgisi pe b─âtr├«nul Iablonovschi... mi-oi face datoria de a-╚Ťi spune adev─ârul. ALECSANDRI, T. 1489. 2. Refl. (├Änvechit) A se sup─âra, a se ├«nfuria. O s─â se urgiseasc─â tat─âl s─âu p─â mine. GORJAN, H. I 137.
URGIS├ŹRE, urgisiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a urgisi; n─âp─âstuire, ur─â; dispre╚Ť. Urgisit de cer ╚Öi oameni, le-am r─âspuns prin urgisire! MACEDONSKI, O. I 11.
urgis├ş (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. urgis├ęsc, imperf. 3 sg. urgise├í; conj. prez. 3 s─â urgise├ísc─â
urgis├şre (├«nv., pop.) s. f., g.-d. art. urgis├şrii; pl. urgis├şri
urgis├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. urgis├ęsc, imperf. 3 sg. urgise├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. urgise├ísc─â
urgis├şre s. f., g.-d. art. urgis├şrii; pl. urgis├şri
URGIS├Ź vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.
URGIS├Ź vb. v. alunga, du╚Öm─âni, exila, goni, izgoni, ├«nfuria, m├ónia, ostraciza, proscrie, surghiuni, ur├«, vr─âjm─â╚Öi.
URGIS├ŹRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.
A URGIS├Ź ~├ęsc tranz. pop. (persoane) A face s─â suporte o urgie, o n─âpast─â; a n─âp─âstui; a oropsi. /<ngr. ├│rghizomai
A SE URGIS├Ź m─â ~├ęsc intranz. ├«nv. A fi cuprins de furie; a se ├«nfuria. /<ngr. ├│rghizomai
urgis├Č v. 1. a ur├« tare, a detesta; 2. a l─âsa ├«n p─âr─âsire: a urgisit copilul ├«ntrÔÇÖo p─âdure; 3. pop. a exila: lÔÇÖa urgisit departe ├«n lume. [Gr. bizantin ORGHIZOMAI (prin mijlocirea aoristului)].
urgis├ęsc v. tr. (d. urgie, dup─â ngr. orgizo, aor. ├│rgisa, ├«nfuri─ş). Da┼ş urgii─ş, oropsesc, nu ma─ş ─şubesc, nu vrea┼ş s─â ma─ş v─âd. Dizgra╚Ťiez, dep─ârtez, exilez: A┼şgust l-a urgisit pe Ovidi┼ş la Tomi. L. V. ├Änfuri─ş, fac s─â se ├«nfurie (Bibl. 1688). V. refl. M─â ├«nfuri─ş. V. intr. A urgisi peste cineva. ÔÇô L. V. ╚Öi (├«n)urghisesc (dup─â ngr.), exilez.
urgisi vb. v. ALUNGA. DU╚śM─éNI. EXILA. GONI. IZGONI. ├ÄNFURIA. M├ÄNIA. OSTRACIZA. PROSCRIE. SURGHIUNI. UR├Ä. VR─éJM─é╚śI.
URGISI vb. 1. a n─âp─âstui, a nedrept─â╚Ťi, a oropsi, a persecuta, a prigoni, (├«nv. ╚Öi reg.) a str├«mb─ât─â╚Ťi, (├«nv.) a obidi, (grecism ├«nv.) a catatrexi. (De ce ├«l ~ f─âr─â temei?) 2. a asupri, a exploata, a ├«mpila, a ├«mpov─âra, a n─âp─âstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, (├«nv. ╚Öi reg.) a b├«ntui, (├«nv.) a obidi, a obijdui, a sili, a sup─âra, a tiranisi, a tir─âni, (fig.) a ap─âsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (├«nv. fig.) a c─âlca. (A ~ masele).
URGISIRE s. 1. n─âp─âstuire, nedrept─â╚Ťire, oropsire, persecutare, persecu╚Ťie, (├«nv. ╚Öi reg.) str├«mb─ât─â╚Ťire, (├«nv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, ├«mpilare, n─âp─âstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecu╚Ťie, prigoan─â, prigonire, (pop.) asupreal─â, silnicie, (├«nv.) avanie, obid─â, obidire, obijduire, str├«nsoare, (fig.) ap─âsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

Urgisire dex online | sinonim

Urgisire definitie

Intrare: urgisi
urgisi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: urgisire
urgisire substantiv feminin