urgisésc v. tr. (d. urgie, după ngr. orgizo, aor. órgisa, înfuriĭ). Daŭ urgiiĭ, oropsesc, nu maĭ ĭubesc, nu vreaŭ să maĭ văd. Dizgrațiez, depărtez, exilez: Aŭgust l-a urgisit pe Ovidiŭ la Tomi. L. V. Înfuriĭ, fac să se înfurie (Bibl. 1688). V. refl. Mă înfuriĭ. V. intr. A urgisi peste cineva. – L. V. și (în)urghisesc (după ngr.), exilez.