URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acțiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.

URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. (Cu privire la lucrări) A face să fie, să se întîmple, să se săvîrșească mai repede; a accelera, a grăbi. Cînd iarna bate la ușă, trebuie urgentate măsurile în vederea pregătirii întreprinderilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795.

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentắrii; pl. urgentắri

urgentá vb., ind. prez. 1 sg. urgentéz, 3 sg. și pl. urgenteáză

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentării; pl. urgentări

URGENTÁ vb. v. accelera.

URGENTÁRE s. v. accelerare.

URGENTÁ vb. I. tr. A grăbi, a accelera mersul unei lucrări. [< urgent].

URGENTÁRE s.f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei; grăbire. [< urgenta].

URGENTÁ vb. tr. a grăbi, a accelera mersul unei lucrări. (< urgent)

A URGENTÁ ~éz tranz. (acțiuni, procese) A face să aibă loc sau să se producă mai repede; a grăbi; a accelera; a zori; a pripi; a precipita. /Din urgent

*urgentéz v. tr. (d. urgent). Rar. Grăbesc.

URGENTA vb. a accelera, a grăbi, a iuți, a zori, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.)

URGENTARE s. accelerare, grăbire, iuțire, zorire. (~ expedierii unei mărfi.)