urgentare definitie

2 intrări

18 definiții pentru urgentare

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.
URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acțiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.
URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. (Cu privire la lucrări) A face să fie, să se întîmple, să se săvîrșească mai repede; a accelera, a grăbi. Cînd iarna bate la ușă, trebuie urgentate măsurile în vederea pregătirii întreprinderilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795.
urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgentáre s. f., g.-d. art. urgentắrii; pl. urgentắri
urgentá vb., ind. prez. 1 sg. urgentéz, 3 sg. și pl. urgenteáză
urgentáre s. f., g.-d. art. urgentării; pl. urgentări
URGENTÁ vb. v. accelera.
URGENTÁRE s. v. accelerare.
URGENTÁ vb. I. tr. A grăbi, a accelera mersul unei lucrări. [< urgent].
URGENTÁRE s.f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei; grăbire. [< urgenta].
URGENTÁ vb. tr. a grăbi, a accelera mersul unei lucrări. (< urgent)
A URGENTÁ ~éz tranz. (acțiuni, procese) A face să aibă loc sau să se producă mai repede; a grăbi; a accelera; a zori; a pripi; a precipita. /Din urgent
*urgentéz v. tr. (d. urgent). Rar. Grăbesc.
URGENTA vb. a accelera, a grăbi, a iuți, a zori, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.)
URGENTARE s. accelerare, grăbire, iuțire, zorire. (~ expedierii unei mărfi.)

urgentare dex

Intrare: urgenta
urgenta conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: urgentare
urgentare substantiv feminin