urgenta definitie

3 intrări

36 definiții pentru urgenta

URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.
URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu admite amânare; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a sosi mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acțiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.
URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. Care necesită o rezolvare imediată; care nu suferă amînare; grabnic. Îmi spunea că treburi foarte urgente îl cheamă la București. DUMITRIU, B. F. 39. Mi-a spus că se duce acolo să vadă dacă se execută o comandă urgentă. DEMETRIUS, C. 39. ◊ (Adverbial) Numaidecît două telegrame... îl chemau la București urgent. BASSARABESCU, S. N. 14. ♦ (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere (în schimbul unei taxe speciale), pentru a sosi mai repede. În cît timp ajunge la Focșani o telegramă urgentă oficială? POPA, V. 195.
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. (Cu privire la lucrări) A face să fie, să se întîmple, să se săvîrșească mai repede; a accelera, a grăbi. Cînd iarna bate la ușă, trebuie urgentate măsurile în vederea pregătirii întreprinderilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795.
URGÉNȚĂ s. f. Necesitate de rezolvare imediată, repeziciune in soluționarea unei probleme. ◊ Loc. adv. De urgență = fără întîrziere, imediat, repede. Vă rog să binevoiți a-mi da drumul d-aici de urgență. CARAGIALE, O. I 71. Referindu-ne la adresa noastră din luna trecută... asupra necesității de lemne pe care o simte școala, vă rugăm ca de urgență să binevoiți a ne trimite cantitatea prevăzută. id. ib. II 113.
urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte
urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză
urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe
urgént adj. m., pl. urgénți; f. sg. urgéntă, pl. urgénte
urgentá vb., ind. prez. 1 sg. urgentéz, 3 sg. și pl. urgenteáză
urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe
URGÉNT adj., adv. 1. adj. grabnic, neîntârziat, presant, (Transilv.) sorgoș. (Treburi ~ îl cheamă în provincie.) 2. adv. grabnic, imediat, iute, îndată, rapid, repede, (prin Transilv.) pripește. (Vino ~ să vezi.)
URGENTÁ vb. v. accelera.
URGÉNȚĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sârguială. (E mare ~ să...)
URGÉNT, -Ă adj. Care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ♦ (Despre telegrame) Care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. [< fr. urgent, it. urgente, cf. lat. urgens < urgere – a grăbi].
URGENTÁ vb. I. tr. A grăbi, a accelera mersul unei lucrări. [< urgent].
URGÉNȚĂ s.f. Grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea, caracterul a ceea ce este urgent. ♦ De urgență = imediat, fără întârziere. [< fr. urgence, it. urgenza].
URGÉNT, -Ă adj. care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ◊ (despre telegrame) care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. (< fr. urgent, lat. urgens)
URGENTÁ vb. tr. a grăbi, a accelera mersul unei lucrări. (< urgent)
URGÉNȚĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situație care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic și social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)
urgént (-tă), adj. – Grabnic. It. urgente, fr. urgent. – Der. urgență, s. f., din it. urgenza, fr. urgence; urgenta, vb. (rar, a grăbi, a accelera).
URGÉNT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care necesită soluționare imediată; fără tărăgănare; grabnic. Chestiune ~tă. A pleca ~.Telegramă ~tă telegramă care ajunge la destinație în cel mai scurt timp. /<fr. urgent, lat. urgens, ~tis
A URGENTÁ ~éz tranz. (acțiuni, procese) A face să aibă loc sau să se producă mai repede; a grăbi; a accelera; a zori; a pripi; a precipita. /Din urgent
URGÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter urgent. ~a deciziei. 2) Necesitate urgentă; situație urgentă. Măsuri de ~.De ~ cât mai repede; fără întârziere. [G.-D. urgenței] /<fr. urgence
urgent a. grabnic, care nu suferă întârziere: afacere urgentă.
urgență f. caracterul celor urgente.
*urgént, -ă adj. (lat. úrgens, -éntis, d. urgére, a grăbi). Grabnic: scrisoare urgentă. Adv. A trimete urgent.
*urgentéz v. tr. (d. urgent). Rar. Grăbesc.
*urgénță f., pl. e (d. urgent; fr. urgence). Caracteru lucrurilor urgente: urgența afacerilor. De urgență, în grabă: a chema de urgență un medic.
URGENT adj., adv. 1. adj. grabnic, presant, (Transilv.) sorgoș. (Treburi ~ îl cheamă în provincie.) 2. adv. grabnic, imediat, iute, îndată, rapid, repede, (prin Transilv.) pripește. (Vino ~ să vezi.)
URGENTA vb. a accelera, a grăbi, a iuți, a zori, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.)
URGENȚĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sîrguială. (E mare ~ să...)

urgenta dex

Intrare: urgență
urgență substantiv feminin
Intrare: urgenta
urgenta conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: urgent
urgent adjectiv