URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.

URÁ2, urez și (2) ur, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A formula o dorință de bine la adresa cuiva (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a felicita. Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22. Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. ◊ Fig. Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31. ◊ (Învechit, construit cu acuzativul) Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174. «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34. Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151. ◊ Refl. reciproc. Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97. ◊ Intranz. Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110. Pe deal nechează, Pe vale urează (Trîmbița). GOROVEI, C. 368. 2. Intranz. A recita «plugușorul» sau alte colinde de anul nou, umblînd (în grup cu alții) de la casă la casă. Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43. Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE. Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180. ◊ Tranz. (Rar) Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. 3. Tranz. A face orații de nuntă. Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222.

urá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 ureáză

urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. și pl. ureáză

URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)

URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi.

UREÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează descompunerea ureei, cu formare de bioxid de carbon și amoniac. [Pron. -re-a-. / < fr. uréase].

URÁ2 vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare)

UREÁZĂ s. f. enzimă care acționează asupra ureei, descompunând-o în amoniac și bioxid de carbon. (< fr. uréase)

urá (-réz, át), vb. – 1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt.

A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecțiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea plugușorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu plugușorul; a hăi. /<lat. orare

urà v. a dori noroc: a ura de Anu-nou. [Lat. ORARE, a grăi].

ur, a urá, V. urez.

uréz și (rar) ur, a urá v. tr. (lat. âuguro, -áre, a ura, a prezice după auguriĭ, de unde s’a făcut *agurare, *aurare, urare, cam ca ascultare d. auscultare, ĭar g între vocale a căzut ca și în ĭeŭ, curea, graur, d. ego, corrigia, graculus și ca și în fr. bonheur, d. bonum augurium. În zadar îl derivă uniĭ d. orare, a ruga!). Doresc cuĭva noroc: îțĭ urez biruință! Recit umblînd cu buhaĭu pe la case: unu ură, patru fură, doĭ cotroboĭesc pin șură!

ura vb. v. BINECUVÎNTA. BLAGOSLOVI.

URA vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)