urca definitie

16 definiții pentru urca

URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cu cele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cu cele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge, a se duce în sus, la deal; a se sui. Se urcă turme sus la munte Pe șerpuindele cărări. DEȘLIU, M. 21. Adesea se urca pînă la stîni. CĂLINESCU, E. 54. Încălecai și începui a urca la deal pe drum aproape fără de urmă. HOGAȘ, M. N. 159. Iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel. ALECSANDRI, P. A. 118. ◊ Tranz. (Complementul indică locul pe care se suie cineva) Urcară o culme, pe urmă coborîră. SADOVEANU, O. I 62. Cîte un vapor, venind de la mare, urca încet, măreț, cursul fluviului. BART, E. 44. Urca-vom și-alte scări... nimic au fost pe cîte le-am urcat. COȘBUC, P. II 305. ♦ (Despre drumuri) A fi înclinat (după forma reliefului), ducînd spre partea mai înaltă a locului. Drumul urca în pantă, poteca era îngustă. PAS, Z. III 189. ♦ (Despre plante) A se ridica prinzîndu-se (cu ajutorul unor organe speciale) pe araci, pe ziduri etc.; a se cățăra. Iedera se urcă pe perete. Vița se urcă pe araci. 2. Refl. și (rar) intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «în») A se sui și a se așeza pe ceva mai ridicat. Se urcară în trăsură și porniră iar. DUMITRIU, N. 123. Bine, bine, dar să iei seama, Lazăre! zise... urcindu-se și el sus pe capră, lîngă vizitiu. REBREANU, R. II 68. Sania se opri; ne urcarăm în ea și intrarăm în București. BOLINTINEANU, O. 389. (Tranz.) Voiam s-o urc în trăsură. DUMITRIU, N. 121. Joe, după ce-și urcă copilul în ceruri, stărui de Junona să se împace cu Ercule. ISPIRESCU, U. 79. În brațe-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea. ALECSANDRI, P. P. 189. (Expr., rar) A urca (pe cineva) în furci = a spînzura. I-am urcat [pe turci] în furci. ALECSANDRI, P. III 211. ◊ Expr. (Despre regi, domnitori) A se urca pe tron (sau în scaunul împărăției) = a veni la domnie. Apoi s-au urcat în scaunul împărăției. ISPIRESCU, L. 32. La 1504 murind marele Ștefan-vv., viteazul vitejilor, se urcă pe tron fiul său, Bogdan. BĂLCESCU, O. I 81. 3. Refl. și (rar) intranz. A se ridica (pînă la o înălțime oarecare); a se înălța (în văzduh); a avea o mișcare ascendentă. Lumina soarelui de toamnă, care acum a urcat în cumpăna cerului, [e] o lumină dulce. STANCU, U.R.S.S. 38. Praful se urcă pînă-n căpriori. REBREANU, I. 13. Un nor ivit de către-apus Se urcă-n sus. COȘBUC, P. II 90. ◊ (Poetic) Iată din văile-adînci se urcă spre creștete-amurgul. COȘBUC, P. II 63. ◊ A i se urca (cuiva) în cap v. cap (I 1). A i se urca (cuiva) la cap v. cap (I 1). A i se urca (cuiva) sîngele în obraz (sau la cap) v. sînge. (2). A i se urca cuiva (băutura) la cap, se spune cînd cineva este amețit de băutură. Să nu bei mult, că ți se urcă la cap. REBREANU, I. 18. ◊ Tranz. Piramidele-nvechite Urcă-n cer vîrful lor mare. EMINESCU, O. I 54. Se sfătuiseră ca să-l urce pînă la jumătatea fîntînei... și să-i dea drumu ca să scape de el. ȘEZ. II 206. 4. Refl. (Despre temperatură, presiune atmosferică) A avea valori mai mari, a crește, a se ridica; (p. ext., despre barometre, termometre etc.) a indica o temperatură sau o presiune etc. mai mare decît cea inițială. I s-a urcat temperatura. ♦ (Fiz.; despre o mărime scalară) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica, a ajunge pînă la...; a se mări, a spori. Se mai grămădiră și alții, pînă cînd numărul se urcă la șapte. GANE, N. II 22. Cheltuielile extraordinare ale revoluției nu se urcă la mai mult de 700 000 lei. GHICA, A. 243. ◊ Tranz. Acum ne-a mai urcat și chiria. C. PETRESCU, C. V. 226. 6. Refl. (Despre voce, glas, ton, p. ext. despre cîntece) A crește în intensitate; a se ridica, a se înălța. Glasul acela mlădiitor Ce c-o-ntorsură lină, ușoară, Treptat se urcă și se coboară. ALEXANDRESCU, M. 317. ◊ Tranz. Și viersul cînd își urca, Copaci, ramuri se mișca, Frunzele pe jos pica. TEODORESCU, P. P. 632. 7. Refl. A merge îndărăt în timp pînă la..., a data din... Prima fundațiune a fortăreței se urcă în epoca pe cînd Domnul Hristos îmbla pe pămînt. HASDEU, I. V. 24.
urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă
urcá vb., ind. prez. 1 sg. urc, 3 sg. și pl. úrcă; conj. prez. 3 sg. și pl. úrce
URCA vb. 1. v. escalada. 2. v. ridica. 3. a (se) pune, a (se) sui. (Îl ~ pe cal.) 4. v. cățăra. 5. v. înălța. 6. a crește, a se înălța, a se ridica. (Vița a ~ mult de la pământ.) 7. v. extinde. 8. v. înmulți. 9. v. majora. 10. v. crește. 11. a (se) înălța, a (se) ridica. (A ~ glasul, vocea...)
A (se) urca ≠ a scădea, a (se) coborî
urcá (-c, át), vb.1. A sui, a se cățăra. – 2. A se ridica. – 3. A se mări, a crește. – 4. (Refl.) A însuma. Origine incertă. Pare un lat. *orĭcāre < ǒrior (Pușcariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai puțin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beiträge, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea găsi în lat. *ortĭāre < ǒrtus, deja afirmată de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a excita” (Candrea, II, 440) nu este probabilă. – Der. urcat, s. n. (suit); urcător, adj. (care urcă, ascendent); urcuș, s. n. (drum, loc în pantă, repeziș).
A URCÁ urc 1. intranz. 1) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune; a sui; a avansa. 2) (despre parametri fizici și aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori ridicate; a sui. 3) (despre căi de comunicație) A urma o pantă ascendentă. Drumul urcă prin livezi. 4) (despre voci, melodii etc.) A crește în înălțime; a deveni mai înalt. 5) înv. A merge îndărăt în timp. Cântecul popular urcă în negura vremurilor. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a sui. ~ făina în pod. 2) (forme de relief ridicat, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a sui. ~ panta. 3) A face să crească cantitativ și calitativ; a sui; a ridica. /<lat. oricare
A SE URCÁ mă urc intranz. 1) A se deplasa pe un loc mai ridicat; a se înălța în sus; a se sui. ~ pe coasta dealului.~ (sau a se sui) pe tron a veni la domnie. Dacă nu știi ce-i apa nu te urca în luntre nu te apuca de lucrul pe care nu-l cunoști sau nu ești sigur că-l vei realiza. A i ~ (sau a i se sui) cuiva în cap a face abuz de bunătatea cuiva. A i ~ (sau a i se sui) cuiva băutura (sau vinul) la cap a se ameți. 2) (despre unele plante) A se ridica agățându-se de ceva; a se sui; a se cățăra. /<lat. oricare
urcà v. 1. a se duce într’un loc mai înalt: a urca muntele, a se urca pe un zid; 2. a mări valoarea: a urca prețul grâului; 3. a forma un total de: cheltuiala se urcă la o mie de lei. [Origină necunoscută].
urc, a v. tr. (lat. *órico, -áre, d. vgr. óros, munte, ca fr. monter, a urca, d. mont, munte. V. aburc). Munt. Suĭ: a urca sacu’n căruță. Mă suĭ mergînd: a urca dealu. Fig. Măresc, suĭ: a urca prețu. V. refl. Mă suĭ mergînd orĭ cățărîndu-mă: a te urca pe deal, pe zid, în copac, în pod.
URCA vb. 1. a escalada, a sui. (A ~ piscurile Alpilor.) 2. a (se) ridica, a (se) sălta, a (se) sui. (A ~ sacul în căruță; îl ~ pe genunchi.) 3. a (se) pune, a (se) sui. (Îl ~ pe cal.) 4. a se cățăra, a se cocoța, a se ridica, a se sui, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, a se zgăibăra, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.) 5. a (se) înălța, a (se) ridica, a (se) sui. (Se ~ în înaltul cerului.) 6. a crește, a se înălța, a se ridica. (Vița a ~ mult de la pămînt.) 7. a crește, a (se) extinde, a (se) lărgi, a (se) mări, a (se) ridica, a spori. (Suprafețele cultivate s-au ~ la...) 8. a crește, a se înmulți, a se mări, a se ridica, a spori, (înv.) a se mulți, a prisosi, a se umnoji. (S-a ~ numărul participanților.) 9. a crește, a (se) majora, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori, a (se) sui. (Au ~ prețul; prețurile s-au ~.) 10. a crește, a se mări, a se ridica, a se sui. (I s-a ~ temperatura.) 11. a (se) înălța, a (se) ridica. (A ~ glasul, vocea...)
a i se sui / a i se urca la cap expr. 1. a fi plin de sine, a fi îngâmfat. 2. (d. băuturi) a se ameți de băutură, a se îmbăta.
a i se urca la cap expr. 1. a deveni încrezut / înfumurat. 2. a se îmbăta.
a se urca pe pereți / pe tavan expr. a fi foarte supărat, a fi furios.

urca dex

Intrare: urca
urca verb grupa I conjugarea I