urbariu definitie

9 definiții pentru urbariu

URBÁRIU, urbarii, s. n. (în Evul Mediu, în Transilvania) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.
URBÁRIU, urbarii, s. n. (Înv.) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.
URBÁRIU, urbarii, s. n. (Învechit) Registru oficial în care erau trecute proprietățile de pămînt individuale; carte funciară. (Cu grafie învechită) Ridicînd... țăranilor dreptul ce aveau în virtutea tutulor urbarielor... această lege n-a făcut decît a continua să favorizeze apăsarea clăcașilor de către proprietari. KOGĂLNICEANU, S. A. 158.
urbáriu (înv.) [riu pron. riu] s. n., art. urbáriul; pl. urbárii, art. urbáriile (-ri-i-)
urbáriu s. n. [-riu pron. -riu], art. urbáriul; pl. urbárii, art. urbáriile (sil. ri-i-)
URBÁRIU s. v. cadastru, carte funciară, carte funduară.
urbariu n. lege feudală care regula raporturile între proprietar și colon.
*urbár saŭ -áriŭ n., pl. iĭ, e (mlat. urbarium, cuv. uzitat maĭ ales de Germanĭ). Trans. Cadastru.
urbariu s. v. CADASTRU. CARTE FUNCIARĂ. CARTE FUNDUARĂ.

urbariu dex

Intrare: urbariu
urbariu substantiv neutru
  • pronunție: urbarĭu