URBANÍSM s. n. Urbanistică. ♦ Fig. Urbanitate. – Din fr. urbanisme.

URBANÍSM s. n. Urbanistică. ♦ Fig. Atitudine, comportare plină de politețe, de bună-cuviință; urbanitate. – Din fr. urbanisme.

URBANÍSM s. n. Urbanistică. ♦ Fig. Politețe, bună-cuviință.

urbanísm s. n.

urbanísm s. n.

URBANÍSM s. v. urbanistică.

URBANÍSM s. v. cuviință, decență, politețe, respect.

URBANÍSM s.n. 1. Urbanistică. 2. Politețe, bunăcuviință; urbanitate. ♦ Mod de viață al orășeanului. [Cf. fr. urbanisme, it. urbanismo].

URBANÍSM s. n. 1. urbanistică. 2. urbanitate. (< fr. urbanisme)

URBANÍSM n. v. URBANISTICĂ. /<fr. urbanisme

*urbanízm n., pl. e. Știința construiriĭ și conduceriĭ orașelor (cuv. creat de ingineru Clerget, Francez).

urbanism s. v. CUVIINȚĂ. DECENȚĂ. POLITEȚE. RESPECT.

URBANISM s. urbanistică. (Probleme de ~.)

URBANÍSM (< fr., it.; lat. urbanus „orășenesc”). s. n. Ramură a arhitecturii care proiectează și planifică lucrările de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei așezări omenești (oraș, sat etc.), împreună cu complexul de măsuri social-economice, tehnice, igienice care se iau în vederea satisfacerii necesităților materiale și social-culturale ale noilor așezări; urbanistică. Elemente de sistematizare urbană au existat chiar și în orașele antice (inclusiv sisteme de aducțiune a apei și canalizare) și în cele medievale, dar u. și-a definit obiectul îndeosebi de la sfârșitul sec. 19 și în sec. 20 ca urmare a creșterii explozive a populației urbane și a noilor cerințe de aprovizionare, transport, activități recreative etc. legate de viața modernă.