URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudine sau comportare) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, amabil, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre atitudinea sau modul de comportare al cuiva) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.

URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. (În opoziție cu rural) Care ține de oraș, privitor la oraș, de oraș; orășenesc. Scriitor urban, este firesc ca I. L. Caragiale să nu fi dat un loc mare descrierilor de natură. VIANU, A. P. 138. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună urbană = oraș. ♦ Fig. (Despre atitudinea sau modul de comportare al cuiva) Politicos, manierat; civilizat.

urbán adj. m., pl. urbáni; f. urbánă, pl. urbáne

urbán adj. m., pl. urbáni; f. sg. urbánă, pl. urbáne

URBÁN adj. orășenesc, (livr.) citadin, (înv. și reg.) târgoveț. (Populație ~.)

URBÁN adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos.

URBÁN, -Ă adj. 1. Referitor la oraș, din oraș; orășenesc. 2. (Fig.; despre atitudine, mod de comportare) Politicos, amabil, binecrescut. [< lat. urbanus < urbs – oraș, cf. it. urbano].

URBÁN, -Ă adj. 1. referitor la oraș; orășenesc. 2. (fig.; despre atitudine, comportare) politicos, bine crescut, civilizat. (< fr. urbain, lat. urbanus)

URBÁN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de urbe; propriu urbei; de oraș; orășenesc; citadin. Construcție ~ă. Transport ~. 2) Care denotă politețe rafinată; caracterizat prin urbanitate. Atitudine ~ă. /<fr. urbain, lat. urbanus

urban a. ce ține de oraș, din oraș: comună urbană, credit urban.

Urban m. nume a 8 papi dintre cari URBAN II, predică prima cruciată la conciliul din Clermont (1088-1099) și URBAN VI, sub care se începu marea schismă din Occident (1378-1389).

*urbán, -ă adj. (lat. urbanus). Orășenesc: comună urbană. Fig. Cĭoplit, politicos: om urban, purtare urbană. V. rural, rustic.

URBAN adj. orășenesc, (livr.) citadin, (înv. și reg.) tîrgoveț. (Populație ~.)

urban adj. v. BINECRESCUT. CIVILIZAT. MANIERAT. POLITICOS.

URBAN, numele a opt papi. Mai importanți: I. U. II (Oddo de Châtillon) (1088-1099). A continuat politica antiimperială promovată de papa Grigore VII, a fost inițiatorul primei cruciade, predicate în Conciliul de la Clermont (1095) și a susținut eforturile creștinilor de a recuceri de la mauri terit. în Pen. Iberică. 2. U VI (Bartolomeo Prignano) (1378-1389). Alegerea sa a marcat începutul Marii Schisme din Biserica Catolică. 3. U VIII (Maffeo Barberini) (1623-1644). A susținut, în cadrul Războiului de 30 de Ani, politica antihabsburgică a Franței. Fondatorul Colegiului „De Propaganda Fide” (1627). A condamnat jansenismul. Inițiator al construirii palatului Barberini din Florența.

URBAN, Charles (1867-1942), producător și inventator american. Unul dintre pionierii industriei cinematografice britanice. Inventator al aparatului de proiecție numit Bioscop (1902) și al procedeului Kinemacolor (1906), produce și realizează numeroase documentare, filme de actualitate, filme de călătorie și științifice.

URBÁN, -Ă (< fr.; lat. urbanus < urbs, „oraș”, „cetate”) adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. ♦ Fig. (Despre comportare) Politicos, amabil, bine crescut. ◊ Topoclimat u. = topoclimat influențat de condițiile specifice marilor orașe: modificarea bilanțului radiativ datorită ponderii mari a suprafețelor construite sau asfaltate, adăpost față de vânt, existența unei „cupole” de poluare care care învăluie orașul (limitând pătrunderea radiației ultraviolete și determinând existența unui număr mai mare de nuclee de condensare, deci și o frecvență sporită a precipitațiilor). În general, orașele apar ca „insule de căldură” în raport cu regiunile învecinate.

Urban v. Urvan 1.