Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru uraniu

UR├üNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu propriet─â╚Ťi radioactive, folosit ├«n pilele atomice. ÔÇô Din fr. uranium.
UR├üNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu propriet─â╚Ťi radioactive, folosit ├«n pilele atomice. ÔÇô Din fr. uranium.
UR├üNIU s. n. Metal alb, dur, cu propriet─â╚Ťi radioactive; se g─âse╚Öte ├«n natur─â ca oxid ├«n pehblend─â. Reac╚Ťiunea ├«n lan╚Ť pe care fizica nuclear─â a reu╚Öit s-o produc─â ╚Öi s-o controleze ├«nl─âuntrul atomului de uraniu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 3/2. Uraniul produce radium prin intermediul altor produse. MARINESCU, P. A. 35.
urániu [niu pron. niu] s. n., art. urániul; simb. U
urániu s. n. [-niu pron. -niu], art. urániul; simb. U
UR├üNIU s.n. Metal alb, dur, cu propriet─â╚Ťi radioactive. [Pron. -niu. / < fr. uranium].
URÁNIU s. n. metal radioactiv alb-cenușiu, dur, din grupa actinidelor, combustibil în centralele nucleare. (< fr. uranium)
UR├üNIU n. Metal alb-argintiu, radioactiv, folosit, mai ales, la ob╚Ťinerea energiei nucleare. /<fr. uranium
*ur├íni┼ş n. (d. uran). Chim. Un corp simplu metalic care se scoate din uran.
UR├üNIU (n. pr. Uranus) s. n. Element radioactiv (U; nr. at. 92, m. at. 238,03), metal alb-argintiu. Se g─âse╚Öte ├«n natur─â, mai ales ├«n pleblend─â. U. natural este un amestec de trei izotopi, cu masa atomic─â 238, 235 ╚Öi 234. Se ├«ntrebuin╚Ťeaz─â ca material fisionabil ├«n reactoarele nucleare, la fabricarea bombei atomice, ├«n pilele atomice pentru ob╚Ťinerea elementelor transuranice, precum ╚Öi la dat─âri ├«n arheologie. A fost descoperit de chimistul german M.H. Klaproth ├«n 1789. Radioactivitatea u. a fost descoperit─â ├«n 1896 de c─âtre fizicianul francez H.A. Becquerel, iar prima reac╚Ťie de fisiune nuclear─â a avut loc ├«n 1938.

Uraniu dex online | sinonim

Uraniu definitie

Intrare: uraniu
u 1 s.m.n. substantiv neutru substantiv masculin invariabil
uraniu substantiv neutru (numai) singular
  • pronun╚Ťie: -n─şu