URACÍL s. n. (Biol.) Substanță organică de natură bazică prezentă în acidul ribonucleic. – Din fr. uracile.

URACÍL s. n. (Biol.) Substanță organică de natură bazică prezentă în acidul ribonucleic. – Din fr. uracile.

!uracíl (u-ra-/ur-a-) s. n.

uracíl s. n. (sil. mf. ur-)

URACIL s. n. bază azotată piramidinică din structura acizilor nucleici. (< fr. uracile)

URACÍL s. n. Pirimidină (C4H4N2O2) care reprezintă una dintre cele patru baze care codează informația genetică în lanțul de polinucleotide al acidului ribonucleic. Cf. adenină, citozină, guanină, și timină. (terminolog. științif., pref. ur(o)1- + acetic + suf. -il (= substanță referitoare la); cf. engl. uracil) [MW]