Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

6 defini╚Ťii pentru uracil

URAC├ŹL s. n. (Biol.) Substan╚Ť─â organic─â de natur─â bazic─â prezent─â ├«n acidul ribonucleic. ÔÇô Din fr. uracile.
URAC├ŹL s. n. (Biol.) Substan╚Ť─â organic─â de natur─â bazic─â prezent─â ├«n acidul ribonucleic. ÔÇô Din fr. uracile.
!urac├şl (u-ra-/ur-a-) s. n.
urac├şl s. n. (sil. mf. ur-)
URACIL s. n. baz─â azotat─â piramidinic─â din structura acizilor nucleici. (< fr. uracile)
URAC├ŹL s. n. Pirimidin─â (C4H4N2O2) care reprezint─â una dintre cele patru baze care codeaz─â informa╚Ťia genetic─â ├«n lan╚Ťul de polinucleotide al acidului ribonucleic. Cf. adenin─â, citozin─â, guanin─â, ╚Öi timin─â. (terminolog. ╚Ötiin╚Ťif., pref. ur(o)1- + acetic + suf. -il (= substan╚Ť─â referitoare la); cf. engl. uracil) [MW]

Uracil dex online | sinonim

Uracil definitie

Intrare: uracil
uracil substantiv neutru (numai) singular
  • silabisire: u-ra-cil, ur-a-cil