Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

7 defini╚Ťii pentru ur─âtoare

UR─éT├ôR, -O├üRE, ur─âtori, -oare, s. m. ╚Öi f. Colind─âtor (care ureaz─â). ÔÇô Ura2 + suf. -─âtor.
UR─éT├ôR, -O├üRE, ur─âtori, -oare, s. m. ╚Öi f. Colind─âtor (care ureaz─â). ÔÇô Ura2 + suf. -─âtor.
UR─éT├ôR, -O├üRE, ur─âtori, -oare, s. m. ╚Öi f. Cel care colind─â (├«n grup cu al╚Ťii) de la cas─â la cas─â ├«n ajunul anului nou (╚Öi recit─â ┬źplugu╚Öorul┬╗). V. colind─âtor. Era un vuiet de tobe, de buhaie, de clopote, de credeai c─â se d─âr├«m─â p─âre╚Ťii c├«nd ├«ncepeau ur─âtorii. SADOVEANU, O. I 398. Ur─âtorii conteniser─â; la fereastr─â tremura numai v├«ntul iernii; cele din urm─â clipe ale anului vechi se scurgeau domol. id. ib. III 253. Prin ora╚Öe r─âsf─â╚Ťate, Prin bordeie ╚Öi prin sate, Sara, dup─â asfin╚Ťit, Ur─âtorii au pornit. BELDICEANU, P. 66. ÔŚŐ (Adjectival) Fig. Buhaiul ur─âtor ├«n ajunul anului nou. RUSSO, S. 22. ÔÖŽ Persoan─â care face o ora╚Ťie de nunt─â.
urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
urătoáre s. f., g.-d. art. urătoárei; pl. urătoáre
URĂTÓR s. v. colindător.
UR─éTOR s. colind─âtor, (pop.) pi╚Ť─âr─âu, (reg.) colindre╚Ť. (~ de Anul nou.)

Ur─âtoare dex online | sinonim

Ur─âtoare definitie

Intrare: ur─âtoare
ur─âtoare substantiv feminin admite vocativul