urâțit definitie

2 intrări

14 definiții pentru urâțit

URÂȚÍ, urățesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.
URÂȚÍ, urâțesc, vb. IV. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluți, a (se) poci. – Din urât.
URÎȚÍ, urîțesc, vb. IV. Refl. A deveni urît; a se diforma, a se sluți, a se poci. Ea are douăzeci, douăzeci și ceva de ani. S-a urîțit. PAS, Z. I 222.
URÎȚÍT, -Ă, urîțiți, -te, adj. Care a devenit urît. Zilnica defilare a unor oameni care vin urîțiți, cu vinele gîtului umflate de grija pierderii sau cîștigului unui lucru adeseori neînsemnat. La TDRG.
urâțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 să urâțeáscă
urâțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urâțésc, imperf. 3 sg. urâțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. urâțeáscă
URÂȚÍ vb. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strâmba, (pop. și fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)
URÂȚÍT adj. v. desfigurat.
A URÂȚÍ ~ésc tranz. A face să se urâțească; a sluți; a poci. /Din urât
A SE URÂȚÍ mă ~ésc intranz. A-și pierde frumusețea; a deveni urât; a se poci; a se sluți. /Din urât
urîțì v. a se face urît.
urîțésc v. tr. (d. urît). Prefac în urît: bătrîneța te urîțește, timpu s’a urîțit.
URÎȚI vb. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strîmba, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)
URÎȚIT adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strîmb, strîmbat, urît, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ de ură.)

urâțit dex

Intrare: urâți
urâți conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv reflexiv
Intrare: urâțit
urâțit adjectiv