urâciune definitie

22 definiții pentru urâciune

URÂCIÚNE, urâciuni, s. f. 1. Ființă cu înfățișare respingătoare; monstru, pocitanie, pocitură. 2. (Înv. și reg.) Urâțenie (1). [Var.: uriciúne s. f.] – Urî + suf. -ciune.
URICIÚNE s. f. v. urâciune.
URÂCIÚNE, urâciuni, s. f. 1. Ființă cu înfățișare respingătoare; monstru, pocitanie, pocitură. 2. (Înv. și reg.) Urâțenie (1). [Var.: uriciúne s. f.] – Urî + suf. -ciune.
URICIÚNE s. f. v. urâciune.
URĂCIÚNE s. f. v. urîciune.
URICIÚNE s. f. v. urîciune.
URÎCIÚNE, urîciuni, s. f. 1. Ființă urîtă (din punct de vedere fizic); monstru, pocitanie, pocitură. Ai ajuns... urîciunea pămîntului. TEODORESCU, P. P. 108. (Și în forma uriciune) Cînd veți vedea uriciunea pustiirii stînd la locul unde nu se cade să steie, să știți că aproape este sfîrșitul. CREANGĂ, A. 137. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget. EMINESCU, O. I 150. 2. (Învechit și regional) Faptul de a urî, dușmănie, dispreț; dezgust, aversiune. De ce, domnilor critici, atîta urîciune? ALEXANDRESCU, M. 257. Unde e dragoste multă E și urîciune multă. PANN, P. V. II 133. Așa să potolești... ceața, urîciunile, dușmăniile. PĂSCULESCU, L. P. 124. – Variante: uriciúne, urăciune (ȘEZ. I 250) s. f.
urâciúne (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
urâciúne s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
URĂCIÚNE s. v. binecuvântare, blagoslovire.
URÂCIÚNE s. 1. v. urâțenie. 2. v. monstru.
URÂCIÚNE s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Urâciune ≠ frumusețe
URÂCIÚNE ~i f. Ființă urâtă, cu exterior respingător; smârdoare. [G.-D. urâciunii] /a (se) urî + suf. ~ciune
urîciune f. 1. însușirea celor urîți, celor urîte; 2. ființă urîtă.
uráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ura. Felicitare. – Vechĭ urăcĭune.
urăcĭúne f. (d. urez saŭ lat. augurátio, -ónis). Cod. Vor. Urare.
uricĭúne f. (d. urît). Defectu de a fi urît (la față): uricĭunea luĭ Voltaire. Defectu de a fi odios: uricĭunea uneĭ fapte. Ființă urîtă: cine e uricĭunea asta? – Rar urîcĭune (vest). V. cĭumă, holéră.
urîcĭúne, V. uricĭune.
urăciune s. v. BINECUVÎNTARE. BLAGOSLOVIRE.
urîciune s. v. ANIMOZITATE. DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.
URÎCIUNE s. 1. diformitate, hidoșenie, poceală, sluțenie, urîțenie, (rar) sluție, (pop.) hîzenie, (înv.) grozăvie. (~ unui om.) 2. (concr.) hîdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.). znamenie, (Ban.) năhoadă. (O ~ de om.)

urâciune dex

Intrare: urâciune
urâciune substantiv feminin
urăciune substantiv feminin
uriciune substantiv feminin