unul definitie

2 intrări

34 definiții pentru unul

O4 num. card. v. unu.
ÚNU, ÚNA num. card. (Când precedă un substantiv are forma un, o; când ține locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea și se indică prin cifrele 1 și I. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Vei petrece o zi sau două. ◊ Loc. adj. Tot unul și unul = numai oameni sau lucruri de valoare, deosebite. ◊ Loc. adv. (Fam.) De unul singur = izolat; individual; fără însoțitor. Până la unul = toți, în unanimitate. (Sudat; cu formă feminină și valoare neutră) Întruna sau tot întruna = mereu. Expr. (Pop.) A merge una = a merge alături, nedespărțiți. A fi (sau a face pe cineva) una cu cineva ori cu ceva = a fi (sau a face să fie) la fel cu altul; a egaliza, a uniformiza. A o ține una (și bună) = a nu ceda, a fi perseverent, a se încăpățâna în susținerea unei păreri. ◊ (Adjectival) Are un an. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Acum e unu. (Substantivat, m.) Scrie un unu. (Cu valoare de num. ord.) Prim, întâi. Tomul unu. ♦ (Precedat de „câte”, formează num. distributiv corespunzător) Venea numai câte unul să mă vadă. ◊ Loc. adv. Câte unul-unul sau unul câte unul = succesiv, pe rând. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Mai trăsese câte-o dușcă-două de rachiu. 2. (Adjectival) Singur, unic. ◊ (Folosit pentru întărirea pronumelui personal) Eu unul mă duc să deschid ușa. 3. (Adjectival) Același, identic. Suntem la un gând amândoi. 4. (Precedat de o negație sau în propoziții negative) Nimeni. [Gen.-dat. unuia, uneia sau (când are forma un, o) unui, unei] – Lat. unus, -a.
ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui substantiv, fără a da o indicație precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. ◊ Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamație de mirare (față de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobișnuit) sau de nemulțumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ◊ (În alternanță cu „altul” sau cu sine însuși) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ◊ (În corelație cu „altul”, exprimă un raport de reciprocitate) Își luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ◊ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ◊ (Cu nuanță peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu’, Iorgu Badea. ♦ (În alternanță cu „altul”) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Niște, anumiți. 3. (Cu formă feminină și valoare neutră) Ceva. A-și pune una în gând. ◊ Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una.
O4 num. card. V. unu.
ÚNU, ÚNA num. card. (Când precedă un substantiv are forma un, o; când ține locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea și se indică prin cifrele 1 și I. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Vei petrece o zi sau două. ◊ Loc. adj. Tot unul și unul = numai oameni sau lucruri de valoare, deosebite. ◊ Loc. adv. (Fam.) De unul singur = izolat; individual; fără însoțitor. Până la unul = toți, în unanimitate. (Sudat; cu formă feminină și valoare neutră) întruna sau tot întruna = mereu. ◊ Expr. (Pop.) A merge una = a merge alături, nedespărțiți. A fi (sau a face pe cineva) una cu cineva ori cu ceva = a fi (sau a face să fie) la fel cu altul; a egaliza, a uniformiza. A o ține una (și bună) = a nu ceda, a fi perseverent, a se încăpățâna în susținerea unei păreri. ◊ (Adjectival) Are un an. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Acum e unu. ◊ (Substantivat, m.) Scrie un unu. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Prim, întâi. Tomul unu. ♦ (Precedat de „câte”, formează num. distributiv corespunzător) Venea numai câte unul să mă vadă. ♦ Loc. adv. Câte unul-unul sau unul câte unul = succesiv, pe rând. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Mai trăsese câte-o dușcă-două de rachiu. 2. (Adjectival) Singur, unic. ◊ (Folosit pentru întărirea pronumelui personal) Eu unul mă duc să deschid ușa. 3. (Adjectival) Același, identic. Suntem la un gând amândoi. 4. (Precedat de o negație sau în propoziții negative) Nimeni. [Gen.-dat. unuia, uneia sau (când are forma un, o) unui, unei] – Lat. unus, -a.
ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui substantiv, fără a da o indicație precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. ◊ Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamație de mirare (față de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobișnuit) sau de nemulțumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ◊ (În alternanță cu „altul” sau cu sine însuși) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ◊ (În corelație cu „altul”, exprimă un raport de reciprocitate) Își luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ◊ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ◊ (Cu nuanță peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu’, Iorgu Badea. ♦ (În alternanță cu „altul”) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Niște, anumiți. 3. (Cu formă feminină și valoare neutră) Ceva. A-și pune una în gând. ◊ Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una.
ÚNU, ÚNA num. card. (Cînd însoțește un substantiv are forma un, o; cînd ține locul unui substantiv are forma unul, una) I. 1. Primul număr din șirul natural al numerelor întregi; numărul care reprezintă unitatea. Unu și cu trei fac patru. ◊ (Folosit în formarea numeralelor compuse) Treizeci și unu. ◊ (Adjectival) Mai avem un hop. ISPIRESCU, L. 6. De rămîneai, îmi erai ca un frate, iară de nu, îmi ești ca doi. CREANGĂ, P. 307. ◊ (În corelație cu doi, dînd ideea de aproximație) Ci-i trăi o zi sau două Și te-i topi ca ș-o rouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 151. ◊ (Substantivat, în sistemul școlar de notare) Profesorul i-a pus unu la purtare. ◊ (Eliptic, subînțelegîndu-se ora, cifra etc.) Am scris un unu pe tablă. ▭ Unu, copii, mergem! se ridică Alexandru Vardaru. C. PETRESCU, Î. I 26. Cînd bătea ceasul la unu, Eram gata ca păunu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299. ♦ (Familiar, cu valoare de num. ord.) Primul, întîiul. Volumul unu. ◊ Expr. (Familiar) Clasa una = de prima calitate; strașnic, grozav. Răghină? Dracu să-l mai ia și p-ăla! O matracucă clasa una! GALAN, B. I 29. 2. (Substantivat) Mi-e dragă una și-i a mea: Decît să mă dezbar de ea, Mai bine-aprind tot satul! COȘBUC, P. I 119. Da oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una. CREANGĂ, P. 150. Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate. EMINESCU, O. I 133. Nerodul și cu nebunul Amîndoi sînt frați ca unul. PANN, P. V. I 88. ◊ Loc. adj. Tot unul și unul = numai oameni sau lucruri de valoare, aleși pe sprînceană, care mai de care. Multă dorobănțime căzu în șanț... și tot oameni unul și unul. GANE, N. II 109. Fetele erau... tot una și una de frumoase. ISPIRESCU, U. 13. Sat vechi, răzășesc... cu gospodari tot unul și unul. CREANGĂ, A. 1. ◊ Loc. adv. (Familiar) De unul singur = izolat, singur. Se duse acasă cu sacii, apoi o luă de unul singur pe poteci mai puțin cunoscute. DUMITRIU, V. L. 73. Țiganii îi trăgeau de unul singur: «Măi cazace, căzăcele». CARAGIALE, S. N. 29. (Toți) pînă la unul = cu toții, fără excepție, în unanimitate. Pînă la unul, nu cedăm un pas. BENIUC, V. 52. ◊ (Cu formă feminină și valoare neutră, în locuțiuni și expresii) Loc. adv. (Regional) De una = într-un fel, de altfel, de altminteri. De una, e mai bine așa. La TDRG. (Regional) De-a una = a) laolaltă, împreună. Sat mare și vesel împărțit în trei părți, care se țin tot de-a una. CREANGĂ, A. 1; b) îndată. Cum ajunse de-a una fu ales judecător. MARIAN, O. I 11. Pînă la una = pînă la ultima, complet, de tot. Se dezbrăcă pînla una. PANN, P. V. II 78. În una (într-una sau tot una) = mereu, necontenit. Ce stai... așa scîrbit, de pare că în una îți ninge și-ți plouă. ȘEZ. III 185. Sînt tot una călător De cu seară pînă-n zori (Ceasornicul). GOROVEI, C. 70. (Expr.) A se face (sau a face pe cineva) una cu pămîntul v. pămînt (2). A merge una = a merge împreună, nedespărțiți. Dunga vînătă a drumului ușor trăgănat în suiș, se încolăcește pe grumajii mărețelor stînci... și merge una cu Jiul, nedespărțit. VLAHUȚĂ, R. P. 67. A fi, a se face (sau a face pe cineva) (tot) una cu cineva sau cu ceva = a fi (sau a face pe cineva să fie) la fel cu altul. Ne-ați luat moșiile și ne-ați făcut una cu locuitorii. ALECSANDRI, T. 972. (Învechit) A sta una = a fi solidar. Ațîțîndu-i a sta și ei una spre a mîntui nația lor de supt domnirea unui așa de rău stăpîn. BĂLCESCU, O. II 293. A o ține una și bună sau (învechit) a o ține una = a nu ceda, a fi perseverent, a o ține morțiș. Ea ținea una și bună: că băiet ca băietul ei nu mai este altul. CREANGĂ, P. 76. El o ținea una, să-i aducă pe fata lui Verdeș. ISPIRESCU, L. 43. Se apăra în dulcea limbă a poeziei și ținea una că: De e curcă Ce se-ncurcă... ODOBESCU, S. III 9. A da toate pe una = a risca tot, pentru un singur lucru. Una la mînă v. mînă (1). (În corelație cu doi) Una, două v. doi. Cu una cu două v. doi. Din două una sau una din două v. doi. Nici una, nici două v. doi. Una și cu una fac două v. doi. Una-i una și două-s mai multe = scurt, fără multă vorbă, știu eu ce fac. Mătușă, știi ce? Una-i una și două-s mai multe; lasă-mă-n pace. CREANGĂ, P. 190. 3. (Adjectival) Singur, unic. Mă rog, unu-i Ochilă pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 244. A fost odată ca-n povești... O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mîndră-n toate cele. EMINESCU, O. I 167. ◊ (Folosit pentru întărirea pronumelui personal de pers. 1 sg.) Eu unul mă duc să deschid. CREANGĂ, P. 23. Eu unul sînt hotărît să nu las ca să treacă drumul d-tale pe moșia mea. ALECSANDRI, T. I 361. Că eu una n-am avut [noroc] De cînd maica m-a făcut. BIBICESCU, P. P. 109. ◊ Compus: (învechit și arhaizant) unul-născut = singur la părinți. Am înțeles... că iarăși amenință moarte asupra fiului măriei-tale unul-născut. SADOVEANU, D. P. 57. Avea o fată una-născută. GORJAN, H. II 97. 4. (Adjectival) Același, identic. Sîntem la un gînd amîndoi. ◊ Loc. adv. La un loc v. loc (I 1). ◊ Expr. A fi de-o seamă cu cineva v. seamă. A mînca dintr-un taler cu cineva v. taler. 5. (Precedat de o negație sau în propoziții negative) Nici unul. Din cîți ne aflăm aice, nu știe a cîrmui unul măcar. DRĂGHICI, R. 26. II. (Precedat de «cîte» formează numeralul distributiv corespunzător) Venea cîte unul să mă vadă. ◊ (Adjectival) Intrară fiecare în cîte o baie. ISPIRESCU, L. 38. I-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de cîte un ochi. CREANGĂ, P. 105. Toate [scrisorile] îmi vesteau cîte o supărare. NEGRUZZI, S. I 55. ◊ (Substantivat, în loc. adv.) Cîte unul-unul sau unul cîte unul = pe rînd, treptat, succesiv. Se înșiră tot cîte unul-unul... după poroncă. CREANGĂ, P. 267. Izvorăsc din veacuri stele una cîte una. EMINESCU, O. I 148. Cîte una-una, căruțele sosesc la tîrla sau la stîna unde vînătorii au să petreacă noaptea. ODOBESCU, S. III 18. ♦ (În corelație cu doi) Cîțiva. Mai trase cîte-o dușcă, două de rachiu. CREANGĂ, P. 297. – Forme gramaticale: gen.-dat. unuia, uneia sau (cînd are forma «un», «o») unui, unei.
ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ține locul substantivelor, fără a da o indicație precisă asupra obiectului; în forma femenină adesea cu valoare neutră) Mîncași una peste bot. CONTEMPORANUL, I 836. Pune, frate, mîna-n șale, să cîntăm una de jale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamație de mirare (față de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobișnuit) sau de nemulțumire (în legătură cu o întîmplare neplăcută). Mă! asta încă-i una! De-oi fi eu Dănilă Prepeleac, am prăpădit boii. CREANGĂ, P. 41. ◊ (În alternanță cu altul) Unul are ureche și prinde toate cîntecele, altul are glas frumos. DAVIDOGLU, M. 55. Șiruri lungi de țărani legați cot la cot și unul de altul... se tîrîiau... de-a lungul satului. MIRONESCU, S. A. 23. Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plîng. EMINESCU, O. I 43. Lupul, cu toată prostia, Cîrmuia împărăția, Și ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor. ALEXANDRESCU, P. 69. Unele cînd m-auzeau, Ușile le descuiau... Altele cînd m-auzeau... Focu-n vatră-l înveleau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. ◊ Expr. Unuia și altuia v. altul. (1). Unii (și) alții v. altul (1). Unul ca altul v. altul (1). ◊ (În corelație cu altul, exprimă un raport de reciprocitate) Își luară ziua bună unul de la altul. ISPIRESCU, L. 9. Își jură credință unul altuia. CREANGĂ, P. 279. Se vor răni între sine, ca să poată trece unul altuia înainte. BĂLCESCU, O. II 121. În care vreme ne uitam unul la altul. NEGRUZZI, S. I 68. ♦ Cineva; oarecare. Poate mai încolo să ai nevoie de unul ca mine. CREANGĂ, P. 199. Bine-ți mai șade, jupîneșică, parcă ești una de ale noastre. id. ib. 129. Toate sînt așa, zise unul din noi rîzînd. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Ajunse... una din cele mai frumoase provincii. BĂLCESCU, O. II 11. Turturea, de-i turturea, Și tot face-și voie rea, D-apoi eu cum să nu-mi fac Pentru unul ce mi-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. Cîte flori pe cîmpurele Nu seamănă mîndrei mele; Numai una mititea... Parcă seamănă cu ea. id. ib. 27. ◊ (Alternanța «unul... unul» corespunde alternanței «unul... altul», «unul... celălalt», «primul... al doilea») Lîngă carne, Două cane: Una-i cu vin îndulcit Și nu bea de necăjit, Una-i cu vin pipărat Și nu bea de supărat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 120. ◊ Loc. adv. Unul ca unul = deopotrivă, la fel. Avea trei fete, una ca una de mari. SBIERA, P. 129. ◊ Expr. (Construit cu alte pronume) Ca unul care (sau ce) = ca cel care, ca o persoană care. Vezi că el rămăsese cu ochii bleojdiți ca unul ce nici dînsul nu mai văzuse asemenea scumpeturi. ISPIRESCU, L. 38. Căpitanul avînd a mai zăbovi... ca să meremetisească corabia, ca una ce se hîrbuise. DRĂGHICI, R. 29. Unul ca acesta (sau acela) = un asemenea om, un astfel de om. Știi c-am mai mîncat eu odată de la unul ca acesta o chelfăneală. CREANGĂ, P. 298. ◊ (Uneori cu nuanță peiorativă, folosit pe lîngă nume de persoane) Unu’ Iorgu Badea. SADOVEANU, O. V 61. Ne-a așezat bunicul în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca. CREANGĂ, O. A. 45. ♦ (În alternanță cu «altul») Primul, întîiul. V. altul (2). Nu-ți face una copii, iei alta. CREANGĂ, P. 118. Și odată mi ț-o înșfacă ei, unul de-o mînă și altul de cealaltă. id. ib. 269. 2. (La pl.) O parte din..., o seamă dintre... Așa scrie și la noi în cărți, despre unii, că tocmai la bătrînețe au făcut copii. CREANGĂ, P. 118. ♦ (Adjectival) Niște, anumiți. De la el Lipan deprinsese și unele vorbe adînci. SADOVEANU, B. 7. Unii oameni îs mai al dracului decît dracul. CREANGĂ, P. 217. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți unele lemne țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. 3. (La sg. sau pl., cu formă feminină și valoare neutră) Ceva. Lupul... își pune în gînd una: așază cele două capete cu dinții rînjiți în ferești. CREANGĂ, P. 25. Taci! că i-oi face eu cumătrului una de și-a mușca labele. id. ib. 29. ◊ Expr. Una ca aceasta (ca asta sau ca aceea) = așa ceva, un asemenea lucru. Nu putea el crede una ca asta. ISPIRESCU, L. 20. Cînd a văzut unele ca aiestea... plesnea de ciudă. CREANGĂ, P. 69. Taci, nu spune una ca asta. ALECSANDRI, T. 754. ◊ (În alternanță cu «altul») N-apuc bine a scăpa de una, și dau peste alta. CREANGĂ, P. 234. De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris și pentru noi, Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. EMINESCU, O. I 146. ◊ Expr. Unul una, altul alta, din una-n alta sau ba din una, ba din alta v. altul (1). Una și alta v. altul (1). Pînă una-alta v. altul (1). Una pentru alta, se spune cînd cineva plătește pentru o faptă (de obicei rea) cu alta, de același fel. Am vrut să-mi răstorc cele trei lovituri. Vorba ceea, una pentru alta. CREANGĂ, P. 196. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora.
úna num. v. únu1
*unu2 (cifră, notă) s. m.
únu1 num. m. (am văzut ~, nu doi), g.-d. únuia; f. úna, g.-d. úneia
únul pr. m. (am văzut ~, nu altul), g.-d. únuia, pl. únii; f. úna, g.-d. úneia, pl. únele, g.-d. m. și f. února
únu num. m., g.-d. únuia; f. úna, g.-d. úneia
únul pr. m., g.-d. únuia, pl. únii; f. sg. úna, g.-d. úneia, pl. únele, g.-d. m. și f. února
UNUL pron. careva, cineva, oarecare, vreunul, (pop.) cinevașilea, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (~ dintre ei a întârziat.)
ÚNU1 m. 1) Număr constând dintr-o unitate. 2) Cifra 1 sau I. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. unus, ~a
ÚNU2 úna num. card. 1) (când determină un substantiv, sunt folosite formele un, o) Primul număr care stă la baza numerotației și reprezintă o cantitate egală cu o unitate; trei minus doi. 2) (cu valoare de num. ord.) Care precedă pe al doilea; întâi. /<lat. unus, ~a
ÚNUL úna (únii, únele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ◊ ~ mai bun (frumos, deștept etc.) decât altul toți la fel de buni (frumoși, deștepți etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fără deosebire; deopotrivă. Până una-alta între timp. A da toate pe una a supune întreaga activitate unui singur scop. A ști (sau a o ține) una și bună a persista într-o opinie. /<lat. unus, una
o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am văzut-o. [Lat. ULLAM].
una f. 1. o ființă: era una la părinți EM.; 2. un lucru: una zice și alta face; 3. o palmă: i-a tras una. ║ adv. 1. într’un fel: o ține una; 2. de acord: s’a făcut una cu dânsul; nici una, nici două, îndată, fără alte formalități; într’una, mereu; tot una, acelaș lucru.
3) o, num. cardinal și pron. indefinit care se pune îld. una (din care se și derivă) cînd e în unire cu substantivu, ca: o carte.
un, o (izolat. únu, úna) num. (lat. ûnus, it. sp. uno, pv. fr. un, pg. um. O vine din *ună). Maĭ puțin de cît doĭ, fără păreche, simplu, singur, unic: un franc, un singur franc, o liră, dă-mĭ și mie una, adevăru e unu, era una (unică) la părințĭ. Întîĭu (la numerotare): pagina unu, la ceasu unu, la ora unu. S. m. Cifra care arată acest număr: un unu, doĭ unu saŭ doĭ de unu. Art. nehotărît. A venit un om, o femeĭe, inu e o plantă. Unu și unu saŭ tot unu și unu, fiecare în parte plin de merite: acest om are patru fiĭ tot unu și unu, soldațĭ unu și unu. A fi unu și jumătate (fam.), a fi priceput, șiret, viclean: era un pungaș și jumătate. Una... alta, un lucru, alt lucru: una e să fiĭ bogat, și alta să fiĭ fericit. A trage (saŭ a da) cuĭva una, a-ĭ aplica o lovitură: calu îĭ trase lupuluĭ una cu copita, cînd țĭ-oĭ da una (subînț. aĭ să te astîmperĭ). A nu avea nicĭ de unele (VR. 1925, 11-12, 317), a nu avea cele necesare. Una-doŭă... cutare, se zice cînd unu nu face saŭ nu vorbește de cît despre un singur lucru, care-ĭ place: bețivu... una-doŭă... rachiŭ! Nu cu una, cu doŭă, nu ușor, nu fără dificultate: nu-l poțĭ convinge cu una, cu doŭă. Nicĭ una, nicĭ doŭă, fără multă vorbă, fără alte formalitățĭ; nicĭ una, nicĭ doŭă, gardistu îl duse la poliție. Una ca asta, asemenea lucru: n’am maĭ auzit una ca asta. Pînă una alta, pînă să ajungem la timpu cela, pînă atuncĭ: pînă una alta, ĭa să bem un ceaĭ! Toțĭ pînă la unu, toțĭ fără excepțiune. Știĭ una știĭ ce gîndesc eŭ? Una adv. Împreună unit: provinciile Româniiĭ eraŭ odată despărțite, dar acuma-s una. A fi una cu cineva, a te face una cu cineva, a te uni cu el. A o ține una, a nu vorbi de cît de lucru cela: acesta o ține una că vrea să plece. Într’una, mereŭ: a ploŭat într’una. Tot una, 1. acelașĭ lucru: tot una e dacă te ploŭă orĭ dacă cazĭ în apă; 2. murdar așa în cît nu se maĭ distinge ce-a fost: căzuse în șanț, și, cînd s’a sculat, era tot una de noroĭ; m’am făcut tot una de făină. – În est on (dar izolat tot unu): on om.
UNUL pron. careva, cineva, oarecare, vreunul, (pop.) cinevașilea, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (~ dintre ei a întîrziat.)
una corda (loc it. „o coardă”; fr. pèdale douce; germ. mit Verschiebung). V. coarda.
AB UNO DISCE OMNES (lat.) după unul cunoaște-i pe toți – Vergiliu, „Eneida”, II, 65-66. Enea descrie pe Sinon, care, viclean, ca toți aheii, încearcă prin cuvinte meșteșugite să-i convingă pe troieni să primească în cetate calul de lemn în care se ascundeau Odiseu și luptătorii săi.
ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru.
FORMULA 1, tip de automobile de curse de mare viteză, cu un singur loc, destinate competițiilor în circuit sau pe parcursuri ferme. În fiecare an se desfășoară Campionatul mondial al mărcilor și piloților de F. 1, pe parcursul a 16 mari circuite (pentru care se acordă Mari premii și punctaje), selecționați după timpul obținut în calificări. Mari campioni ai F. 1: M. Fangio, E. Fittipaldi, J. Stewart, N. Lauda, A. Prost, N. Mansell, A. Senna, M. Schumacher.
O4 num. card. v. unu.
QUID PRO QUOD (lat.) unul în locul altuia – Confuzie, eroare, deviere de la datele reale ale unei discuții sau probleme prin substituire de termeni. Sub forma quiproquo (fr), indică un artificiu utilizat cu precădere de autorii de vodeviluri.
a se uita cu un ochi la făină și cu unul la slănină expr. (pop.) a fi sașiu, a suferi de strabism.
a-și scoate ochii unul altuia expr. 1. a se certa, a se bate. 2. a-și imputa, a-și reproșa.
NOTA UNU baston, chibrit, toiagul lui Moise.
rude de gradul unu expr. (deț.) deținuți din aceeași celulă, care au relații homosexuale.
unu tăiat expr. (șc.) nota șapte.

unul dex

Intrare: unu
unu 2 s.m. substantiv masculin (numai) singular
unu 1 num. numeral cardinal (numai) singular
Intrare: unul
unul pronume nehotărât