UNISONÁNȚĂ, unisonanțe, s. f. Îmbinare armonioasă a mai multor sunete, care impresionează plăcut urechea; acord, armonie. – Din fr. unissonance.

UNISONÁNȚĂ, unisonanțe, s. f. Îmbinare armonioasă a mai multor sunete, care impresionează plăcut urechea; acord, armonie. – Din fr. unissonance.

UNISONÁNȚĂ, unisonanțe, s. f. Îmbinare armonioasă a mai multor sunete, care impresionează plăcut urechea; acord, armonie.

unisonánță s. f., g.-d. art. unisonánței; pl. unisonánțe

unisonánță s. f., g.-d. art. unisonánței; pl. unisonánțe

UNISONÁNȚĂ s. v. acord, armonie, consonanță.

UNISONÁNȚĂ s. f. îmbinare armonioasă a mai multor sunete; acord. (< fr. unissonance)

UNISONÁNȚĂ ~e f. Armonie care rezultă din emiterea simultană a acelorași sunete de mai multe voci sau instrumente. /< fr. unissonance

UNISONANȚĂ s. (MUZ.) acord, armonie, consonanță.