unire definitie

2 intrări

26 definiții pentru unire

UNÍ3, unesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) aduna unul lângă altul pentru a forma un tot; a (se) împreuna, a (se) alătura, a (se) îmbina spre a forma un tot. 2. Refl. recipr. A încheia o înțelegere, o alianță etc. în vederea unui scop comun. 3. Tranz. și refl. recipr. A (se) lega prin căsătorie, a (se) căsători. – Lat. unire (= unescere).
UNÍRE, uniri, s. f. Acțiunea de a (se) uni3 și rezultatul ei. ♦ Căsătorie. – V. uni3.
UNÍ3, unesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) aduna unul lângă altul pentru a forma un tot; a (se) împreuna, a (se) alătura, a (se) îmbina spre a forma un tot. 2. Refl. recipr. A încheia o înțelegere, o alianță etc. în vederea unui scop comun. 3. Tranz. și refl. recipr. A (se) lega prin căsătorie, a (se) căsători. – Lat. unire (= unescere).
UNÍRE, uniri, s. f. Acțiunea de a (se) uni și rezultatul ei. ♦ Căsătorie. – V. uni3.
UNÍ2, unesc, vb. IV. Tranz. A crea o unitate sau un întreg, îmbinînd, legînd, împreunînd mai multe elemente. Drumul de fier unește-n zbor Orice popor cu alt popor. ALECSANDRI, T. I 361. Uni subt un singur sceptru provințiile romîne. NEGRUZZI, S. I 271. Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. ◊ Refl. Fig. Norii cerului se uniseră cu apa oceanului. BART, E. 275. Un suvenir poetic... care se unește cu harpele din stele. ALECSANDRI, P. I 121. ♦ Refl. A-și da mîna, a cădea la înțelegere, a face cauză comună. Dacă te-ai fi unit cu căpiteniile răscoalei... SADOVEANU, O. I 423. Astăzi, de-ar fi Dragomir cu noi, El cu Groza și cu Costea s-ar uni fără-ndoială. DAVILA, V. V. 64. Într-un gînd să ne unim, Pe Harap-Alb să-l slujim. CREANGĂ, P. 255. ♦ Refl. A lua parte la..., a se ralia. Acu mă simt vrednică să mă unesc și eu la giurămîntul vostru. ALECSANDRI, T. II 26. ♦ Fig. A căsători. Moțoc și eu în taină am pus de gînd și-n cale Cu fiica lui, cu Ana, pe Despot să-l unim. ALECSANDRI, T. II 85.
UNÍRE, uniri, s. f. Acțiunea de a (se) uni și rezultatul ei. Să mai glumim... dar să mergem într-o unire. SADOVEANU, P. M. 132. Să facem sfînta unire, adecă înfrățirea dorită de strămoșii noștri. CREANGĂ, A. 162. Vino să te prinzi cu mine, Și la viață cu unire Și la moarte cu-nfrățire. ALECSANDRI, P. A. 104. Să luminăm poporul, să-l facem să simtă trebuința unirii, dacă vrem să facem o revoluție adevărat democratică. BĂLCESCU, O. I 327. ♦ Căsătorie. Maică-sa e contra unei asemenea uniri, dar copila e gata să urmeze oriunde în lume pe cel pe care îl adoră. SADOVEANU, E. 237.
uní2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. unésc, imperf. 3 sg. uneá; conj. prez. 3 să unéască
uníre s. f., g.-d. art. unírii; pl. uníri
uní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. unésc, imperf. 3 sg. uneá; conj. prez. 3 sg. și pl. uneáscă
uníre s. f., g.-d. art. unírii; pl. uníri
UNÍ vb. v. conveni, înțelege, învoi.
UNÍ vb. 1. a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) lega, a (se) reuni. (A ~ elementele într-un tot.) 2. v. asambla. 3. v. îmbina. 4. a îmbina, a încheia, a prinde. (A ~ capetele bârnelor.) 5. v. agrega. 6. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda. (Două elemente ale vorbirii se pot ~.) 7. v. unifíca. 8. v. fuziona. 9. v. asocia. 10. v. coaliza. 11. v. căsători. 12. a (se) îmbina, a (se) împleti, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)
UNÍRE s. 1. v. asamblare. 2. v. îmbinare. 3. îmbinare, prindere. (~ celor două capete ale bârnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. v. unificare. 6. v. fuzionare. 7. v. joncțiune. 8. v. căsătorie. 9. îmbinare, împletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.) 10. v. armonie. 11. (înv.) uniciune. (O strânsă ~ exista între ei.)
A (se) uni ≠ a (se) despărți, a (se) dezbina, a (se) separa, a se dezuni
Unire ≠ dezbinare, separare
A UNÍ ~ésc tranz. 1) A face să se unească. 2) (drumuri, râuri etc.) A face să aibă legătură. /<lat. unire
A SE UNÍ mă ~ésc intranz. 1) A se îmbina formând un tot; a se agrega. 2) A încheia o înțelegere; a cădea de acord (în vederea unui scop comun). 3) A se împreuna printr-o înțelegere. /<lat. unire
unì v. a împreuna. [Lat. UNESCERE].
unire f. 1. acțiunea de a (se) uni; 2. în special, contopirea administrativă a Principatelor Române într’un singur Stat, pus sub suveranitatea Porții și sub garanția colectivă a Puterilor europene (conform Convențiunii din Paris dela 1858).
unésc v. tr. (lat. ûnire, it. unire, pv. fr. cat. sp. pg. unir). Împreun, fac să fie unu singur: lacurile aŭ crescut de ploaĭe pînă cînd s’aŭ unit unele cu altele, satu a crescut pînă cînd s’a unit cu orașu. Aliez: s’aŭ unit contra luĭ. Căsătoresc: s’aŭ unit înaintea altaruluĭ.
uníre f. Acțiunea de a saŭ de a se uni. Concordie: a trăi în unire. Uniunea Moldoveĭ cu Țara Românească (1859): hora Uniriĭ.
uni vb. v. CONVENI. ÎNȚELEGE. ÎNVOI.
UNI vb. 1. a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) lega, a (se) reuni. (A ~ elementele într-un tot.) 2. a asambla, a fixa, a îmbina, a împreuna, a monta, a reuni. (A ~ elementele componente ale unui sistem.) 3. a (se) combina, a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna. (A ~ într-un anumit fel piesele.) 4. a îmbina, a încheia, a prinde. (A ~ capetele bîrnelor.) 5. (TEHN.) a se agrega, a se alipi, a se reuni. (Pulberile se ~ într-o combinație nouă.) 6. (LINGV., BIOL., TEHN.) a (se) aglutina, a (se) alipi, a (se) lipi, a (se) reuni, a (se) suda. (Două elemente ale vorbirii se pot ~.) 7. a (se) reuni, a (se) unifica. (A ~ provinciile într-o singură țară.) 8. a se contopi, a fuziona. (Două partide care se ~.) 9. a se asocia, a se grupa, a se însoți, a se întovărăși, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.) 10. a se căsători, a se lega, (pop.) a se însoți, a se lua. (Cînd s-au ~?) 11. a (se) îmbina, a (se) împleti, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)
UNIRE s. 1. asamblare, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare, reunire. (~ elementelor unui sistem.) 2. combinare, combinație, îmbinare, împreunare, îngemănare. (O ~ de elemente.) 3. îmbinare, prindere. (~ celor două capete ale bîrnei.) 4. (LINGV., BIOL., TEHN.) aglutinare, alipire, lipire, reunire, sudare. (Proces de ~ a două cuvinte; ~ a unor microorganisme.) 5. reunire, unificare. (~ tuturor provinciilor.) 6. contopire, fuzionare, fuziune. (~ unor organizații.) 7. împreunare, joncțiune. (~ a două unități militare.) 8. căsătorie, (pop.) însoțire, luare. (După ~ lor...) 9. îmbinare, împletire, (fig.) conjugare. (~ armonioasă a unor preocupări.) 10. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.) 11. (înv.) uniciune. (O strînsă ~ exista între ei.)
UNIRE. Subst. Unire, împreunare, îmbinare, combinare, combinație; legătură (fig.), conexiune, conexitate, joncțiune, sudură (fig.); contopire, fuziune, fuzionare; alăturare, alipire, lipire, lipit, adeziune, aderare, raliere; coalizare, alianță, asociere. Colaborare, cooperare. Solidaritate, coeziune (fig.); frăție, frățietate (înv.), prietenie. Adj. Unit, împreunat, îmbinat; conex; alăturat, alipit, lipit; asociat. Solidar; frățesc. Vb. A (se) uni, a (se) reuni, a (se) împreuna, a (se) îmbina, a (se) combina, a (se) suda (fig.), a (se) lega, a conexa, a conecta, a ralia, a joncționa; a (se) contopi, a fuziona; a (se) alătura, a (se) coaliza, a (se) asocia, a (se) alipi, a (se) lipi. A (se) solidariza, a (se) înfrăți, a (se) împrieteni. V. adunare, apropiere, colectivism, grup, legătură, prietenie, relație, sociabilitate, structură, uniune.
WHEN A TRUE GENIUS APPEARS IN THE WORLD, YOU MAY KNOW HIM BY THIS SIGN THAT THE DUNCES ARE IN ALL CONFEDERACY AGAINST HIM (engl.) când apare un adevărat geniu în lume, poți să-l recunoști după acest semn: toți ignoranții se unesc împotriva lui – J. Swift, „Thoughts on various subjects”.

unire dex

Intrare: uni (verb)
uni 1 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: unire
unire substantiv feminin