UNIPERSONÁL, -Ă, unipersonali, -e, adj. (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care se folosește sau se conjugă numai la persoana a 3-a singular. – Din fr. unipersonnel.

UNIPERSONÁL, -Ă, unipersonali, -e, adj. (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care se întrebuințează sau se conjugă numai la persoana a 3-a singular. – Din fr. unipersonnel.

UNIPERSONÁL, -Ă, unipersonali, -e, adj. 1. Care se face de către o singură persoană, care aparține unei singure persoane. Înlocuirea conducerii colective prin conducerea unipersonală încătușează inițiativa și activitatea membrilor și a organizațiilor de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. 2. (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care are numai persoana a treia (singular sau singular și plural). Verbele unipersonale și impersonale se conjugă... numai la pers. a III-a. GRAM. ROM. I 302.

unipersonál adj. m., pl. unipersonáli; f. unipersonálă, pl. unipersonále

unipersonál adj. m. personal

UNIPERSONÁL, -Ă adj. 1. Care este făcut de către o singură persoană, care aparține unei singure persoane. 2. (Despre verbe) Care se folosește numai la persoana a treia; impersonal. [Cf. fr. unipersonnel].

UNIPERSONÁL, -Ă adj. 1. de către, pentru o singură persoană. 2. (despre verbe, forme și construcții verbale) care se folosește numai la persoana a 3-a singular. (< fr. unipersonnel)

UNIPERSONÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține unei singure persoane; care se referă la o singură persoană. 2) (despre verbe) Care se conjugă și se folosește numai la persoana a treia singular. /<fr. unipersonnel

unipersonal a. Gram. se zice de verbele întrebuințate numai la persoana III singular, ca trebue.

*unipersonál, -ă adj. (unu și personal; fr. unipersonnel). Gram. Impersonal.

UNIPERSONÁL, -Ă adj. (cf. fr. unipersonnel): în sintagma verb unipersonal (v.).