uniformă definitie

2 intrări

21 definiții pentru uniformă

UNIFÓRM, -Ă, uniformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care are permanent și pe toată întinderea sau durata aceeași formă, aceeași înfățișare, aceeași intensitate, aceeași viteză, aceeași desfășurare etc.; care este la fel, constant, lipsit de variații. 2. S. f. Îmbrăcăminte croită după un anumit model și purtată în mod obligatoriu de membrii unor instituții (armată, școală etc.). – Din fr. uniforme, lat. uniformis, -e.
UNIFÓRM, -Ă, uniformi, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care are permanent și pe toată întinderea sau durata aceeași formă, aceeași înfățișare, aceeași intensitate, aceeași viteză, aceeași desfășurare etc.; care este la fel, constant, lipsit de variații. 2. S. f. Îmbrăcăminte croită după un anumit model și purtată în mod obligatoriu de membrii unor instituții (armată, școală etc.). – Din fr. uniforme, lat. uniformis, -e.
UNIFÓRM, -Ă, uniformi, -e, adj. Care are aceeași înfățișare în tot timpul, pe toată întinderea; care este la fel, constant, lipsit de variații (într-o anumită privință). Trenul aleargă cu strigăte uniforme la roți. SAHIA, U.R.S.S. 10. Dorm... ierburile veștejite Și uniforme ca podeala. D. BOTEZ, P. O. 60. Traiul îi este uniform Și trist. MACEDONSKI, O. I 261. ◊ (Adverbial) Un cuc neobosit aruncă, Împerecheat și uniform, Chemarea-i scurtă peste luncă. CAZIMIR, L. U. 12. ♦ (Neobișnuit) Omogen, unitar, nediferențiat. Ar trebui sau să contopim într-o lege uniformă pe aceea a Moldovei cu a Țării Romînești sau să adoptăm una din ele, spre a o aplica la amîndouă. KOGĂLNICEANU, S. A. 125.
UNIFÓRMĂ, uniforme, s. f. Îmbrăcăminte-tip, confecționată de obicei din aceeași stofă și cu aceeași croială, purtată de membrii anumitor instituții (în special de ostași și elevi de școală). Serviciul de pază în aceste stații este asigurat de tinere fete în uniformă. STANCU, U.R.S.S. 19. Îi trebuia și ei o rochie pe lîngă uniformă. C. PETRESCU, C. V. 226. Dorobanții sînt îndatorați să slujească călări, armați și învestați (= îmbrăcați) într-o uniformă cu cheltuiala lor. BĂLCESCU, O. I 37.
unifórm adj. m., pl. unifórmi; f. unifórmă, pl. unifórme
unifórmă s. f., g.-d. art. unifórmei; pl. unifórme
unifórm adj. m., pl. unifórmi; f. sg. unifórmă, pl. unifórme
UNIFÓRM adj. 1. v. constant. 2. v. regulat. 3. v. monoton. 4. v. inexpresiv.
UNIFÓRMĂ s. ținută. (Ofițer în ~ de paradă.)
Uniform ≠ neuniform, variat, variabil
UNIFÓRM, -Ă adj. Care are permanent aceeași formă, aceeași înfățișare. ♦ (Despre mișcare) Care nu are variații de nici un fel; constant. [< fr. uniforme, cf. lat. uniformis < unus – unul, forma – formă].
UNIFÓRMĂ s.f. Îmbrăcăminte tip menită să distingă pe membrii anumitor instituții. / < fr. uniforme].
UNIFÓRM, -Ă I. adj. care are permanent și pe toată întinderea aceeași formă, înfățișare. ◊ (și adv.) (în mod) constant. II. s. f. îmbrăcăminte-tip menită să distingă pe membrii anumitor instituții (elevi, militari etc.). (< fr. uniforme, lat. uniformis)
UNIFÓRM ~ă (~i, ~e) 1) Care are mereu aceeași formă; cu caracteristici sau particularități identice, constante. Viață ~ă. 2) Care este constant în timp și spațiu; lipsit de variații. Viteză ~ă. /<fr. uniforme, lat. uniformis, ~e
UNIFÓRMĂ ~e f. Îmbrăcăminte reglementară care prezintă aceeași formă după croială, model, pânză și culoare, obligatorie pentru anumite categorii de profesiuni. ~ școlară. ~ militară. /<fr. uniforme
uniform a. 1. care are aceeaș formă, care nu oferă nicio varietate: aspect, stil uniform; 2. care nu se schimbă, care e totdeauna aceeaș: vieață uniformă.
uniformă f. veșmânt croit după un model prescris: soldații au uniforme.
*unifórm, -ă adj. (lat. uniformis, d. unus, unu, și forma, formă. V. di-form). De o singură formă saŭ înfățișare, neschimbat: case uniforme, aspect uniform, vĭață uniformă. S. f. Haĭnă uniformă purtată de militarĭ, elevĭ saŭ funcționarĭ: uniformă de cavalerie, de liceŭ, de la căile ferate. Adv. În mod uniform.
UNIFORM adj. 1. constant, invariabil, neschimbat. (Viteză ~.) 2. regulat. (O respirație ~.) 3. anost, banal, monoton, placid, plictisitor, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viață ~.) 4. inexpresiv, monoton, neexpresiv, (fig.) monocord, plat. (Stil ~.)
UNIFORMĂ s. ținută. (Ofițer în ~ de paradă.)
costúm-unifórmă s. n. (vest.) Uniformă pentru elevi ◊ „La magazinul «Romarta copiilor» din Capitală se probează un costum-uniformă.R.l. 5 IX 64 p. 1 (din costum + uniformă)

uniformă dex

Intrare: uniform
uniform adjectiv
Intrare: uniformă
uniformă substantiv feminin