UNICÁT, unicate, s. n. 1. Exemplar unic dintr-un document, dintr-o publicație, dintr-un obiect. 2. Înscris constatator care se întocmește într-un singur exemplar. – Din germ. Unikat.

UNICÁT, unicate, s. n. Exemplar unic dintr-un document, dintr-o publicație, dintr-un obiect. – Din germ. Unikat.

unicát s. n., pl. unicáte

unicát s. n., pl. unicáte

UNICÁT s.n. Unicul exemplar (al unui act, al unui obiect etc.). ◊ Unicat artistic = calitate a unei opere de artă de a fi unică, inimitabilă și irepetabilă. ♦ Primul exemplar dintr-un act. [< germ. Unikat].

UNICÁT s. n. exemplar unic dintr-un document, dintr-o publicație, dintr-un obiect etc. (< germ. Unikat)

UNICÁT ~e n. Obiect sau document într-un singur exemplar. /<germ. Unikat

piésă-unicát s. f. Obiect de valoare existent într-un singur exemplar ◊ „O dată cu redeschiderea acestei secții a muzeului [...] cele două piese-unicat vor constitui noi puncte de atracție atât pentru specialiști cât și pentru vizitatori.” Sc. 5 XII 71 p. 2. ◊ „Colecționarul mai are 300 de embleme, scrisori, plicuri, ilustrate și timbre de la acești neînfricați cuceritori ai Cosmosului. Între ele, o piesă-unicat.” Sc. 22 X 74 p. 2. ◊ „La «Grand Palais» din Paris a fost inaugurată o expoziție cu piese-unicat de artă din prețiosul tezaur al basilicii venețiene San Marco.” Sc. 31 III 84 p. 6 (din piesă + unicat)