Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru unic

├ÜNIC, -─é, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul ├«n genul, de felul s─âu. 2. Care nu poate fi asem─ânat cu nimic (datorit─â ├«nsu╚Öirilor sale excep╚Ťionale); excep╚Ťional, incomparabil. [Acc. ╚Öi: un├şc] ÔÇô Din lat. unicus, fr. unique.
├ÜNIC, -─é, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul ├«n genul, de felul s─âu. 2. Care nu poate fi asem─ânat cu nimic (datorit─â ├«nsu╚Öirilor sale excep╚Ťionale); excep╚Ťional, incomparabil. [Acc. ╚Öi: un├şc] ÔÇô Din lat. unicus, fr. unique.
├ÜNIC1, -─é, unici, -e, adj. 1. Unul singur, numai unul; singur. Motane... unice amic ╚Öi ornic. EMINESCU, O. I 48. Aceast─â fort─ârea╚Ť─â fireasc─â era, pentru eroul nostru, cel mai nimerit ╚Öi, putem zice, unicul punct de a╚Öteptare. HASDEU, I. V. 131. Domni╚Ťa Manda, unica sa fiic─â... era singura m├«ng├«iere. NEGRUZZI, S. I 105. ÔŚŐ Sens unic v. sens (3). 2. Care nu poate fi asem─ânat cu altul, care nu are precedent; f─âr─â seam─ân, excep╚Ťional, incomparabil. [Moscova este] unic─â ├«n lume prin frumuse╚Ťe ╚Öi bog─â╚Ťie. STANCU, U.R.S.S. 12. Ca ╚Öi ├«n cazul lui Eminescu, Creang─â e unic ├«n sine, ├«ns─â divers ├«n cetitori. SADOVEANU, E. 97. ÔÇô Accentuat ╚Öi: un├şc.
├║nic adj. m., pl. ├║nici; f. ├║nic─â, pl. ├║nice
├║nic adj. m., pl. ├║nici; f. sg. ├║nic─â, pl. ├║nice
ÚNIC adj. 1. v. singur. 2. v. solitar. 3. incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, (rar) neajuns, (înv.) neurmat. (O voce ~; însușiri ~e.) 4. v. extraordinar.
Unic Ôëá general, multiplu
├ÜNIC, -─é adj. 1. Singur, ├«ntr-un singur exemplar; numai unul. 2. Excep╚Ťional, f─âr─â seam─ân, incomparabil. [Cf. lat. unicus, fr. unique].
├ÜNIC, -─é adj. 1. singur, ├«ntr-un exemplar; numai unul. 2. excep╚Ťional, f─âr─â seam─ân, incomparabil. (< fr. unique, lat. unicus)
├ÜNIC ~c─â (~ci, ~ce) 1) Care este numai unul; singur de felul s─âu. ~cul exemplar. 2) Care se impune prin calit─â╚Ťi neobi╚Önuite; caracterizat prin originalitate deosebit─â; excep╚Ťional. Soart─â ~c─â. 3) Care este acela╚Öi pentru mai multe situa╚Ťii. Principiu ~. Solu╚Ťie ~c─â. 4) Care formeaz─â o unitate indisolubil─â. Mi╚Öcare ~c─â. Front ~. /<lat. unicus, fr. unique
unic a. 1. singur: fiu unic; 2. fig. incomparabil: om unic, lucru unic.
*├║nic, -─â adj. (lat. ├║nicus). Singur: fi┼ş unic, exemplar unic. Incomparabil, f─âr─â seam─ân: un talent unic. ÔÇô Fals un├şc (dup─â fr.).
UNIC adj. 1. singur, (├«nv.) singuratic. (~ la p─ârin╚Ťi; a mai r─âmas un ~ exemplar.) 2. (BOT.) singur, solitar. (Flori ~; frunze ~.) 3. incomparabil, inegalabil, neasem─ânat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, ne├«ntrecut, (rar) neajuns, (├«nv.) neurmat. (O voce ~; ├«nsu╚Öiri ~.) 4. colosal, enorm, excep╚Ťional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negr─âit, ne├«nchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemai├«nt├«lnit, nemaipomenit, nemaiv─âzut, nesf├«r╚Öit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, uria╚Ö, (livr.) mirabil, (├«nv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut din nou un noroc ~.)
├ÜNIC, -─é adj. (cf. fr. unique, lat. unicus): ├«n sintagmele dependen╚Ť─â unic─â, determinare unic─â, predica╚Ťie unic─â ╚Öi subordonare unic─â (v.).

Unic dex online | sinonim

Unic definitie

Intrare: unic (adj.)
unic adjectiv
  • pronun╚Ťie: 'unic, un'ic