ungur definitie

16 definiții pentru ungur

ÚNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinu.
ÚNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinŭ.
ÚNGUR, unguri, s. m. Maghiar. Ungurii pornesc și calea-i opresc. ALECSANDRI, P. P. 65. ◊ (Adjectival) Cu trufie riga ungur către țeară-naintează. ALEXANDRESCU, M. 21.
úngur s. m., pl. únguri
úngur s. m., pl. únguri
BARBA-ÚNGURULUI s. v. garofiță.
ÚNGUR s. maghiar.
úngur (-ri), s. m. – Maghiar. Sl. ągrinu, pl. ągure (Cihac, II, 437; cf. Vasmer, III, 173), cf. bg. ugrin, sb., cr. ugar. – Der. unguroaică, s. f. (maghiară); ungurean, s. m. (român din Transilvania); ungureancă, s. f. (româncă din Transilvania); ungurenit, adj. (maghiarizat); unguresc, adj. (maghiar); ungurește, adv. (în limba maghiară; ca ungurii); ungurime, s. f. (nația ungurească); ungurism, s. n. (maghiarism); unguriza, vb. (a maghiariza).
ÚNGUR ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria; maghiar. /<sl. ongrinu
Ungur m. locuitor din Ungaria. V. barbă.
Unguri sau Maghiari m. pl. neam de rassă fineză, veniră în Panonia sub ducele lor Arpad (890-898) și fură creștinați sub Ștefan cel Sfânt. Printre urmașii acestuia fu Mateiu Corvin de Huniade, eroicul luptător în contra Turcilor, cari (după bătălia dela Mohaci) se făcură stăpâni pe o parte a Ungariei (1526), până fură alungați de Casa de Habsburg. Independenta politică a Ungurilor datează dela 1866.
úngur m. Locuitor din Ungaria saŭ de neam unguresc.
barba-ungurului s. v. GAROFIȚĂ.
UNGUR s. maghiar.
UNGUR etnic. I. 1. – (Mar); – Petrea (17 A V 329); -ul mold., 1585 (Glos; 16 A I 395); munt. (16 B I 175). 2. – și Unguraș fam. (Jiul ard), ard.; -ul b. (Olt; 16 B I 162, III 343). 3. Ungurel, munt. I (Sd XVI). 4. Unguréu schit (într-un mss 1667); Unguriu s. (Bz); Ungurii, -ei, -elu, -eni, -aș ss. 5. Ungureanu n. de fam. frecv., pentru ardelenii trecuți peste munți; – Oanăș (Ștef). 6. Îngurianu (Hur 128). II. Din sl. ugrin „ungur”. A. 1. Ugrinus în doc. lat. 2. Ugrin, P. (Isp II1), formă în uz și la sîrbi; -ești, -ăuți ss. 3. Ogrin b. (C Ștef); Ogrinii s. (16 B V 480); Ogrinul s. dispărut. 4. Ogărnea și Ogărnelea, I. din Vălenii de Munte (BCI CV 72); Ogîrnoiu Ana (VM); – familia dăinuiește în localitate. B. Cu afer.: Grin: 1. Grini, N. act. 2. Ugrinouți sau Grinouți = Hrinouți ss, echivalențe citate de Bogrea (An C I 385). 3. Din rus. Гpинкo: Grinc/ă b. (Dm); -a f. (16 A I 537); Grinc/o, -ovici, boieri (Dm; Ștef); 4. -inț: Grințescu; Grințieș munte, Grințăști s. (Tec I). C. Cu fonet. ucr. h < g: cf. N. Iorga, Observațiuni (BCI X 82). 1. Hrin/ea (< *Grinea) spătar, 1448 (Dm); – (16 A I 372); -escu buc, act. (M Put 131) 2. Grincă zis Hrinco (C Bog); Hrîncu t. Hrinco în textul slav, Hrinc/u, -ă (Dm); Hrincovici clucer (Ștef); Hrinc/e, -escu (Tec II); -ești s. 3. Prob. Uhorca b. (16 A IV 283) < feminin Ugorka.
Dianthus petraeus Waldst. et Kit., (syn. D. spiculifolius Schur., D. hungaricus Griseb.), « Barba ungurului, Garofiță ». Specie perenă, originară din munții Carpați. Înflorește vara. Flori (lamina celor 5 petale ale corolei este fimbriată pînă la 1/3, scvamele caliciului ovat-eliptice, scurt-aristate) albe, roz, roșii, plăcut mirositoare, dispuse terminal. Fructe, capsule galbene. Plantă erbacee cu numeroase tulpini patrunghiulare, netede, îndesuit-tufoase, rar multiflore. Frunze verzi, 1 mm lățime, liniar-subulate cu 3 nervuri, pe margini cu peri scurți și rigizi.

ungur dex

Intrare: ungur
ungur substantiv masculin admite vocativul
Intrare: Ungur
Ungur
Intrare: barba-ungurului
barba-ungurului substantiv feminin articulat (numai) singular