UNGHIȘOÁRĂ, unghișoare, s. f. Unghiuță. – Unghie + suf. -ișoară.

UNGHIȘOÁRĂ, unghișoare, s. f. Unghiuță. – Unghie + suf. -ișoară.

UNGHIȘOÁRĂ, unghișoare, s. f. 1. Unghiuță. Frumușică mîțîșoară, Cu-a ta mică unghișoară Apără-mă nencetat. ALECSANDRI, T. I 202. ◊ Expr. (Învechit) A tăia cuiva din (rar de) unghișoară = a-i tăia cuiva din pretenții, a pune pe cineva la punct. Apolon nici că-l băga în seamă, dară viindu-i cu greață de atîta cutezare, vru în cele din urmă să-i taie de unghișoară și să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109. Își găsește uneltioară Să-i taie de unghișoară. PANN, P. V. III 24. 2. (Popular) Nume dat mai multor boli la vite sau la cai.

unghișoáră s. f., g.-d. art. unghișoárei; pl. unghișoáre

unghișoáră s. f., g.-d. art. unghișoárei; pl. unghișoáre

UNGHIȘOÁRĂ s. v. unghiuță.

unghișoară f. 1. unghie mică; fam. a tăia cuiva de unghișoară, a-l învăța minte; 2. Med. umflătură sub limbă.

unghișoáră f., pl. e. Unghie mică. O boală la vite caracterizată pintr’o unflătură deasupra copiteĭ. (Atuncĭ se obișnuĭește a se spinteca unflătura). Fig. A-ĭ tăia cuĭva din unghișoară, a-l învăța minte ca să se astîmpere, a-l pune cu botu pe labe. V. obricariță.

UNGHIȘOARĂ s. (ANAT.) unghioară, unghiuță.