UNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figură formată din două semidrepte care pleacă din același punct. Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formează un unghi (1). 2. Colț, ungher (I). ◊ Expr. În (sau prin, din) toate unghiurile = (de) pretutindeni, în (sau prin, din) toate părțile. 3. Fig. Punct de vedere. – Lat. *anglus (= angulus).

UNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figură formată din două semidrepte care pleacă din același punct. Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formează un unghi (1). 2. Colț, ungher (1). ◊ Expr. În (sau prin, din) toate unghiurile = (de) pretutindeni, în (sau prin, din) toate părțile. 3. Fig. Punct de vedere. – Lat. *anglus (= angulus).

ÚNGHI, unghiuri, s. n. 1. Figură formată din două semidrepte care pleacă din același punct și nu aparțin aceleiași drepte. ◊ Fig. Arunca unghiuri de lumini. DUMITRIU, N. 85. Un unghi de cocoare trece prin înaltul văzduhului. SADOVEANU, O. I 566. 2. Colț (2). Cătră fundul văii, ceilalți cotiră în frunzișul unghiului de pădure. SADOVEANU, O. VII 35. Să te duci în unghiul grădinii cel de răsărit. ISPIRESCU, L. 234. Umbra trădătoare așază pe sub maluri, Prin unghiurile casei... fantasme tupilate. ALECSANDRI, P. III 301. ◊ (Poetic) Aici, în unghiul acesta de ape, pe ruinele Constanțiolei, veche cetate zidită de Constantin cel Mare, e tîrgușorul Oltenița. VLAHUȚĂ, R. P. 26. ◊ Expr. În (sau prin, din) toate unghiurile = în, prin, din toate părțile, (de) pretutindeni. Biblioteca Lenin [din Moscova] e în plină creștere. Spre ea se îndreaptă zilnic, din toate unghiurile Uniunii Sovietice și din toate colțurile pămîntului, tot ceea ce s-a tipărit. STANCU, U.R.S.S. 32. Cutreierase țările răzbătînd prin toate unghiurile. ISĂIRESCU, L. 62. Să s-adune romînii de prin toate unghiurile munților. ALECSANDRI, T. II 12. ♦ Loc retras, ascuns; ungher. Soacră, soacră, poamă acră!... Ieși afară Ca o pară, Intri-n casă Ca o coasă, Șezi în unghi Ca un junghi. CREANGĂ, P. 10. Stînd deoparte într-un unghi își frînge mînile. DRĂGHICI, R. 23. 3. Fig. (Determinat de un substantiv în genitiv sau de un adjectiv) Punct de vedere. În primele sale epoci, scriitorul povestește din unghiul personagiilor sau le face pe acestea să vorbească. VIANU, A. P. 236. Toate aceste manifestări au fost privite prin unghiul raporturilor de producție. SAHIA, U.R.S.S. 163.

unghi s. n., pl. únghiuri

unghi s. n., pl. únghiuri

UNGHI s. 1. (GEOM.) unghi obtuz = (înv.) unghi tâmpit. 2. colț, cotlon, ungher, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Într-un ~ al odăii.) 3. v. poziție. 4. v. judecie.

UNGHI TÂMPÍT s. v. unghi obtuz.

únghi (-iuri), s. n. – 1. Figură geometrică formată din două semidrepte care pleacă din același punct. – 2. Colț, ungher. – Var. înv. înghiu. Lat. angŭlus (Densusianu, Hlr., 106; Pușcariu 1817; REW 465; cf. împotrivă Graur, BL, V, 88), cf. fr., prov., cat. angle, it. angolo. Schimb de inițială ca în umbla (după Schuchardt, ZRPh., XLI, 254, prin contaminare cu gr. ὄγϰος), cf. sard. ungrone (Wagner 116). Der. din sl. ąglŭ (Conev 76; Graur) nu este mai credibilă din punct de vedere fonetic. – Der. ungher (var. înv. ungheriu), s. n. (colț), din lat. angŭlārĭus (Tiktin; după Pușcariu 1817 și REW 464, din lat. angŭlāre); unghiular, adj., după fr. angulaire.

UNGHI ~iuri n. 1) Figură geometrică formată din două semidrepte care pleacă din același punct. ◊ ~ facial unghi format de două drepte care pleacă de la baza nasului, una spre partea superioară a frunții, alta spre deschizătura urechii. 2) Loc unde se întretaie două laturi sau două suprafețe; colț. ◊ ~ de vedere felul cum înțelege cineva o chestiune; punct de vedere. /<lat. angulus

unghiu n. 1. colț; 2. figură geometrică formată prin întretăierea a două linii drepte. [Lat. ANGULUS].

unghĭ n., pl. urĭ (lat. ángulus, pop. anglus, it. ángolo, pv. fr. cat. angle). Colț (ĭeșît orĭ scobit). Figură geometrică formată de doŭă liniĭ drepte care se întîlnesc; unghĭ ascuțit, drept, obtuz. – Și î́nghĭ (Doc. 1597).

UNGHI s. 1. (GEOM.) unghi obtuz = (înv.) unghi tîmpit. 2. colț, cotlon, ungher, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Într-un ~ al odăii.) 3. poziție. (Îl privea din toate ~urile.) 4. (IST.) judecie, parte. (~ era o unitate administrativ-teritorială.)

unghi tîmpit s. v. UNGHI OBTUZ.

UNGHI figură geometrică alcătuită de două drepte care au un punct comun. Unghiul este utilizat în aviație pentru a denumi elemente importante în navigație, construcția de aeronave, tragerea cu armamentul de bord etc. Unghi de atac, unghi la care se atacă ținta de către un avion sau o formație. Unghi de incidență, unghi format de axa longitudinală a unei aeronave cu viteza fluidului din zona neperturbată a acestuia, de valoarea sa depinzând forțele aerodinamice care acționează asupra aparatului de zbor. Unghi de drum, unghi format în plan orizontal de direcția de origine și direcția de zbor a aeronavei, măsurată în sensul de mișcare al acelor de ceasornic, având valori cuprinse între 0° și 360°. Unghi de cabraj, unghi format de orizontală cu direcția de zbor a aeronavei care s-a angajat brusc pe un plan înclinat, mărindu-și altitudinea de zbor și poate avea valori negative cuprinse 0° și 90°. Unghi de picaj, unghi format de orizontală cu direcția de zbor a aeronavei care s-a angajat pe un plan înclinat, micșorându-și brusc altitudinea de zbor și poate avea valori negative cuprinse între 0° și 90°. Unghi de planare, unghi cuprins între orizontală și traiectoria de zbor. Unghi de calaj, unghi care asigură o funcționare optimă în regim de zbor a elicelor cu pas variabil. Unghi la vârf (bot), unghi cuprins între tuburile laterale ale deltaplanului, putând avea valori de 105°-130°. Unghi de acoperire, diferența dintre unghiul voalurii desfășurate în plan și unghiul la vârf al scheletului metalic al deltaplanului, putând avea valori cuprinse între 0°-7°. Unghi de tangaj, unghi format de axa longitudinală cu orizontala, definind viteza verticală de urcare sau coborâre. Unghi de lansare, unghi format de verticala punctului de lansare cu direcția țintei, putând fi determinat din raportul dintre abaterea calculată și înălțimea lansării. Unghi de portanță maximă, unghiul maxim de incidență care asigură susținerea aeronavei în aer, depășirea sa ducând la pierderea portanței, la angajare și chiar la prăbușirea aparatului de zbor.