UNGHÉR, unghere, s. n. 1. Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite a doi pereți alăturați; colț. ♦ Loc retras, ascuns; cotlon. 2. (Pop.) Dulap triunghiular care se așază pe colț. – Lat. *anglarius (= angularius).

UNGHÉR, unghere, s. n. 1. Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite a doi pereți alăturați; colț. ♦ Loc retras, ascuns; cotlon. 2. (Pop.) Dulap triunghiular care se așază pe colț. – Lat. *anglarius (= angularius).

UNGHÉR, unghere, s. n. Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților (v. colț (I 2)); (mai rar) locul din afara unei construcții unde se împreună două ziduri. Pașii îl duceau, prin soarele auriu, tot spre ungherul zidurilor, la banca vînătă de brad. SADOVEANU, O. III 121. Umbrele de la o vreme crescură din unghere, se ridicară și cuprinseră odăița scundă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. În odaie prin unghere s-a țesut păinjeniș. EMINESCU, O. I 105. ♦ Loc retras, ascuns, dosnic; ascunziș, cotlon; colț (I 3), colțișor. Pe mine mă uitaseră într-un ungher, ca pe un străin. C. PETRESCU, S. 147. Oare nu-i în lumea asta vrun ungher pentru iubit? EMINESCU, O. I 155. ◊ (Poetic) Să ducem vîlvoarea aceasta înaltă, În toate ungherele țării, În toate cotloanele zării! DEȘLIU, G. 34. ◊ Fig. Băutura i se răspîndi în ungherele cele mai ciudate. VORNIC, P. 69. În ungherul unor crieri, Și-or găsi cu al meu nume adăpost a mele scrieri. EMINESCU, O. I 134.

unghér (pop.) s. n., pl. unghére

unghér s. n., pl. unghére

UNGHÉR s. colț, cotlon, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Se afla în ~ul cel mai ascuns al odăii.)

UNGHÉR ~e n. 1) Parte a unei încăperi, unde se unesc doi pereți formând un unghi; colț. 2) Loc retras, ascuns. /<lat. anglareus

unghér n., pl. e (d. unghĭ saŭ lat. ungularis [locus], locu din unghĭ, din colț). Colț de odaĭe: pușa rezemată într’un ungher. – Și ungheț (vest), pl. urĭ și e.

UNGHER s. colț, cotlon, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. și Transilv.) ungheț. (Se afla în ~ cel mai ascuns al odăii.)