ÚNGE, ung, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de material gras, unsuros sau lipicios; a (se) gresa. ◊ Expr. (Tranz.) A unge pe cineva la inimă = a da, a crea cuiva o satisfacție deosebită. (Fam.) A unge (bine) pe cineva = a) a bate zdravăn pe cineva; b) a mitui. (Fam.) A unge osia (sau ochii) sau a unge pe cineva cu miere = a mitui, a da mită. (Fam.) A fi uns cu toate unsorile = a fi trecut prin multe, a fi experimentat, versat, a nu putea fi dus de nas. (Refl.; fam.) A se unge pe gât = a bea. 2. Tranz. A învesti în funcție un monarh sau un arhiereu. ♦ A mirui. 3. Tranz. A tencui un perete, a fățui, a vărui, a spoi. ♦ A murdări, a mânji. – Lat. ungere.

ÚNGERE, ungeri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) unge și rezultatul ei. 2. Operație de introducere a unui lubrifiant (ulei, vaselină etc.) între două suprafețe aflate în contact și în mișcare relativă, pentru a asigura o peliculă continuă de lubrifiant între ele și a reduce frecarea. 3. (Bis.) Act cultic care indică taina miruirii și care se săvârșește imediat după botez. – V. unge.

ÚNGE, ung, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de material gras, unsuros sau lipicios; a (se) gresa. ◊ Expr. (Tranz.) A unge pe cineva la inimă = a da, a crea cuiva o satisfacție deosebită. (Fam.) A unge (bine) pe cineva = a) a bate zdravăn pe cineva; b) a mitui. (Fam.) A unge osia (sau ochii) sau a unge pe cineva cu miere = a mitui, a da mită. (Fam.) A fi uns cu toate unsorile = a fi trecut prin multe, a fi experimentat, versat, a nu putea fi dus de nas. (Refl.; fam.) A se unge pe gât = a bea. 2. Tranz. A învesti în funcție un monarh sau un arhiereu. ♦ A mirui. 3. Tranz. A tencui un perete, a fățui, a vărui, a spoi. ♦ A murdări, a mânji. – Lat. ungere.

ÚNGERE, ungeri, s. f. Acțiunea de a (se) unge și rezultatul ei. – V. unge.

ÚNGE, ung, vb. III. Tranz. 1. A acoperi o suprafață sau un obiect cu un strat unsuros sau lipicios; a întinde un strat pe o suprafață, pe un obiect. (Refl.) Ne bălăceam în valuri, ieșeam la mal și ne ungeam cu nomol din cap pînă-n picioare. SADOVEANU, O. VII 323. Căruntul păr văpsindu-și, se unge cu pomadă. NEGRUZZI, S. II 244. ◊ Expr. A unge pe cineva la inimă (cu miere) = a face cuiva o mare plăcere, a da cuiva o mare satisfacție. Visam că erai lîngă mine... știi?... parcă mă ungeai cu miere la inimă. ALECSANDRI, T. 591. A-și unge gîtul sau (refl.) a se unge pe gît = a bea băuturi spirtoase. Tîrguiește el tot ce-i trebuie, se unge pe gît bine cu sîngele domnului și, cam clătinîndu-se... pornește spre casă. ȘEZ. IV 1. (Cu pronunțare regională) După ce Ivan își unsă puțin gîtul, plecă. ȘEZ. I 205. ♦ (Familiar, cu complementul «coastă», «spinare» etc.) A trage cuiva o bătaie bună. A rupt un par din gard și se puse să-i ungă costițele. ȘEZ. IX 70. ♦ A pune unsoare la angrenajele unei mașini, la balamalele unei uși etc.; a gresa, a lubrifia. Moș Nichifor deciocălase căruța și-o ungea. CREANGĂ, P. 112. Ușa s-o ungi la țîțînă Și să vini mîndro-n grădină. HODOȘ, P. P. 164. ◊ Expr. (Familiar) A unge osia (sau a unge cuiva ochii) = a mitui. Au uns unora ochii cu cîteva zeci de pogoane de aci din Hagiu. SADOVEANU, M. C. 192. A fi uns cu toate unsorile = a cunoaște din experiență și bune și rele, a fi trecut prin multe. 2. (Cu privire la persoane, în practica creștină) A mirui; (în ceremonialul încoronării unui monarh sau a învestirii unui arhiereu) a consacra, a învesti. Bîrnovă îl lămurea ce se petrece în biserică, cum se închină vodă, cum e purtat prin altar... cum e binecuvîntat și uns. SADOVEANU, O. VII 72. De două ori te-a uns mitropolitul Teoctist cu sfîntul mir domnesc. DELAVRANCEA, O. II 90. ◊ Refl. pas. Spuneți țării... că voința mea e să se ungă Bogdan de cînd sînt în viață. DELAVRANCEA, A. 122. 3. A lipi, a tencui, a humui. Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț. EMINESCU, O. I 84. ♦ A mînji, a murdări. Unge toți păreții cu sînge. CREANGĂ, P. 25.

ÚNGERE, ungeri, s. f. Acțiunea de a unge și rezultatul ei; gresare, lubrifiere; miruire. Îndătinează de a-și face și sfînta taină a maslului sau ungerea din urmă. MARIAN, Î. 18.

únge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ung, 1 pl. úngem, 2 pl. úngeți, perf. s. 1 sg. unséi, 1 pl. únserăm; ger. ungấnd; part. uns

úngere s. f., g.-d. art. úngerii; pl. úngeri

únge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ung, 1 pl. úngem, 2 pl. úngeți, perf. s. 1 sg. unséi, 1 pl. únserăm; part. uns

úngere s. f., g.-d. art. úngerii; pl. úngeri

ÚNGE vb. 1. v. gresa. 2. a întinde. (~ untul pe pâine.) 3. a (se) mânji. (S-a ~ cu nămol, la mare.) 4. a da. (Își ~ piciorul cu alifie.) 5. v. mirui. 6. v. înscăuna.

ÚNGE vb. v. lipi, mitui, spoi, șperțui, vărui.

ÚNGERE s. 1. v. gresare. 2. întindere, uns. (~ untului pe pâine.) 3. v. miruire. 4. v. înscăunare.

ÚNGERE s. v. lipire, mituială, mituire, șperțuială.

únge (-g, -ns), vb. – 1. A acoperi cu un strat de material unsuros sau lipicios. – 2. A gresa. – 3. A impregna, a mînji, a tencui. – Mr. (a)ungu, (a)umșu, (a)undzire, megl. ung, unș, ungiri, istr. ungu, uns. Lat. ŭngĕre (Pușcariu 1815; REW 9069), cf. vegl. yondar, it. ungere, port. onher, fr. oindre. – Der. unsoare, s. f. (substanță grasă; grăsime de porc; unguent); unsură, s. f. (acțiunea de unge); unsuros, adj. (gras, uleios); unsuri, vb. (a îmbiba cu grăsime). Cf. unt, untură.

A ÚNGE ung tranz. 1) A acoperi cu un strat gras sau vâscos (în scopuri alimentare, igienice sau de protecție). ~ pâinea cu unt. ~ pielea cu unsori. ◊ ~ (pe cineva) cu miere la inimă a-i face cuiva o mare plăcere. ~ gâtul a bea (puțin). ~ osia a mitui. ~ cu var a vărui. ~ cu lut a murui; a lipi. 2) A face să fie murdar; a acoperi cu pete de grăsime; a murdări; a mânji; a păta. ◊ ~ ochii a) a induce în eroare; a înșela; b) a da ceea ce trece printre degete. 3) A învesti în funcția de monarh sau demnitar bisericesc. /<lat. ungere

unge v. 1. a freca cu uleiu sau cu o materie grasă; 2. a freca cu uleiu sfințit. 3. fam. a mitui pe cineva. [Lat. UNGERE].

ungere f. 1. acțiunea de a unge; 2. maslu; 3. fam. mituire.

ung, uns, a únge v. tr. (lat. únguere și úngere, it. úngere și úgnere, pv. unher, fr. oindre, cat. sp. pg. ungir). Acoper cu uleĭ, grăsime, alifie, păcură ș. a.: s’a uns cu alifie, a uns osia ca să nu scîrțîĭe, a uns casa cu petrol și ĭ-a dat foc. Miruĭesc, ung cu mir: a fost uns ca rege. Fig. Iron. (pin aluz. la roată ca să nu scîrțîĭe). Mituĭesc (ca să nu facă gură): l-a uns c’un pol.

úngere f. Acțiunea de a unge. Uncțiune, maslu. Fig. Iron. Mituire.

UNGE vb. 1. (TEHN.) a gresa, a lubrifia. (A ~ piesele unei mașini.) 2. a întinde. (~ untul pe pîine.) 3. a (se) mînji. (S-a ~ cu nămol, la mare.) 4. a da. (Își ~ piciorul cu alifie.) 5. a mirui, (înv.) a pomăzui. (L-au ~ episcop.) 6. a înscăuna, a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ domnitor.)

unge vb. v. LIPI. MITUI. SPOI. ȘPERȚUI. VĂRUI.

ungere s. v. LIPIRE. MITUIALĂ. MITUIRE. ȘPERȚUIALĂ.

UNGERE s. 1. (TEHN.) gresaj, gresare, lubrifiere. (~ pieselor unei mașini.) 2. întindere, uns. (~ untului pe pîine.) 3. miruire, miruit, (înv.) pomăzanie, pomăzuire. (~ unui episcop.) 4. înscăunare, întronare, învestire, proclamare. (După ~ domnitorului.)

a avea scurgere la ungere expr. a suferi de o boală imaginară, a fi bolnav închipuit

a se unge pe gât expr. a bea

a unge (pe cineva) cu miere expr. v. unge

a unge bine (pe cineva) expr. a bate zdravăn (pe cineva)

a unge osia expr. v. unge

unge, ung v. t. a mitui, a da bacșiș