ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler.

UNDULÁ vb. I v. ondula.

ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler.

UNDULÁ vb. I v. ondula.

ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A se mișca, a se legăna ca undele, ca valurile apei; a se undui. Pe subt maluri nalte unde ondulau fire subțiri de rădăcini, bunicul a intrat cu crîsnicul. SADOVEANU, N. F. 29. Fiecare flacăre ondula ca vie. GALACTION, O. I 147. ◊ Fig. Frumusețea ei de miazăzi, ondulînd în rochia-i de horbotă albă ca într-un val de omăt, mă intimida. GALACTION, O. I 98. ♦ A descrie o linie, un contur sinuos, a șerpui. Șoseaua nu mai putea cuprinde șiragurile înțesate. Ca o omidă uriașă cu inele de fier, abia se tîra, ondulînd. SADOVEANU, M. C. 104. 2. Tranz. (Cu privire la părul capului) A bucla, a încreți, a face cîrlionți. Și-a ondulat părul la coafor. 3. Tranz. (Cu privire la table, benzi de metal etc.) A face să aibă formă de valuri. – Variantă: (rar) undulá (HOGAȘ, H. 89) vb. I.

UNDULÁ vb. I v. ondula.

ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză

ondulá vb., ind. prez. 1 sg. onduléz, 3 sg. și pl. onduleáză

ONDULÁ vb. 1. v. undui. (Suprafața apei se ~.) 2. a (se) bucla, a (se) cârlionța, a (se) inela, a (se) încreți, (rar) a (se) zulufa, (prin Olt. și Munt.) a (se) scârlionți. (Și-a ~ părul.)

ONDULÁ vb. I. 1. intr. A se mișca, a se legăna (ca undele, ca valurile de apă); a avea ondulații. ♦ A șerpui. 2. tr. A încreți părul. [Var. undula vb. I. / < fr. onduler].

UNDULÁ vb. I. v. ondula.

ONDULÁ vb. I. intr. a se mișca, a se legăna. ◊ a descrie o linie sinuoasă, a șerpui. II. tr. a bucla, a încreți părul. (< fr. onduler)

A ONDULÁ ~éz 1. intranz. 1) A se legăna ca valurile unei ape; a undui. 2) A descrie o linie șerpuitoare; a șerpui. 2. tranz. A face să se onduleze. /<fr. onduler

A SE ONDULÁ se ~eáză intranz. 1) (despre păr) A se face bucle; a deveni buclat; a se cârlionța; a se încreți; a se bucla. 2) (despre păr) A fi aranjat în bucle. 3) (despre materiale, stofe etc.) A căpăta formă de valuri. /<fr. onduler

ondulà v. V. undulà.

undulà v. 1. a avea o mișcare de undulațiune lentă dar sensibil: grânele undulează la suflarea vântului; 2. a da părului forma undelor (= fr. onduler).

undulat a. a cărui suprafață prezentă (sau pare a prezenta) undulațiuni.

*onduléz, V. undulez.

*undulát, -ă adj. (lat. undulatus). În formă de unde, de valurĭ: haĭnă undulată, păr undulat, teren undulat. – Fals ond-.

*unduléz v. intr. (lat. úndulo, -áre, după undulatus, undulat). Tălăzuĭesc, mă mișc (mă legăn) ca valurile marĭ: lanu de grîŭ undulează la suflarea vîntuluĭ. – Falsificațiunĭ cărturăreștĭ: a ondoĭa, a unduĭa și a undui (după fr. ondover): rochia-ĭ încrețită foșnea, unduĭa și fîlfîĭa pin odăĭ (Sadov. VR. 1911, 1, 15), grîŭ unduĭat de abureala vîntuluĭ (Chir. CL. 1910, 315). V. văluĭesc 2.

ONDULA vb. 1. a (se) învălura, a (se) undui. (Suprafața apei se ~.) 2. a (se) bucla, a (se) cîrlionța, a (se) inela, a (se) încreți, (rar) a (se) zulufa, (prin Olt. și Munt.) a (se) scîrlionți. (Și-a ~ părul.)

ondula, ondulez v. r. (d. femei) a avea un mers provocator; a-și undui șoldurile.