umplutură definitie

12 definiții pentru umplutură

UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură.
UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură.
UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. 1. Aliment (de obicei măcinat sau tăiat mărunt) care se introduce într-un înveliș de asemenea comestibil, alcătuind împreună un fel de mîncare sau o prăjitură. Locul gol dinlăuntrul colacului se umple cu umplutură făcută din brînză de oi. ȘEZ. VII 33. 2. Material care umple sau acoperă un gol sau un spațiu dintre două sisteme tehnice, în diferite scopuri (solidarizarea unor piese care nu pot fi alipite, realizarea unei suprafețe plane etc.). ♦ Masă de pămînt sau de pietriș, așezată pe o suprafață de teren pentru a o înălța; rambleu. 3. Fig. Ceea ce servește pentru a completa un gol. Acea literă parazită [«u» scurt] care servă de umplutură netrebnică. ALECSANDRI, S. 6. ♦ Material (lipsit de valoare și fără legătură cu ansamblul) cu care se completează o rubrică într-un periodic; adaos sau cuvînt de prisos într-un text (literar). Calificativele în versuri, atunci cînd sînt întrebuințate cu exces, devin cele mai urîcioase umpluturi. MACEDONSKI, O. IV 39. Un gazetar din cei mărunței, furnizor de umplutură. VLAHUȚĂ, la Tdrg. Fabula nu sufere secătură și umplutură. NEGRUZZI, S. I 336. 4. Cantitate de praf de pușcă și de alice cu care se încărcau altădată armele de foc; încărcătură. Se împărțea iarbă și alice, cîte patru umpluturi de pușcă. GHICA, la TDRG. La brîu cu șapte pistoale Fără leac de umplutură. BIBICESCU, P. P. 161.
umplutúră s. f., g.-d. art. umplutúrii; pl. umplutúri
umplutúră s. f., g.-d. art. umplutúrii; pl. umplutúri
UMPLUTÚRĂ s. v. încărcătură.
UMPLUTÚRĂ ~i f. 1) Material care servește pentru a umple ceva (un spațiu, un recipient etc.). 2) Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil. 3) fig. Adaos de valoare secundară care completează un gol (într-o operă literară, științifică, într-un spectacol etc.). / a umple + suf. ~tură
umplutură f. 1. efectul umplerii; 2. carne tocată de umplut; 3. fig. ceea ce este străin sau nefolositor unui subiect, materie de ocazie.
*rambléŭ n., pl. eurĭ și eĭe (fr. remblai, d. remblayer, a umplea cu pămînt. V. debleŭ). Loc care a fost umplut cu pămînt ca să se facă drum pe acolo: drum în rambleŭ. – Curat rom. umplătură. V. săpătură.
umplutúră f., pl. ĭ. Lucru umplut: cîrnațu e o umplutură. Materie cu care se umple (nucĭ, stafide): umplutura unuĭ curcan, unuĭ crap. Teren înălțat cu pămînt bătăturit (rambleŭ): drum pe umplutură (V. terasament). Pus numaĭ ca să umple locu (un cuvînt într’un vers, niște ghĭorlanĭ în stalurĭ ș. a.).
UMPLUTU s. încărcătură. (~ a unui cartuș.)
umplutură, umpluturi s. f. 1. (deț.) polițist infiltrat printre deținuți. 2. lucrător al unui serviciu de filaj.

umplutură dex

Intrare: umplutură
umplutură substantiv feminin