umilire definitie

2 intrări

20 definiții pentru umilire

UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliți. Cf. umil.
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pune într-o situație de inferioritate (neîndreptățită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie față de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. umil.
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. – V. umili.
UMILÁ vb. I v. umili.
UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. A face pe cineva să se simtă umil, punîndu-l într-o situație de inferioritate nemeritată, înjosindu-l, jignindu-l. Ai plecat la începutul iernii în împrejurări care te-au umilit și te-au făcut să suferi. PAS, Z. I 273. Cine nu-l știe? și copilul din leagăn îi aude numele cu blăstăm! căci ne-a sărăcit și ne-a umilit! Ne-a bătut și ne-a sîngerat! SADOVEANU, O. VII 62. Tu ai dreptul a schimba-n mormînturi Pentru neatîrnare, oameni și pămînturi, Dar nu ai p-acela ca să-i umilești. BOLINTINEANU, O. 58. Cît mă umilise de tare! Cum îmi căzuse trufia. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Absol. Fig. Munții Moldovei... nu umilesc, nu înfiorează prin măreția sălbatică a Alpilor. GANE, N. I 56. 2. Refl. A adopta o atitudine umilă; a se înjosi. V-a fost frig și v-a fost foame, însă nu v-ați umilit. MACEDONSKI, O. I 96. Își ceru iertare de la toți, umilindu-se. NEGRUZZI, S. I 159. ♦ (Învechit) A adopta o atitudine smerită în fața divinității. Popa slujbele-i citea, De moarte mi-l pregătea, Codrenaș se umilea Și popii gemînd zicea. ALECSANDRI, P. P. 90. 3. Refl. (Învechit și popular) A se îndura, a se înduioșa, a se milostivi. Și de la inimă vă umiliți Ca să-i blagosloviți. SEVASTOS, N. 178. Să n-ai pe nimeni a se umili Ca să-ți tragă clopot sau a te jeli. PANN, P. V. I 126. – Variantă: (învechit) umilá, umilez (NEGRUZZI, S. I 104), vb. I.
UMILÍRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. 1. Atitudine umilă; smerenie, umilință (1). Un sînt de piatră, care pe pămînt răsturnat sta, Ținînd mînele-ncrucite c-un aer de umilire. NEGRUZZI, S. II 85. 2. Jignire, înjosire, ofensă, umilință (2). M-am stăpînit și i-am urmat sfatul, dar vă închipuiți ce umilire! DUMITRIU, N. 36. Orice aluzie la faptul că era orfan îi era supărătoare ca o umilire nedreaptă. CĂLINESCU, E. O. I 55. Cîte umiliri rabdă, cîte defăimări sufere. NEGRUZZI, S. I 323.
umilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 să umileáscă
umilíre s. f., g.-d. art. umilírii; (jigniri) pl. umilíri
umilí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 sg. și pl. umileáscă
umilíre s. f., g.-d. art. umilírii; (jigniri) pl. umilíri
UMILÍ vb. 1. v. ploconi. 2. v. înjosi. 3. v. degrada. 4. a se smeri. 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în fața divinității.)
UMILÍRE s. 1. v. ploconire. 2. v. înjosire.
umilí (-lésc, -ít), vb.1. (Refl.) A se căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creștinește. – 2. A se înjosi. – Var. înv. omili. Sl. umiliti sę „a se căi” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influențat fr. humilier. Der. propusă de Scriban, din sl. umaliti „a micșora”, nu pare probabilă. – Der. umilenie, s. f. (căință, mustrare de cuget), înv.; umilință, s. f. (înv., devoțiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (înjositor).
A UMILÍ ~ésc tranz. A face să se umilească. /<sl. umiliti
A SE UMILÍ mă ~ésc intranz. 1) A se pune în mod voit într-o situație de inferioritate față de cineva (pentru a-și atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se înjosi. 2) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate față de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti
umilì v. 1. a face umil, a înjosi; 2. a se pleca. [Slav. UMILITI, a măngăia (refl.: a se căi);, sensul 1 după fr. humilier].
*umilésc v. tr. (vsl. u-maliti, a micșora, d. malŭ, mic, confundat cu u-militi, a mîngîĭa, d. milŭ, vrednic de milă. V. domolésc). Înjosesc, fac să se simtă inferior: triunfu luĭ l-a umilit. V. refl. Nu-mĭ place să mă umilesc în fața bogățiiĭ! – Și om- (Bibl. 1688).
UMILI vb. 1. a se înjosi, a se ploconi, (înv.) a se micșora, a se smeri, (fam.) a se căciuli, (fig.) a se coborî. (De ce vă ~ în fața lui?) 2. a înjosi, (înv.) a micșora, a rușina, a smeri, (înv. fig.) a mortifica. (De ce îl ~ în acest hal?) 3. a (se) degrada, a (se) dezonora, a (se) înjosi, (fig.) a (se) coborî, a (se) scoborî. (Munca nu te ~.) 4. a se smeri, (înv.) a se mici, a se micșora, a se milcui, a se molcomi. (Te-ai ~ destul.) 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în fața divinității.)
UMILIRE s. 1. înjosire, ploconeală, ploconire, (fam.) căciulire. (~ cuiva în fața...) 2. degradare, înjosire, (înv. ) degradație. (Munca nu e o ~.)

umilire dex

Intrare: umili
umili verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
umila verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: umilire
umilire substantiv feminin