UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenții; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.

UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. (Despre persoane) Care, fiind (sau avînd sentimentul că este) inferior altora, adoptă o atitudine plecată, supusă, smerită; p. ext. lipsit de importanță, neînsemnat, modest, simplu; (despre lucruri) lipsit de fast, sărăcăcios. Abia acum... vedeai cît de umilă și de bolnăvicioasă este ea. PAS, Z. I 266. Un sat umil făcea față tuturor adversităților firii. BOGZA, C. O. 241. Iar lucrătoarei cu obraji ca ceara, Cînd iese din umil atelier, Îi prinzi mărgele fine și mărunte. CAZIMIR, L. U. 38. ◊ Fig. Ciudați, umili, năpădiți de mari tristeți... [bivolii] se mulțumesc cu puțin. BOGZA, C. O. 295. ◊ (Substantivat) Lumea celor umili îl ademenește îndeobște. ANGHEL, PR. 156. 2. (Despre atitudini sau manifestări ale oamenilor) Caracteristic unui om umil (1). Nu-i glumă! dom’ primar, făcu țăranul reluîndu-și glasul umil obișnuit. REBREANU, R. I 235.

umíl adj. m., pl. umíli; f. umílă, pl. umíle

umíl adj. m., pl. umíli; f. sg. umílă, pl. umíle

UMÍL adj. 1. v. supus. 2. smerit, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 3. v. servil. 4. v. biet. 5. v. neînsemnat. (Deținea o funcție ~.) 6. v. modest. 7. v. sărăcăcios. 8. mizerabil, sărac, sărăcăcios. (Un interior ~.)

UMÍL, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care are sentimentul, conștiința lipsei sale de valoare, a inferiorității lui; smerit, modest. 2. (Fig.) Cu o înfățișare neîngrijită, urâtă. ♦ Neînsemnat; simplu, modest. ♦ Sărac, sărăcăcios. [< lat. humilis, cf. it. umile].

UMÍL, -Ă adj. 1. care are sentimentul, conștiința lipsei sale de valoare, a inferiorității lui; smerit, modest. 2. (fig.) cu o înfățișare neîngrijită, urâtă. ◊ neînsemnat; simplu, modest. ◊ sărac, sărăcăcios. (< lat. humilis)

UMÍL ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) (despre persoane) Care vădește un sentiment de inferioritate; plin de smerenie; smerit. 2) (despre persoane) Care are o atitudine simplă; lipsit de pretenții; modest. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă un comportament foarte respectuos; caracterizat prin supunere și prin modestie. Manieră ~ă. Voce ~ă. 4) rar (despre obiecte, încăperi, locuri etc.) Care denotă sărăcie; caracterizat prin sărăcie; sărăcăcios. /<lat. humilis

umil a. 1. plin de umilință: umil înaintea lui D-zeu; 2. respectuos, plecat: umil înaintea celor mari; 3. modest: stare umilă.

*úmil, -ă adj. (lat. húmilis, scund, d. humus, pămînt; fr. humble). Smerit, modest, nepretențios: om, caracter umil. Fig. De jos, modest: origine úmilă. Jos, scund, pitic, modest: casă úmilă. Adv. A intra úmil. – Ob. (dar nu maĭ bine!) umíl, V. umilit.

UMIL adj. 1. plecat, smerit, supus, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O persoană ~.) 2. smerit, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 3. servil, slugarnic, supus, (livr.) obsecvios, (înv.) slugăresc, slugos. (O atitudine ~.) 4. biet, neînsemnat, obscur. (Un ~ amploiat.) 5. modest, neînsemnat, simplu. (Deținea o funcție ~.) 6. modest, simplu, (înv. și pop.) prost, (înv.) prostatic. (De condiții ~.) 7. sărăcăcios, (rar) meschin, (fam.) calicos. (O casă ~.) 8. mizerabil, sărac, sărăcăcios. (Un interior ~.)