UMFLĂTÚRĂ, umflături, s. f. Loc umflat pe suprafața unui obiect. ♦ (Med.) Inflamație. – Umfla + suf. -ătură.

UMFLĂTÚRĂ, umflături, s. f. Loc umflat pe suprafața unui obiect. ♦ (Med.) Inflamație. – Umfla + suf. -ătură.

UMFLĂTÚRĂ, umflături, s. f. Mărirea volumului unui țesut organic, din cauza unei boli sau a unei lovituri; inflamație. V. tumefacție, tumoare. Te durea gîtul și pipăindu-l, simțeai umflăturile gîlcilor. PAS, Z. I 288. S-a aplecat de mijloc și descoperindu-și umerii și sînul i-a arătat urmele umflăturilor și vinețelelor de pe trup. CARAGIALE, O. III 79.

umflătúră s. f., g.-d. art. umflătúrii; pl. umflătúri

umflătúră s. f., g.-d. art. umflătúrii; pl. umflătúri

UMFLĂTÚRĂ s. 1. v. gâlcă. 2. v. tumefacție. 3. v. ventru.

UMFLĂTÚRĂ ~i f. 1) Proces patologic provocat de pătrunderea unui agent patogen într-un organ sau țesut și manifestat prin umflarea acestuia. 2) Loc bombat pe suprafața unui obiect. /a (se) umfla + suf. ~ătură

umflătură f. 1. ceva umflat; 2. fig. defectul stilului umflat.

UMFLĂTURĂ s. 1. (MED.) gîlcă, (pop.) bolfă, gîlmă, (reg.) bubîlcă, modîlcă, modovîlcă, momealcă, tragăn, vîlcă, (Mold.) boșoalcă. (O ~ la gît.) 2. (MED.) inflamație, tumefacție, (livr.) tumescență, (prin Transilv.) aprinsură, (prin Bucov.) badraganie. (O ~ evidentă a țesutului.) 3. (FIZ.) ventru.

umflătură, umflături s. f. vulvă.