umeri definitie

2 intrări

21 definiții pentru umeri

ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (în sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.
ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s. m., (5) umere, s. n. 1. S. m. Parte a corpului omenesc corespunzătoare articulației dintre mână și trunchi. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lângă altul; împreună, uniți. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-și exprima nedumerirea, neștiința, indiferența etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umăr = a se uita la cineva disprețuitor, batjocoritor. (Pop.) A-și lua călcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încărca, a împovăra (pe cineva) cu o vină. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S. m. (În sintagma) Umărul obrazului (sau al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomeți. 3. S. m. Partea bombată de lângă gâtul unui vas. ♦ Proeminență pe suprafața unui obiect, care servește ca reazem altui obiect. 4. S. m. Parte a jugului care se așază pe gâtul vitelor. 5. S. n. Umeraș. – Lat. humerus.
ÚMĂR, umeri, s. m., și (regional) umere, s. n. 1. Parte a corpului omenesc prin care se leagă brațele de trunchi; articulația care face această legătură. Pe umeri simt crescînd aripi De vultur. BENIUC, V. 11. Pe umeri pletele-i curg rîu. COȘBUC, P. I 118. Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. EMINESCU, O. I 132. ◊ (În construcție cu prep. «pe», «la», mai rar «de-a», în locuțiuni și expresii, care arată felul de a purta poverile) Își luară fiecare desăguță d-a umeri. ISPIRESCU, L. 96. Într-un buc iese afară cu pușca la umăr. CREANGĂ, P. 311. Luîndu-și buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dîra de piuă. EMINESCU, N. 8. (Fig.) Flămînd și gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cît ai vrut. COȘBUC, P. I 207. ◊ Expr. Umăr la umăr = alături, unul lîngă altul; p. ext. uniți. Solemne... erau chipurile pîrlite de soare ale ostașilor înșirați drept, umăr la umăr. VLAHUȚĂ, R. P. 15. A pune umărul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei acțiuni; a susține, a sprijini. Măcar acum de-ar fi pus umărul Glanetașu... Dar nu l-a pus. REBREANU, I. 48. El însă n-a așteptat nici să fie chemat, nici minat, ci, din deprinderea de a pune umărul acolo unde vedea nevoia, a venit în pavilion. MIRONESCU, S. A. 124. Tot e bine să fii prieten c-un colonel, cînd la o inaintare, tot mai răpede pune și el umărul. CONTEMPORANUL, VIII 200. A da (sau a strînge, a ridica etc.) din umeri = a înălța ușor din umeri, pentru a-și manifesta nepăsarea, neștiința, nepriceperea, nedumerirea, disprețul. Străjerii atunci se uită lung unul la altul și strîng din umere. CREANGĂ, P. 82. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. id. ib. 107. A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umeri (sau peste umăr) = a se uita disprețuitor, batjocoritor, a lua în rîs pe cineva. A-și lua călcîiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi, a o lua la sănătoasa. M-am smuncit voinicește din ghearele ce mă prinseseră de gît; mi-am luat călcîiele de-a umeri și ne-am dus. ALECSANDRI, T. 1034. ♦ Fig. Culme, a unui deal, a unui munte. De după umărul scund și rotunjit al dealului cu salcîmi... răsări curtea. DUMITRIU, B. F. 71. Curtea boierului Boldur Iloveanu se află așezată pe umăr de deal. C. PETRESCU, R. DR. 94. Luna se ivește pe-a munților gol umăr. ALECSANDRI, P. II 203. 2. Parte a unei haine sau a altui obiect de îmbrăcăminte care acoperă umerii (1). 3. (În expr.) Umărul obrazului (sau, rar, al feței) = partea proeminentă, osoasă din mijlocul obrazului; pomete. Ca printr-o sită vedeam pe căpitan răzimat în sabie, cu fața neagră și cu dunga cumplită din umărul obrazului. SADOVEANU, O. VI 214. Fata, jupînița Ilinca, parcă era ruptă din soare, așa era: albă la pieliță ca laptele, și-n umerii obrajilor cîte o pată ușoară, parcă ar fi picurat cineva cîte un strop de sînge în lapte. id. ib. I 69. Figura lui își ascundea trăsăturile sub o barbă neagră, stufoasă, din care se vedeau numai nasul, umerii feței și ochii. VLAHUȚĂ, O. A. III 46. 4. Proeminență pe suprafața unui obiect care servește ca reazem altui obiect în plan sau în spațiu. ♦ Partea bombată de lîngă gîtul unui vas. Umărul vasului... reprezentă în reliev o vînătoare de fiare sălbatice. ODOBESCU, S. II 194. Se încarcă căldarea cu tescovină, punîndu-se într-însa, după mărime, 5 sau 6 ciubere pînă sub umeri, adică pînă în gură, gîtul rămîne deșert. I. IONESCU, P. 267. 5. Parte a jugului care se așază pe gîtul vitelor. 6. (De obicei determinat prin «de haine») Umeraș.
UMERÍ, umeresc, vb. IV. Refl. (Rar) A se opinti, a pune umărul; a se strădui. Începu a se umeri cu o luntre mică a unui frate al lui. SANDU-ALDEA, la CADE.
UMERÍ, umeresc, vb. IV. Refl. (Rar) A se opinti, a pune umărul; a se strădui. – Din umăr.
úmăr1 (parte a corpului, a unui obiect) s. m., pl. úmeri
úmăr (parte a corpului omenesc, a unui vas, a jugului) s. m., pl. úmeri
LOPĂȚICA ÚMĂRULUI s. v. omoplat, scapulă, spată.
UMERII FÉȚEI s. pl. v. pomeți, umerii obrajilor.
UMERII OBRÁJILOR s. pl. v. pomeți.
úmăr (-meri), s. m.1. Articulație dintre mînă și trunchi la om. – 2. Parte de îmbrăcăminte care acoperă umărul (1). – 3. Pomeți, partea osoasă din mijlocul obrazului. – 4. Umeraș de haine. – 5. Partea proeminentă de la leucă. – 6. Mîner la ferăstrăul de mînă. Mr. (n)umir, megl. numir, istr. (r)umer. Lat. hŭmĕrus (Pușcariu 1794; REW 4232), cf. it. omero, sp., port. hombro. În sensurile 4-6 este n.Der. umărar, s. n. (umeraș); umăraș, s. n. (broderie la umărul iilor); umăros (var. umeros), adj. (cu umeri lați); umeri, vb. refl. (a se sforța). Pentru umăr „pomete”, cf. ALR, I, 24.
ÚMĂR1 úmeri m. 1) Parte a corpului omenesc care corespunde articulației dintre brațe și trunchi. ◊ A pune ~ul a contribui în mod real la înfăptuirea unei activități. A strânge (sau a da, a ridica) din umeri a înălța umerii ca semn al lipsei de informare, al nepăsării, nedumeririi. A se uita la cineva peste ~ a manifesta dispreț față de cineva. A pune (cuiva ceva) pe umeri a) a arunca vina pe cineva; b) a da o însărcinare de răspundere. 2) Porțiune a unei haine care acoperă această parte a corpului. 3): ~ul obrazului (sau feței) partea superioară, osoasă, a obrazului ieșită în afară; pomeți. 4) Partea mai înaltă a unui deal sau a unui munte. 5) Parte a jugului care se sprijină pe gâtul boilor. 6) Ieșitură pe suprafața unui obiect folosită ca suport sau ca sprijin pentru ceva. /<lat. humerus
umerí, umerésc, vb. IV (reg.) a se speti, a-și rupe umerii (sub greutate mare).
umăr m. 1. partea corpului prin care brațele dela om (sau gambele anterioare la cuadrupede) se leagă de trunchiu; a da din umeri, a indica prin această mișcare nedumerirea sau disprețul său; 2. prin analogie: umărul lancei; umerii de deal EM. [Lat. HUMERUS].
úmăr m., pl. erĭ, și n., pl. ere (lat. húmerus și ŭmerus, sp. pg. hombro). Partea trupuluĭ unde mîna se unește cu spata (omoplatu) și clavicula: a duce un sac pe umăr. A da (saŭ a strînge) din umerĭ, a mișca umeriĭ arătînd că nu știĭ saŭ nu-țĭ pasă. A pune umăru, a da ajutor cuĭva ca să scape de o greutate. A te uĭta peste umăr, a te uĭta cu dispreț. Umeriĭ fețeĭ saŭ obrajilor (etim. pop. îld. meriĭ obrajilor. Cp. cu lat. pop. melum, „măr” și, la pl., „umeriĭ obrajilor”, ca fr. pommettes, dim. d. pomme, măr), oasele cele ĭeșite ale fețeĭ, care se observă maĭ ales la rasa galbenă. De-a umăr (Rar), pe umăr: a duce un sac de-a umăr (Cp. cu de-a spinare).
umerésc v. tr. (d. umăr, umerĭ). Munt. est. Spetesc, disloc umeriĭ: m’am umerit cărînd la sacĭ!
lopățica umărului s. v. OMOPLAT. SCAPULĂ. SPATĂ.
umăr s. v. MĂSEA. PORTMANTOU. UMERAȘ.
umerii feței s. pl. v. POMEȚI. UMERII OBRAJILOR.
UMERII OBRAJILOR s. pl. (ANAT.) pomeți (pl.), (rar) umerii feței (pl.), (reg.) pumnii obrajilor (pl.), (înv.) magule (pl.).
a-și arunca retina peste umăr expr. (intl.) a observa ce se întîmplă în jur; a se asigura că nu este urmărit.

umeri dex

Intrare: umăr (anat.)
umăr 2 s.n. substantiv neutru
umăr 1 s.m. substantiv masculin
Intrare: umeri
umeri conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv