UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș.

UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș.

UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc umbrit. Uite, în umbrișul cel de colo, zise el, arătînd spre dreapta un loc potrivit pentru odihnă. HOGAȘ, DR. II 83. ♦ Umbră. Sub umbrișul unei grupe de lămîi ce înfloresc, Pe-o sofa, ea zace dusă: chinurile o topesc. MACEDONSKI, O. I 241.

umbríș (rar) s. n., pl. umbríșuri

umbríș s. n., pl. umbríșuri

UMBRIȘ s. v. umbră.

UMBRÍȘ ~uri n. Loc cu umbră; loc umbrit. /umbră + suf. ~iș

umbríș n., pl. urĭ (cuv. fabr.). Loc umbros (C. Hogaș, VR. 1910, 5, 217). V. luminiș.

umbriș s. v. UMBRĂ.