UMBRÍ, umbresc,
vb. IV.
1. Tranz. A ține, a aduce umbră cuiva sau la ceva, a acoperi cu umbra sa; a adumbri. Cireșii cei bătrîni... umbreau ulița și se umpleau de flori ca de o spumă ușoară. SADOVEANU, E. 114. În drum e o căscioară, Închisă, părăsită; Un dafin o umbrește Sub leasa-i înflorită. MACEDONSKI, O. I 18. Fă, mă rog, ca, cine se va sui în părul acest care umbrește ușa mea, să nu se poată coborî de n-oi vrea eu. NEGRUZZI, S. I 84 ◊ (Metaforic) Avea ochii de cărbune aprinși, fruntea umbrită de părul negru și aspru. V. ROM. decembrie 1951, 218. ♦
Intranz. A face umbră, a da umbră. Prin văi adînci umbresc platanii cu frunza lată și smochinii încărcați cu roade. BART, S. M. 47. Ce-i aceea ce primăvara mugurește, vara umbrește, toamna hrănește și iarna încălzește? SBIERA, P. 322.
2. Refl. A se adăposti la umbră, a sta la umbră. Aici, pe unde astăzi e numai cîmp, otavă, Umbri-se-vor urmașii sub Roșia-Dumbravă. ALECSANDRI, P. III 234. D-oi muri m-oi tot umbri Cu frunza m-or înveli. TEODORESCU, P. P. 582. Fagilor, umbroșilor, Faceți-mi un pic de umbră, Să mă umbresc cu-a mea mîndră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 20.
3. Tranz. A da unui lucru o nuanță mai închisă; a întuneca. Abia începuse tuleile bărbei să-i umbrească pelița copilărească. ODOBESCU, S. III 177. ♦
Refl. A căpăta o nuanță mai închisă, a se întuneca. Treptat cîmpul se umbrește sub a brazdelor desime. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊
Fig. Ochii lui Nuțu se umbriră de jale adevărată. SADOVEANU, M. C. 98. ♦
Intranz. A apărea ca o umbră, ca o linie întunecoasă sau ca o pată de întuneric. Privi lung, lung în zarea întunecată spre piscurile ce abia umbreau la marginea ceriului. MIRONESCU, S. A. 70. ♦
Refl. A se contura. A intrat la Divan gătită cu toate podoabele... I se umbrea linia ființei printre văluri. SADOVEANU, D. P. 111.
UMBRÍRE, umbriri,
s. f. Acțiunea de
a (se) umbri și rezultatul ei; umbră. O! brazii mei, veniți în vale, Veniți cu mine-n orice loc Și răspîndiți pe a mea cale Umbriri și visuri de noroc. ALECSANDRI, P. III 407. ◊ (Poetic) Clară E privirea-ți inocentă sub a genelor umbrire. EMINESCU, O. I 51. ♦
Fig. Adăpost, ocrotire. Părăsise țara împreună cu alte familii, spre a scăpa de tirania otomană, și trecuse în Puglia, supt umbrirea craiului Spaniei. BĂLCESCU, O. II 268. ♦ Culoare, nuanță închisă, întunecată. Obrajii gălbejiți și supți căpătaseră o umbrire vineție, lucioasă. MIHALE, O. 511.