UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.

UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar.

UMBRÁR, umbrare, s. n. 1. Adăpost împotriva arșiței soarelui, alcătuit din crengile și frunzele unui arbore (sau ale mai multor arbori); loc ferit de soare la poalele unui pom. Cum vine soră-mea Ana aici, are să s-arăte în umbrar, subt dudul cel bătrîn... războiul de țesut. SADOVEANU, P. M. 141. Sub nucii cu umbrarul întunecat, se oprea neclintit, cu capul ridicat, ascultînd ceva. C. PETRESCU, S. 18. Mergeau – nimic de-acum nu-i mai desparte – Ca doi copii, ținîndu-se de mîni, Pe sub umbrare de salcîmi bătrîni. D. BOTEZ, F. S. 23. 2. Adăpost împotriva arșiței, făcut din crengi verzi, din scînduri (sau din alt material), de obicei pe lîngă restaurante, hanuri etc. La răspîntia aceasta stăruie încă umbrarul și circiuma lui Tache. PAS, Z. I 13. Se auziră oameni tropăind sub umbrarul de scînduri, acoperit cu șindrilă. CAMIL PETRESCU, O. I 72. E îmbulzeală mare înăuntru în prăvălie și afară subt umbrar. CARAGIALE, M. 46. 3. Umbrelă mare înfiptă în pămînt sau într-un suport, așezată de obicei deasupra unei mese rotunde și servind ca adăpost împotriva arșiței soarelui. Cabinele elegante din marginea mării, cu umbrarele lor întinse. ZAMFIRESCU, la TDRG.

umbrár (adăpost) s. n., pl. umbráre

umbrár s. n., pl. umbráre

UMBRÁR s. (Olt.) șop. (Ședea sub un ~.)

UMBRÁR ~e n. Adăpost împotriva arșiței (la umbra unui copac, făcut din pânză, verdeață etc.). /umbră + suf. ~ar

umbrar n. adăpost de frunze. [Tras din umbră].

umbrár n., pl. e. Adăpost de verdeață ca să facă umbră: un prînz supt umbrar. V. lojă.

UMBRAR s. (Olt.) șop. (Ședea sub un ~.)

umbrár, umbrare, s.n. – 1. Adăpost umbros oferit de crengile unui copac. 2. Coviltir (în satele de pe Mara și Cosău). – Din umbră + suf. -ar (Șăineanu, DEX, MDA).

umbrár, -e, s.n. – 1. Adăpost umbros oferit de crengile unui copac. 2. Coviltir (în satele de pe Mara și Cosău). – Din umbră + -ar.

UMBRÁR, Cîrstea, mold., 1603 (Glos), < subst.; Umbrărești s. (Dm).