umbră definitie

22 definiții pentru umbră

ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. ◊ Loc. adj. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. ◊ Loc. adv. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. ◊ Expr. A sta (sau a fi, a rămâne etc.) în (sau la) umbră = a sta (sau a fi, a rămâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanță închisă, pată întunecată. ♦ Spec. Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. ♦ Fig. Stare de tristețe, de îngândurare etc. întipărită pe fața cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei ființe sau al unui lucru, proiectat pe o suprafață (mai) luminată. ◊ Expr. Se teme și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbră pământului (degeaba), se spune despre un om incapabil să producă, să realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele în formă de solzi, cu florile galbene-verzui și cu fructele de forma unor boabe roșii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclară, nedeslușită; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a ceții etc. sau pentru că este privit printr-un corp puțin transparent). 2. (În concepțiile mistice și în basme) Duhul unui om mort sau ființă supranaturală, fantomatică; stafie, fantomă, nălucă. ♦ Fig. Ființă foarte slabă (și bolnavă). 3. Fig. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică din ceva. ♦ Fig. Părere, aparență, iluzie. – Lat. umbra.
ÚMBRĂ, umbre, s. f. I. 1. Întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune de loc întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. Trecerea norilor acoperă pămîntul cu pete mari de umbră și de răcoare. BOGZA, C. O. 237. E cald și lîngă trunchiuri umbra treptat se face tot mai mică. ANGHEL, Î. G. 21. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu rîpe fără fund. EMINESCU, O. IV 318. ◊ Fig. Pe tine eu, din umbră, te-oi scoate la lumină, Căci fosta Baba-Rada de-acum e a ta zînă. ALECSANDRI, T. I 402. ◊ Loc. adj. Fără umbră = complet, desăvîrșit, pur. Glasul și înfățișarea învățătorului dovedeau sinceritate fără umbră. REBREANU, R. I 96. ◊ Loc. adv. La umbră = într-un loc umbros. Parcurile sînt pline de oameni care au venit să guste, la umbră, răcoarea plăcută a verii. STANCU, U.R.S.S. 125. Rupt de osteneală... se dete nițel la umbră într-o vâlcea, să se mai odihnească oleacă. ISPIRESCU, L. 214. Pe malul mării, la umbră stînd culcat... Privesc trecînd mulțime de vase călătoare. ALECSANDRI, P. I 240. Din umbră = fără a se da pe față, fără a se face cunoscut; pe ascuns, pe furiș. Zmeul-Zmeilor, sărmanul, ar fi fost de mult învins Dacă mama lui, din umbră, mîna nu i-ar fi întins. EFTIMIU, Î. 92. ◊ Expr. A sta (a fi, a rămîne etc.) în (sau la) umbră = a sta (a fi, a rămîne etc.) ascuns, retras, neștiut; a sta (a rămîne etc.) deoparte. Voi toți care ați stat pînă acum în umbră timizi... scuturați-vă, recăpătați încredere în voi. ANGHEL, PR. 186. De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe cînd alții, stînd la umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. (Cu aluzie la chipurile ctitorilor zugrăvite în biserici) Rămîneți în umbră sfîntă, Basarabi și voi Mușatini, Descălecători de țară, dătători de legi și datini. EMINESCU, O. I 149. A lăsa (pe cineva) în umbră = a lăsa (pe cineva) mai prejos de sine; a eclipsa. 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. În odaie se făcuse întuneric, și Tudor vedea lucind în umbră ochii Aniței. SADOVEANU, O. VII 125. Focul taberei s-a stins, Neagra umbră s-a întins. ALECSANDRI, P. II 107. ◊ (Urmat de determinarea «serii» sau «nopții») Cînd îi văzu că se apropie și se adună în jurul lui prin umbra serii, înțelese numaidecît ce se întîmplă. DUMITRIU, V. L. 97. În umbra nopții armăsaru-i zboară Ca o-nchipuire albă și ușoară. BOLINTINEANU, O. 35. Umbrele nopții acoperiseră pămîntul. ALECSANDRI, O. P. 283. ◊ Fig. (Urmat de determinarea «vremilor» sau «anilor») Privesc din umbra anilor pămîntul Spaniei. BOUREANU, S. P. 6. Răsai din umbra vremilor încoace, Ca să te văd venind – ca-n vis, așa vii! EMINESCU, O. I 120. 3. Pată întunecată, nuanță închisă, aspect întunecat. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. ♦ Parte mai întunecată dintr-o imagine plastică. Precum într-acele cadre ce-s de mînă iscusită, A umbrelor cu lumina unirea cea potrivită, Feliurimi de flori încheagă. CONACHI, P. 284. ◊ Expr. A da umbre = a înnegri cu creionul sau cu cărbunele porțiuni dintr-un desen care trebuie să apară mai întunecate. 4. Fig. Întunecare a feței, cută care apare pe obraji din cauza supărării, a bătrîneții, a oboselii. Vedeai ziua, pe chipul mamei, umbre. PAS, Z. I 249. Badea l-a primit cu umbră între sprîncene. GALACTION, O. I 142. ♦ (Urmat de o determinare în genitiv) Reflex pe fața cuiva, exprimînd un sentiment (mai ales de tristețe). Ochii ei sînt plini de umbra tăinuitelor dureri. EMINESCU, O. I 142. În zădar chipu-ți poartă mîhnirea – Umbra durerii ce m-amăgi. ALEXANDRESCU, M. 62. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Forma sau imaginea întunecată a unui lucru, proiectată pe o suprafață luminată. Peste grădiniță se așternea, tot mai mare, umbra casei. SADOVEANU, O. IV 122. O flacără trosni, ațîțîndu-le și pe celelalte. Fața lui Petre se roși. Umbra lui juca pe perete. REBREANU, R. I 206. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ◊ Umbre chinezești v. chinezesc.Expr.. Se teme și de o umbră (sau de umbra lui) sau (e) fricos și de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos sau laș. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiet prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. CREANGĂ, A. 2. Rău e cînd ai a face tot cu oameni, cari se tem și de umbra lor. id. P. 233. A face (sau a ține) degeaba umbră pămîntului, se spune despre un om care nu-și justifică existența prin muncă. ◊ Compus: umbra-iepurelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina înaltă, uneori agățătoare, cu frunzele în formă de ace, cu florile galbene-verzui și cu fructele ca niște boabe roșii (Asparagus scaber). ♦ Imaginea nedeslușită a cuiva, așa cum se vede printr-un geam de sticlă (mată), printr-o pînză etc. Prin perdeaua subțire, la lumina slabă a lămpii, distinge umbre, ca la cinematograf. Umbra Surei e mai lungă decît a tuturor. SAHIA, N. 96. În saloanele de la curtea boierească se zăreau prin ferestrele largi, aburite, umbre lungi, mișcîndu-se în vîlvătaia luminilor de policandre. MIRONESCU, S. A. 30. 2. Ființă care nu se vede bine, nu poate fi deslușită bine, din cauza întunericului, a ceții etc. V. mogîldeață. Deodată tresări. O umbră părea că se mișcă pe fața netedă a cheului gol. BART, E. 185. Din timp în timp el zărea umbre negre ce se furișau de-a lungul galeriilor. ALECSANDRI, O. P. 113. ◊ (În comparații) Ceața iernii ne-a tot depărtat ca pe-o cîmpie Pînă ne-am văzut ca două umbre-n sară. D. BOTEZ, P. O. 77. Trecu ca o umbră și, cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. 3. (În superstiții și în basme) Duhul unui om mort; stafie, fantomă, nălucă. Se despică zidul și se ivi o umbră care puse două lumînări aprinse. ISPIRESCU, L. 143. Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern. Ca umbre străvezie ieșite din infern. EMINESCU, O. I 98. Tot e groază și tăcere... Umbra intră în mormînt. ALEXANDRESCU, M. 17. ◊ Fig. Era un ceas de noapte de toamnă, cînd ies umbrele visurilor noastre. SADOVEANU, O. VI 527. ◊ Expr. Lumea (sau împărăția) umbrelor = lăcașul morților. Se ducea în turburea împărăție a umbrelor. EMINESCU, N. 26. ♦ (Prin exagerare, urmat de determinările «de om», «de femeie» etc.) Ființă foarte slabă (și bolnavă), care și-a pierdut înfățișarea și puterea de mai înainte. Se uita îndurerat la umbra ceea de femeie, un pumn de piele și oase. BART, E. 388. Ce slab ajunsese în urmă, – era mai mult o umbră de om. VLAHUȚĂ, O. A. 149. O umbră de om, un bătrîn cu barba pînă la genuchi. ISPIRESCU, L. 101. 4. Urmă, semn abia perceptibil; cantitate foarte mică de ceva. Era neagră, cu o umbră de mustață, și cu ochii verzi care luminau rece în mijlocul frumuseții aceleia întunecate. DUMITRIU, B. F. 44. E proaspăt bărbierit, cu o ușoară umbră de pudră. C. PETRESCU, C. V. 64. ◊ (În legătură cu abstracte) Zise cu o umbră de părere de rău și de imputare în glas: Pentru asta te cerți tu cu tovarășii tăi? DUMITRIU, N. 242. Aducîndu-și aminte cît l-au amărît închipuirile, zîmbi în sineși, dar cu o umbră de tristețe. REBREANU, R. I 52. Boala lui era grea de tot și mai nu-i rămînea nici umbră de scăpare. MIRONESCU, S. A. 33. Ești un bărbat devotat și conștiincios, fără nici o umbră de bănuială. CARAGIALE, O. II 175. 5. Fig. Părere, aparență, iluzie. Să pot obține măcar umbra unui succes, atît de trebuincios debutantului. MACEDONSKI, O. IV 3. Ici, umbre de noroade le vezi ocîrmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. ALEXANDRESCU, M. 5.
!úmbra-iépurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. úmbrei-iépurelui
úmbră s. f., g.-d. art. úmbrei; pl. úmbre
úmbra-iépurelui (bot.) s. f.
úmbră s. f., g.-d. art. úmbrei; pl. úmbre
UMBRA-IÉPURELUI s. v. sparanghel.
UMBRA-NÓPȚII s. v. lăsnicior, zârnă.
ÚMBRĂ s. 1. (rar) umbriș. (E caniculă și stă la ~.) 2. v. întuneric. 3. v. fantomă. 4. v. spectru. 5. (BOT.) umbra-iepurelui (Asparagus tenuifolius) = (reg.) sparanghel.
ÚMBRĂ s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță, urmă.
úmbră (-re), s. f. – Întunecime, lipsă de lumină. – Mr. aumbră, megl. umbră. Lat. ŭmbra (Pușcariu 1798; REW 9046), cf. it., prov., cat. ombra, fr. ombre. – Der. umbrar, s. n. (adăpost împotriva arșiței); umbratic (var. umbratec), adj. (umbros), cu suf. -atic (după Pușcariu 1799, din lat. umbraticus); umbros (mr. aumbros), adj. (umbrit), cf. lat. umbrōsus (Pușcariu 1802; REW 9050); umbri, vb. (a ține, a da umbră; a acoperi, a proteja, a adăposti, a adumbri; a estompa), pe care Densusianu, Hlr., 150 și Pușcariu 1800 îl considerau drept reprezentant al lat. *ŭmbrῑre < ŭmbrescĕre, cf. mr. aumbredz; umbriș, s. n. (loc cu umbră); umbrelă (var. umbreală), s. f. (apărătoare de ploaie), din it. ombrella, fr. ombrelle, cf. ngr. ὀμπρέλα, tc. omrela; umbrelar, s. m. (fabricant sau vînzător de umbrele).
ÚMBRĂ ~e f. 1) Loc sau spațiu unde nu pătrund razele soarelui. 2) Porțiune întunecată care apare în una din părțile unui obiect, când este luminat din partea opusă (de obicei, de soare). ~a casei.Din ~ pe ascuns; pe furiș. A sta la ~ a sta (sau a rămâne) ascuns. A fi ~a cuiva a) a fi însoțitorul permanent al cuiva; b) a fi mereu sub influența cuiva; a depinde total de cineva. A se teme și de ~a lui a fi foarte fricos. A lăsa pe cineva în ~ a eclipsa pe cineva. ~a-iepurelui plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze în formă de solzi, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii, în formă de boabe. 3) Imagine întunecată, proiectată pe o suprafață luminată. 4) Lipsă de lumină; întuneric; obscuritate. A luci în ~. 5) (în operele de artă plastică) Parte mai închisă care contrastează cu partea pictată în culori deschise. ◊ A da ~e a colora întunecat anumite porțiuni dintr-un desen. 6) fig. Urmă a unei stări sufletești (în expresia feței). ~ de tristețe. 7) Ființă sau obiect care nu poate fi bine deslușit din cauza întunericului sau a depărtării. ~e trecând pe drum. 8) Persoană foarte slabă cu aspect bolnăvicios. 9) fig. Urmă abia observată. O ~ de cicatrice. O ~ de recunoștință. [G.-D. umbrei] /<lat. umbra
umbră f. 1. întunecime produsă prin interpunerea unui corp opac: eclipsele de lună sunt cauzate de umbra pământului; 2. împiedecarea razelor soarelui: arborii dau umbră; 3. umbră dată de arbori: întins la umbră doarme; 4. imagine produsă de umbra unui corp pe o suprafață: se resfrânge ca ’n oglindă a copilei umbră EM.; 5. fam. închisoare, gros: îi băgă la umbră PANN. 6. într’un tablou, coloare obscură: a menaja umbrele; 7. fig. aparență ușoară: o umbră de adevăr; 8. obscuritate morală, uitare: a lăsa în umbră o mulțime de fapte; 9. pl. sufletele morților pe cari Grecii antici le considerau ca un fel de fantome: infernul era locașul umbrelor; (poetic) umbre de noroade GR. AL.; 10. Bot. nume de plante: umbra iepurelui, sparanghel; umbra nopții, zârnă. [Lat. UMBRA].
úmbră f., pl. e (lat. ŭmbra, it. pv. ombra, fr. ombre, [cat. sp. pg. sombra, din sub umbra]. V. umbrelă). Întunecime slabă produsă de un corp opac care oprește razele soareluĭ saŭ ale alteĭ luminĭ: nucu face umbră bună, umbra ziduluĭ e maĭ răcoroasă de cît a copacului, eclipsele de lună îs cauzate de umbra pămîntuluĭ. Imagine, contur, siluetă: umbra uneĭ mînĭ. Figură (om) care nu se vede bine din pricina întunericuluĭ, mogîldeață; am văzut o umbră strecurîndu-se pe lîngă zid. În pictură, părțile întunecate ale unuĭ tabloŭ. Fig. Care abea maĭ seamănă cu ceĭa ce a fost odată: acest bătrîn e umbra unuĭ eroŭ. Fantazmă, sufletu unuĭ mort: umbra luĭ Hamlet. Slab, în ultimu grad, spectru: bolnava a ajuns o umbră. Aparență ușoară: o umbră de adevăr. La umbră, 1. adăpostit de umbră: a dormi vara la umbră; 2. la răcoare, la închisoare (iron.): l-a turnat la umbră. A face umbră cuĭva, a-l întuneca, a-l eclipsa, a te distinge maĭ mult de cît el. A arunca, a lăsa în umbră, 1. a întuneca, a eclipsa; 2. a nu releva, a trece cu vederea: a lăsa în umbră o mulțime de fapte. Umbra bouluĭ, o păsărică foarte mică al căreĭ obĭceĭ e să stea pe lîngă boiĭ care pasc. Umbra ĭepureluĭ, o plantă liliacee care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (aspáragus collinus). Umbra nopțiĭ, zîrnă.
umbra-iepurelui s. v. SPARANGHEL.
umbra-nopții s. v. ZÎRNĂ.
umbră s. v. AREST. ÎNCHISOARE. OCNĂ. PENITENCIAR. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ. URMĂ.
UMBRĂ s. 1. (rar) umbriș. (E caniculă și stă la ~.) 2. întunecime, întuneric, obscuritate. (~ele nopții se întind peste natură.) 3. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. (O ~ în noapte.) 4. chip, imagine, spectru, vedenie, viziune. (~ morții se arată.) 5. (BOT.) umbra-iepurelui (Asparagus tenuifolius) = (reg.) sparanghel.
PULVIS ET UMBRA SUMUS (lat.) suntem pulbere și umbră – Horațiu, „Ode”, IV, 7, 16. Cenușă în urna funerară și umbră în Infern devenea omul, după moarte, în credința anticilor.
ASPARAGUS L., UMBRA IEPURELUI, fam. Liliaceae. Gen originar din regiunile subtropicale și temperate ale globului, peste 300 specii, erbace, semilemnoase sau vivace. Flori cu periant mic avînd 6 foliole libere, 6 stamine libere, stil cu stigmat trilobat, rar 3 stile libere. Frunzele propriu-zise mici, în formă de solzi. Cladodiile (frunze aparente) sau frunzulițele aciculare verticilate sînt lanceolate, falcate sau, uneori, ovate. Fruct, bacă roșie. Tulpină foarte ramificată. Rizomi scurți sau tîrîtori și rădăcini groase.
a face umbră pământului degeaba expr. a nu fi în stare să realizeze nimic; a nu fi bun de nimic.
a se teme și de umbra lui expr. a fi exagerat de fricos, a fi laș.

umbră dex

Intrare: umbră
umbră substantiv feminin
Intrare: umbra-iepurelui
umbra-iepurelui substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: umbra-nopții
umbra-nopții substantiv feminin articulat (numai) singular