umblet definitie

16 definiții pentru umblet

Î́MBLET s. n. v. umblet.
ÚMBLET, umblete, s. n. Faptul de a umbla; umblare. ♦ Cutreierare, colindare; alergătură. ♦ Mod, fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. [Var.: (înv. și pop.) îmblét s. n.] – Umbla + suf. -et.
Î́MBLET s. n. v. umblet.
ÚMBLET, umblete, s. n. Faptul de a umbla; umblare. ♦ Cutreierare, colindare; alergătură. ♦ Mod, fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. [Var.: (înv. și pop.) ’îmblet s. n.] – Umbla + suf. -et.
Î́MBLET s. n. v. umblet.
ÚMBLET, umblete, s. n. 1. Faptul de a umbla; umblare, mers. Era un umblet și un șoptit neîncetat împrejurul casei. DUMITRIU, N. 132. Vodă se opri din umblet și se întoarse cu ochii mînioși spre căpitan. SADOVEANU, O. VII 127. La vînătoare, după cîteva ceasuri de umblet, mănînc și pietre. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 188. Nu-i umblet, e goană nebună. COȘBUC, P. I 291. ◊ (Metaforic) În tîrziul nopții ascultau umbletul vîntului. CAMILAR, N. I 335. ♦ (Rar) Mișcare (astrală). Cometa... zi cu zi scurgîndu-se, se tot urca... învîrtindu-se precum este umbletul cerului, cu stelele către apus. SADOVEANU, Z. C. 228. ♦ Trecere, acces. După ce îi oprise umbletul la stîni și-i împănase drumurile, stăpînirea da știre, ca să audă... gazdele hoțului. SADOVEANU, O. L. 156. 2. Cutreierare, colindare; hoinăreală, alergătură. Jupîneasa Ilisafta comisoaia abia își simțea trupul, așa de multe îi fuseseră umbletele și truda. SADOVEANU, F. J. 54. 3. Mod, fel de a umbla. Nu-i vorbă, fetița îmi samănă puțintel și mie. Dar altfel toate ale maicii ei le are, și umbletul și graiul. SADOVEANU, O. VII 56. Veneau doi inși; îngîrbovit Un moș cu umblet lin, Și-o copiliță. COȘBUC, P. I 228. Căci azi le semeni tuturor La umblet și la port, Și te privesc nepăsător C-un rece ochi de mort. EMINESCU, O. I 192. Încalecă pe Roșu tu, Să-i văd și eu umbletu. ȘEZ. IX 172. – Variantă: (învechit și regional) î́mblet (SBIERA, P. 217, RUSSO, S. 59) s. n.
úmblet s. n., pl. úmblete
úmblet s. n., pl. úmblete
ÚMBLET s. 1. v. umblătură. 2. v. alergătură. 3. v. mers. 4. călcătură, mers, mișcare, pas, pășit, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (Are un ~ săltăreț.)
ÚMBLET s. v. călătorie, comportament, comportare, conduită, deplasare, drum, intrigă, mașinație, purtare, uneltire, voiaj.
ÚMBLET n. v. UMBLĂTURĂ. /a umbla + suf. ~et
umblet n. 1. mers, alergătură; 2. mod de a umbla: umbletul calului; 3. Mold. buestru. [Tras din umblà].
î́mblet, î́mblu, V. umblet, umblu.
úmblet n., pl. e (d. a umbla). Mers, alergătură: am ostenit de atîta umblet. Modu de a umbla: acest cal are umblet lin. – În nord îmblet. V. buĭestru.
umblet s. v. CĂLĂTORIE. COMPORTAMENT. COMPORTARE. CONDUITĂ. DEPLASARE. DRUM. INTRIGĂ. MAȘINAȚIE. PURTARE. UNELTIRE. VOIAJ.
UMBLET s. 1. umblare, umblat, umblătură. (După mult ~, a reușit.) 2. alergare, alergătură, fugă, goană, umblătură, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare. (prin Transilv.) ștrapă. (Ceasuri de ~...) 3. circulație, mers, (pop.) purtare. (O potecă formată prin ~ oamenilor.) 4. călcătură, mers, mișcare, pas, pășit, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (Are un ~ săltăreț.)

umblet dex

Intrare: umblet
îmblet substantiv neutru
umblet substantiv neutru