umblătură definitie

11 definiții pentru umblătură

UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.
UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat1, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.
UMBLĂTÚRĂ, umblături, s. f. Faptul de a umbla, mers; colindare, cutreierare. După multă umblătură și câlcătură... o dat de tîrgul unde era vătaful acela. ȘEZ. VIII 73.
umblătúră (pop.) s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri
umblătúră s. f., g.-d. art. umblătúrii; pl. umblătúri
UMBLĂTÚRĂ s. 1. umblare, umblat, umblet. (După multă ~, a reușit.) 2. v. alergătură.
UMBLĂTÚRĂ ~i f. 1) Deplasare istovitoare dintr-un loc în altul pentru rezolvarea unor probleme; alergătură. 2) Mod de a umbla. /a umbla + suf. ~ătură
umblătúră, umblătúri, s.f. (pop.) 1. mers, umblat; fel de a umbla, de a duce picioarele în mers; umblet. 2. umblare deasă; alergătură.
umblătură f. 1. lucrarea de a umbla și efectul ei; 2. umblare deasă. [Lat. AMBULATURA].
umblătúră f., pl. ĭ (lat. ambulatura, buĭestru). Mers, alergătură: am ostenit de atîta umblătură. – În nord îmbl-.
UMBLĂTU s. 1. umblare, umblat, umblet. (După multă ~, a reușit.) 2. alergare, alergătură, fugă, goană, umblet, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv.) ștrapă. (Ceasuri de ~.)

umblătură dex

Intrare: umblătură
umblătură substantiv feminin