UMANITÁTE s. f. 1. Sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, bunătate, omenie, umanitarism. 2. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. – Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.

UMANITÁTE s. f. 1. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. 2. Umanitarism. – Din lat. humanitas, -atis, fr. humanité.

UMANITÁTE s. f. 1. Totalitatea oamenilor, omenire. Țiu să mă lămuresc asupra marilor chestiuni cari preocupă umanitatea. CARAGIALE, O. VII 188. Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justiției. BOLINTINEANU, O. 227. În inima femeii se oglindesc... cele mai nobile sentimente și patimi ale umanității. BOLLIAC, O. 44. ♦ Colectivitate de oameni. Ion Ozun n-ar fi crezut că într-un spațiu atît de strîmt poate viețui atît de sonor o atît de diversă și tristă umanitate. C. PETRESCU, C. V. 49. Ar fi avut putere să-i pună cu botul pe labe pe toți satrapii mici și mari ce terorizau umanitatea de la marginile orașului. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 16. 2. Umanitarism. S-a mai pomenit atîta umanitate în vreo armată de cînd e istoria? REBREANU, P. S. 135. Și acum, domnilor, las dreptul deoparte; și... nu voi mai chema in ajutorul țăranilor noștri decît umanitatea și patriotismul dumneavoastră. KOGĂLNICEANU, S. A. 184.

umanitáte s. f., g.-d. art. umanitắții

umanitáte s. f., g.-d. art. umanității

UMANITÁTE s. 1. v. omenire. 2. v. umanitarism. 3. v. omenie.

UMANITÁTE s.f. 1. Neamul omenesc, omenire. ♦ Colectivitate de oameni. 2. Umanitarism; omenie, bunătate, milă. [Cf. lat. humanitas, fr. humanité].

UMANITÁTE s. f. 1. neamul omenesc, omenire. ◊ colectivitate de oameni. 2. omenie, bunătate, compasiune pentru neonorocirile altuia; umanitarism. (< fr. humanité, lat. humanitas)

UMANITÁTE f. 1) Caracter uman. 2) Compasiune și bunăvoință față de nenorocirile altora. 3) Totalitate a oamenilor de pe glob; neam omenesc; omenire; lume. /<lat. humanitas, ~atis, fr. humanité

umanitate f. 1. genul uman: umanitatea ar trebui să formeze o singură familie; 2. îndurare pentru suferințele altuia: principe plin de umanitate.

*umanitáte f. (lat. humánitas, -átis). Omenire, neamu uman: Pasteur fu un binefăcător al umanitățiĭ. Calitatea (natura) de om: slăbicĭunile umanitățiĭ. Fig. Omenie, blîndeță: a trata captiviĭ cu umanitate. Pl. Învățămîntu secundar clasic.

UMANITATE s. 1. lume, omenire, (înv. și reg.) omenime. (Întreaga ~.) 2. umanitarism. (~ lui era cunoscută.)