ului definitie

14 definiții pentru ului

ULUÍ, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit’ „a prinde, a surprinde”.
ULUÍ, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (Înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit’ „ a prinde, a surprinde”.
ULUÍ, uluiesc, vb. IV. Tranz. A uimi peste măsură; a buimăci, a zăpăci, a năuci. Atîtea opere de artă, îngrămădite unele lîngă altele, într-un spațiu redus, te uluiesc. STANCU, U.R.S.S. 118. Cu o îndrăzneală care mă ului, acest fermecător îmi afirmă pasionat că tocmai aceasta o așteaptă. GALACTION, O. I 238. O floare însă ului pur și simplu pe Ladima căci avea ceva misterios în somptuozitatea ei. CAMIL PETRESCU, N. 77. ◊ Refl. Nu se dezmeticise voinicul nostru, ba mai rău se uluise și se trezi dus pe sus. DELAVRANCEA, S. 101. Pierderea domnului lor îi făcură să se uluiască. ISPIRESCU, M. V. 59.
uluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiésc, imperf. 3 sg. uluiá; conj. prez. 3 să uluiáscă
uluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiésc, imperf. 3 sg. uluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. uluiáscă
ULUÍ vb. 1. v. uimi. 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a uluit cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a uluit.) 4. v. minuna.
ULUÍ vb. v. ameți, buimăci, dărăpăna, dărâma, fâstâci, intimida, încurca, nărui, năuci, prăbuși, prăvăli, risipi, surpa, zăpăci.
uluí (-iésc, -ít), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s. f. (zăpăceală); uluitor, s. f. (uimitor, care uluiește).
A ULUÍ ~iésc tranz. A face să se uluiască; a buimăci, a zăpăci. /cf. rus. ulovit’
A SE ULUÍ mă ~iésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 2) A fi puternic impresionat (de ceva neprevăzut); a se uimi peste măsură. /cf. rus. ulovit’
uluì v. a se zăpăci. [Origină necunoscută].
uluĭésc v. tr. (vsl. sîrb. uloviti, a prinde [vînat], d. loviti, a prinde, a vîna; rus. ulovitĭ, a prinde, a surprinde. V. lovesc). Uĭmesc, zăpăcesc, fac să nu maĭ știe ce face: vestea ceĭa l-a uluit. V. refl. Mă zăpăcesc grozav, mă încurc: s’a uluit de frumuseța eĭ. V. uĭmesc.
ului vb. v. AMEȚI. BUIMĂCI. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. FÎSTÎCI. INTIMIDA. ÎNCURCA. NĂRUI. NĂUCI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. SURPA. ZĂPĂCI.
ULUI vb. 1. a minuna, a stupefia, a surprinde, a uimi. (Ce-mi spui tu pur și simplu mă ~.) 2. a uimi, (fig.) a speria. (M-a ~ cu inteligența lui.) 3. a năuci, a stupefia, a uimi. (Vestea aflată l-a ~.) 4. a se cruci, a se minuna, a se uimi, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.)

ului dex

Intrare: ului
ului conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv