uluci definitie

3 intrări

26 definiții pentru uluci

ULÚC, uluce, s. n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutrețul. 2. Canal de lemn sau de tablă pus de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna și a conduce spre burlane apa de pe acoperișuri. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare o moară; lăptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge făina măcinată (la moară). 4. Scobitură, șanț făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă. – Din tc. oluk.
ULÚCĂ, uluci, s. f. 1. Scândură groasă întrebuințată în construcții, mai ales la construirea gardurilor și a împrejmuirilor. 2. Gard din scânduri; zăplaz. – Probabil refăcut din uluce (pl. lui uluc).
ULÚC, uluce, s. n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutrețul. 2. Canal de lemn sau tablă pus de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna și a conduce spre burlane apa de pe acoperișuri. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare o moară; lăptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge (la moară) făina măcinată. 4. Scobitură, șanț făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă. – Din tc. oluk.
ULÚCĂ, uluci, s. f. 1. Scândură groasă întrebuințată în construcții, mai ales la facerea gardurilor și a împrejmuirilor. 2. Gard din scânduri; zăplaz. – Probabil refăcut din uluce (pl. lui uluc).
ULÚC, uluce, s. n. 1. Jgheab (de scînduri, de piatră sau dintr-un trunchi de copac) din care se adapă vitele sau în care se pune nutrețul pentru vite. Oile le mulgea, Uluc cu lapte umplea Și pe voinic îl băga... De rane se vindeca. ȘEZ. III 66. La fîntînă că venea, La uluce se punea Și din apă bea și bea. TEODORESCU, P. P. 689. 2. Canal de lemn sau de tablă, montat de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna apa de pe acoperiș și a o conduce spre burlane. ◊ (Poetic) Aste lacrimi strecurîndu-se pe lîngă zbîrciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt. NEGRUZZI, S. I 6. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab făcut din scînduri prin care curge apa pentru punerea în mișcare a unei mori de apă; lâptoc, scoc. ♦ Jgheab prin care curge făina din moară. S-a coborît la covată, a înlăturat măcinișul lui Șaban și a potrivit la uluc sacul său. SADOVEANU, O. L. 190. 4. Scobitură, șanț de-a lungul unei piese de lemn, făcut astfel încît piesa să se poată îmbina cu altă piesă. – Pl. și: (m.) uluci (CAZIMIR, L. U. 37).
ULÚCĂ, uluci, s. f. 1. Scîndură întrebuințată în construcții, mai ales la facerea gardurilor și a împrejmuirilor. Dincă se îndreptă spre o poartă de uluci ascuțite sus. CAMIL PETRESCU, O. II 7. Pe dreapta începea gardul de uluci. REBREANU, R. I 78. 2. (Mai ales la pl.) Gard făcut din uluci (1). Privesc peste ulucă la vecin. BENIUC, V. 84. Trîntise portița de la uluci, tropăise prin curte in goană apăsată, smuncise clanța ușii de afară. SADOVEANU, M. C. 141. A suit la niște uluci, le-a sărit; pe urmă, alt șanț și alte garduri. CARAGIALE, P. 87. – Pl. și: uluce (ODOBESCU, S. I 109).
ULUCÍ, ulucesc, vb. IV. Tranz. A face un uluc (4). – Din uluc.
ulúc (jgheab) s. n., pl. ulúce
ulúcă (scândură) s. f., g.-d. art. ulúcii; pl. ulúci
ulúc s. n., pl. ulúce
ulúcă s. f., g.-d. art. ulúcii; pl. ulúci
ULÚC s. 1. v. adăpătoare. 2. (reg.) șipot. (~ la streașina casei.) 3. v. scoc. 4. v. jilip. 5. nut.
ULÚCĂ s. 1. (înv. și reg.) stobor, (Olt. și Munt.) ștachetă. (Gard de ~i.) 2. v. gard.
ulúc (-curi), s. n.1. Scoc, canal format din două sau trei scînduri de lemn. – 2. Țeavă, tub la o sursă de apă. Tc. uluk, oluk (Șeineanu, II, 372; Lokotsch 2132), cf. alb. ulluk (Philippide, II, 379). – Der. ulucă, s. f. (blană, dulap, scîndură groasă; gealău, ciubucar); uluci, vb. (a face caneluri); ulucit, s. n. (acțiunea de a uluci); ulucitor, s. n. (ciubucar); ulucar, s. m. (varietate de crap, Cyprinus carpio hungaricus).
ULÚC ~ce n. 1) Vas făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, folosit pentru adăpatul vitelor; adăpătoare. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat sub acoperișul caselor; streașină. 3) Canal din scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata unei mori; lăptoc; scoc. 4) Jgheab prin care curge făină la moară. 5) Șanț mic făcut pe muchia unei piese de lemn pentru a se îmbina cu altă piesă. /<turc. oluk
ULÚCĂ ~ci f. 1) Scândură groasă din care se fac garduri. 2) Îngrăditură făcută din astfel de scânduri. /<Din uluce pl.
ulucí, ulucésc, vb. IV (reg.) a netezi ulucile sau scândurile dușumelii la o casă.
uluc n. 1. canal de scurgere la o casă, jghiabul de ploaie sau pentru nutrețul vitelor; 2. o parte a teascului (la culesul viilor); 3. scocul morii. [Turc. ULUK, canal, jghiab].
ulucă f. 1. scândură groasă, cu care se închide un loc; 2. gard de uluci: grădina era înconjurată cu uluci de scânduri de stejar GHICA. [Lit. scândură de uluc sau de jghiab].
ulucì v. a netezi ulucele sau scândurile dușumelii.
2) palánc n., pl. urĭ, și palán, pl. e (ung. palánk, par, palisadă, d. it. palanca. V. palancă 2). Trans. Munt. Gard de scîndurĭ groase orĭ de parĭ groșĭ. (Cel de scîndurĭ supțirĭ se numește ulucă, mold. zaplaz). – Și pălan, pl. e, și pălant, pl. e și urĭ. V. stobor.
ulúcă f., pl. ĭ (d. uluc). Vest. Scîndură de gard: mitocancele se uĭtaŭ peste ulucĭ. V. palanc și stobor.
ULUC s. 1. adăpătoare, jgheab, troacă, (pop.) teică, (înv. și reg.) scoc, (reg.) moldă, vălău, (Bucov. și Transilv.) hălău, (Munt., Olt. și Ban.) piuă. (~ pentru adăpatul vitelor.) 2. (reg.) șipot. (~ la streașina casei.) 3. jgheab, lăptoc, scoc, (pop.) burlan, (prin Ban.) ton, (Olt. și Transilv.) vălău. (~ la moară.) 4. jilip, scoc, (reg.) riz, rol. (~ pentru deplasarea în pantă a lemnelor, în exploatări.) 5. (TEHN.) nut. (~ la o piesă de lemn.)
ULU s. 1. (înv. și reg.) stobor, (Olt. și Munt.) ștachetă. (Gard de ~i.) 2. gard, împrejmuire, îngrăditură, ocol, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat o ~ în jurul curții.)
ulúc, uluci, s. m. – 1. Jgheab din scânduri pe care se expediază buștenii de la munte la vale (Gh. Pop, 1971: 88). 2. Partea de la stăvilar până la moară pe care vine apa (Felecan, 1983). – Din tc. oluk (Șăineanu, DEX, DER, MDA); cuv. autohton, cf. alb. ulluk (Philippide).
ulúc, -i, s. m. – Jgheab din scânduri pe care se expediază buștenii de la munte la vale (Gh. Pop 1971: 88). Partea de la stăvilar până la moară pe care vine apa (Felecan 1983). – Din tc. oluk (Șeineanu, DEX, DER), cf. alb. ulluk (Philippide).

uluci dex

Intrare: ulucă
ulucă 2 pl. -e substantiv feminin
ulucă 1 pl. -i substantiv feminin
Intrare: uluci
uluci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: uluc
uluc 1 s.n. substantiv neutru
uluc 2 s.m. substantiv masculin