HULÚBĂ, hulube, s. f. Fiecare dintre cele două prăjini prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., între care se înhamă calul. [Var.: ulúbă s. f.] – Din ucr. holoblja.

ULÚBĂ s. f. v. hulubă.

HULÚBĂ, hulube, s. f. Fiecare dintre cele două prăjini prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., între care se înhamă calul. [Var.: ulúbă s. f.] – Din ucr. holoblja.

ULÚBĂ s. f. v. hulubă.

HULÚBĂ, hulube, s. f. 1. Fiecare dintre cele două prăjini prinse de crucea căruței, a trăsurii etc. între care se înhamă calul. Am făcut un foc între hulubele căruței. CAMILAR, N. II 243. 2. (Fig., rar) Fiecare dintre cele două brațe ale ochelarilor. [Purta] ochelari mici, de țîrcovnic, cu hulubele înnădite-n sîrmă, sfori și bucăți de tablă galvanizată. GALAN, B. I 30.

hulúbă s. f., g.-d. art. hulúbei; pl. hulúbe

hulúbă s. f., g.-d. art. hulúbei; pl. hulúbe

hulúbă (hulúbe), s. f. – Prăjină prinsă de crucea căruței. – Var. hlobă, ulubă, h(o)loabă. Rut. och(o)loblja, pol. hołoble (Cihac, II, 139; Tiktin; DAR), din germ. kloben. – Der. hlobăna, vb. refl. (a se legăna).

ulúbă (-be), s. f. – 1. Fiecare din cele două prăjini de la car, trăsură etc. între care se înhamă calul. – 2. (Arg.) Picior. – Var. hulubă, hlubă, hlo(a)bă. Rut. oh(o)loblja, pol. holoble (Cihac, II, 139).

HULÚBĂ ~e f. Fiecare dintre cele două bare prinse de crucea unei trăsuri între care se înhamă calul. [G.-D. hulubei] /<ucr. holoblja

hulubă f. lemn la căruță de care se înhamă calul. [Mold. hloabă = pol. HOLOBLE].

hlóbă și (maĭ des) hlúbă și (vest) hulúbă f., pl. e (rut. holóbli, rus. oglóbli, hlube, bg. zglob, încheĭetură. Bern. 1, 305). Pl. Cele doŭă prăjinĭ ale trăsureĭ cu un cal (ca oiștea la cea cu doĭ caĭ). – Și hloabe, brațele scrîncĭovuluĭ.

hulúbă, V. hlubă.

hulúbă, hulube, s.f. – (reg.) Fiecare din cele două rude la care trage calul singur la căruță (ALRRM, 1971: 368; Dragomirești). – Din ucr. holoblja (Cihac, Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA).

hulúbă, -e, s.f. – Fiecare din cele două rude la care trage calul singur la căruță (ALR, 1971. h. 368; Dragomirești). – Din ucr. holoblja (DEX).