ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus). ◊ Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus.

ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus). ◊ Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus.

ULM, ulmi, s. m. Arbore cu scoarța netedă, cu coroana stufoasă, ale cărui frunze au două jumătăți neegale și al cărui lemn este folosit în rotărie (Ulmus). Acolo.. teii cresc amestecați cu falnici jugastri, cu plopi nalți și subțiri, cu anini ușurei, cu ulmi albicioși. ODOBESCU, S. I 147. O tînără pădure de ulmi și de stejari Ascunde-oastea romînă prin junii săi tufari. ALECSANDRI, P. A. 141. Ulmu-mi este verișor, Iar stejarul frățior, Că la vreme și la zor Mult mi-a fost dăruitor; Mi-a dat ulmul roate mici Și măciuci pe la voinici. ȘEZ. XV 137.

ULMÁ, ulm, vb. I. Tranz. A adulmeca. Copoii din bătătură îl ulmară, îl zăriră, îl luară în goană. ODOBESCU, S. III 246. Ogari slobozea, Fata d-o ulma, Urma i-o găsea. PĂSCULESCU, L. P. 181. – Prez. ind. și: ulmez.

ULMÁ, ulm, vb. I. Tranz. (Pop.) A adulmeca; p. ext. a urmări. – Din urma2.

ulm s. m., pl. ulmi

ulm s. m., pl. ulmi

ULM s. (BOT.) 1. (Ulmus carpinifolia) (înv.) șleau. 2. (Ulmus effusa) velniș, vânj.

ULMÁ vb. v. adulmeca, mirosi.

ulm (-mi), s. m. – Arbore cu scoarța netedă și cu lemn tare (Olmus campestris). – Megl. ulm, uólm. Lat. ŭlmus (Pușcariu 1792; REW 9036; cf. Philippide, Principii, 67), cf. it., sp., port. olmo, prov. olme, fr. orme, cat. olm. – Der. ulmet, s. n. (pădure de ulmi).

ULM ~i m. Arbore înalt, cu coroana deasă, stufoasă, cu frunze asimetrice la bază și cu flori dispuse în mănunchiuri compacte, al cărui lemn se folosește în industrie. /<lat. ulmus

ulmá, ulméz, vb. I (înv.) 1. (despre câini, copoi etc.) a adulmeca. 2. (fig.; despre oameni) a simți, a observa, a mirosi.

ulmí, ulmésc, vb. IV (înv.) V. ulmá.

ulm m. frumos arbore al cărui lemn, dur și solid, se întrebuințează la facerea căruțelor. (Ulmus campestris). [Lat. ULMUS].

ulmà (și ulmì) v. 1. a adulmeca: îl ulmară copoii OD.; 2. fig. a simți observând: îl și ulmi că are ochi de femeie POP. [Vechiu-rom, olmu, miros de fiară = lat. *OLMEN (din OLERE, a mirosi)].

adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a -á v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.

1) ulm m. (lat. ŭlmus, it, sp. pg. olmo, sard. ulmu, pv. oume, fr. orme). Un frumos copac de pădure (ulmus campestris). Scoarța luĭ e astringentă, ĭar lemnu bun de făcut căruțe.

2) ulm v. tr. V. adulmec.

ulmésc v. tr. V. adulmec.

ULM s. (BOT.; Ulmus carpinifolia) (înv.) șleau.

ulm s. v. VELNIȘ. VÎNJ.

ulma vb. v. ADULMECA. MIROSI.

ULMUS L., ULM, fam. Ulmaceae. Gen originar din Africa, Asia, America, Europa, cca 18 specii, arbori și arbuști ornamentali, coroană densă, ritidom brăzdat. Frunze, de obicei, cu baza inegală, dințate, nervate, simplu-serate. Flori mici, reunite în mănunchiuri, hermafrodite, cu antere roșii, apar înaintea frunzelor, în lungul ramurilor din anul precedent. Perigon cu 5 lobi, 2 cârpele și 2 stigmate. Fruct, samară lat-aripată.

Ulmus americana L. (syn. 17. alba Raf.) « Ulm alb ». Arbore, cca 40 m înălțime, coroană lată, ritidom gri-închis. Frunze ovat-lunguiețe, asimetrice, pînă la 15 cm lungime, pe partea superioară verzi-deschis, pe partea inferioară glauc-pubescente, dublu-dințate. Fructe, samare eliptice, 1 cm lungime, ciliate, pedunculi lungi.

Ulmus glabra Huds. (syn. U. scabra Mill.; U. montana With.), « Ulm de munte ». Specie care înflorește primăvara. Flori cu pedunculi lungi, dispuse în mănunchi sferic, mov, foliolele perigonului roșii-pubescente pe margini. Fruct, samară, cca 2 cm lățime, cu sămînță plasată în centrul aripii. Frunze lunguieț-ovate, pînă la 16 cm lungime, de cele mai multe ori trilobate, cu pețiol 0,5 cm lungime, acoperite cu peri scurți și rigizi, la bază nesimetrice, acuminate, partea superioară verde-închis, cea inferioară pubescentă, dublu-serate, spre vîrf – de cele mai multe ori – trilobate. Arbore, pînă la 40 m înălțime, scoarță maro-închis, netedă și ritidom cu crăpături superficiale la bătrânețe, ramuri maro-închis, lujerii cu peri scurți și rigizi.

Ulmus laevis Pali. (syn. U. effusa Willd), « Velniș ». Specie care înflorește primăvara-devreme. Flori mov cu pedunculi lungi (pînă la 8 stamine, antere albe), pînă la 25, în mănunchiuri alungite, pendente. Fruct, cm lungime, păros pe margine, cu sămînța în mijloc. Frunze eliptice, pînă la 12 cm lungime, acuminate, dublu-serate, nesimetrice la bază, pe partea inferioară verzi- cenușii cu peri moi, pe cea superioară verzi-închis, glabre. Arbore, 30 m înălțime, coroană lat-rotundă, tulpină cu ritidom brăzdat superficial, lujerii tineri păroși.

Ulmus laevis Pall. (syn. U. scabra Mill.; U. montana With.), « Ulm de munte ». Specie care înflorește primăvara. Flori cu pedunculi lungi, dispuse în mănunchi sferic, mov, foliolele perigonului roșii-pubescente pe margini. Fruct, samară, cca 2 cm lățime, cu sămînță plasată în centrul aripii. Frunze lunguieț-ovate, pînă la 16 cm lungime, de cele mai multe ori trilobate, cu pețiol 0,5 cm lungime, acoperite cu peri scurți și rigizi, la bază nesimetrice, acuminate, partea superioară verde-închis, cea inferioară pubescentă, dublu-serate, spre vîrf – de cele mai multe ori – trilobate. Arbore, pînă la 40 m înălțime, scoarță maro-închis, netedă și ritidom cu crăpături superficiale la bătrînețe, ramuri maro-închis, lujerii cu peri scurți și rigizi.